Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei a fost decorat de presedintele Traian Basescu cu Ordinul Meritul Industrial si Comercial in Grad de Mare Ofiter, pentru rezultatele remarcabile obtinute in procesul de denominare a leului. Presedintele Traian Basescu a afirmat, in cadrul ceremoniei desfasurate la Palatul Cotroceni, ca gestul sau nu are nimic special decat recunoasterea intelepciunii cu care guvernatorul BNR si echipa sa din Consiliul de administratie al Bancii Centrale au gestionat realitatile monetare si fiscale ale Romaniei.’’Intram in al saptelea an de crestere economica, iar contributia BNR la acest succes al romanilor, al guvernelor, este o realitate. Pentru profesionalismul dumneavoastra va multumesc, in numele poporului roman’’, a afirmat Traian Basescu. Guvernatorul BNR a spus ca primirea acestor distinctii ale statului roman ii obliga pe cei de la BNR la mai bine, in sensul de a gasi acele formule eficiente pentru asigurarea stabilitatii financiare, cu costuri minime in beneficiul acestei tari. Ne obliga sa desavarsim formarea BNR ca institutie europeana si sa facem din leul greu o punte inteleapta de trecere spre moneda europeana’’, a afirmat Mugur Isarescu. Guvernatorul BNR i-a daruit presedintelui Traian Basescu un simbol legat atat de obarsia noastra ca neam, cat si de prenumele pe care seful statului il are: o moneda batuta de imparatul Traian la cativa ani de la cucerirea Daciei - "Aureus Traian’’.Ordinul Meritul Industrial si Comercial in Grad de Mare Ofiter a mai fost conferit prim-viceguvernatorului BNR, Florin Georgescu, si viceguvernatorilor Eugen Dijmarescu si Cristian Popa. Ordinul Steaua Romaniei in Grad de Cavaler a fost acordat de presedinte lui Virgil Stoenescu (membru al Consiliul de administratie al BNR), iar Ordinul Meritul Industrial si Comercial in Grad de Comandor Silviei Cerna, Mariei Ene, lui Agnes Nagy si Napoleon Pop, toti membri ai Consiliului de adminsitratie al BNR.