Un pic de realitate, cintec, povesti, fuga in Occident, zeci de ani de tinjire. Iata ingredientele mitului, pe care il sicii cu intrebari.

Ma bucura cintecul Phoenix, dar cind va vad barbat masiv, cu barba, codita, insigne in piept, ma sperii.

Sint periculos? Inseamna ca nu cunosti destul povestea mea. Am fost un bataios. Mama mea m-a invatat ca pentru bine trebuie sa platesti orice pret si atunci pentru mine nu a existat decit alb sau negru. Mi-am riscat si viata pentru asa-zisii mei frati si pentru libertate. Te-ai pus in calea mea? Ai incurcat-o. Imaginea de azi e legata de niste treceri in timp. In Germania eu eram singur cuc. M-au parasit ai mei. Dupa zece ani, Phoenixul a revenit. Or, in perioada asta am invatat de la nemti ce inseamna toti pentru unul si unul pentru toti. Si asta am invatat de la o gasca de motociclisti, cei mai duri posibili, din cele mai dure gasti din nordul Germaniei. Jumatate erau in puscarie si cind iesea jumatatea asta, intra cealalta. Dar nu erau rai, erau halucinati de libertate. Isi bateau joc de circulatie, de politisti. Bun, eu n-am mers pina la capat si i-am parasit.

Cind? Ce limita nu ati putut trece?

Presedintelui nostru i-am spus in 1987: „Pina aici!". Il impuscasera pe unul in fata scenei. Era un festival de muzica. Il impuscasera si ala se scufunda incet, incet in noroiul din fata scenei. Ne batem cu ghioagele, dar gata.

De ce?

Una e sa te bucuri de un joc, de o utopie si alta e sa plateasca cineva pentru aceasta libertate.

Cum ati ajuns sa umblati cu motociclistii?

Nu stiu. Eram onorat ca ma adoptasera. Eram singur si flamind. Si m-au intrebat: „Nu vrei cu noi?". „Fratilor, nu am bani de masina, daramite de motocicleta." Si imediat s-a auzit: „Eu am masina! Te duci si o iei!". Am primit un Audi 100. Dupa o luna m-am rostogolit de pe un munte. Praf s-a facut masina. L-am sunat pe „fratele" meu si i-am spus: „OK, nu mai platesc asigurarea!", mi-a zis fratele motociclist.

Exista Dumnezeu?

Mai, cred ca exista o lege a unui echilibru, pe care noi in permanenta o provocam. Nu cred intr-un mos cu barba care sa-i inghita pe toti cacaciosii si pe toti mafiotii si sa dea picioare in fund celorlalti. Daca Dumnezeu exista asa, eu nu-l recunosc, dar, mai, asta este ceea ce se vede. Toti banditii se aranjeaza, saracii nu au ce minca.

Nu exista Dumnezeu?

Nu cred. Desi exista o gasca de ingeri in jurul meu cind merg cu motocicleta cu 250 pe ora. Si merg mereu asa. Cred ca toti merg in fata mea si spun: „Vine nebunul, vine nebunul!". Am avut zeci de accidente. E a 26-a masina, e a patra motocicleta si nu am vindut nimic. Exista niste energii pe undeva, care se compenseaza. Eu nu fac rau. A, ca-l cert pe prost sau pe rau, asta e bine. Toleranta e boala, vrei sa ajuti lumea? Elimina prostul sau raul! Sau schimba-l!

E pierdere de timp sa-l elimini, sa-l schimbi.

Trebuie sa-i spui, pina moare! E angajament, nu e pierdere de timp. Aici e Paradisul, aici trebuie sa faci bine! Lumea vrea rau, rau, rau! Cum poti vrea rau si sa te astepti sa fie bine?

Ati fost idolul unei generatii, dar acolo un anonim, un flamind!

Dragul meu, am suferit groaznic. Am ajuns acolo si am descoperit lipsa de cultura a Vestului. Erau „proleti" cei mai multi, nu aveai ce sa vorbesti cu ei.

Care era libertatea cea mai buna: cea deplina, a unui nimeni? Cea de lider de aici?

Greu de spus. Multi spuneau: mama, plec din tara, las’ ca creez eu! Aici nu pot! Si cind au ajuns acolo nu au spus niciodata nimic. N-au avut ce sa spuna. Pe de alta parte, plecarea noastra nu era un protest, faptul ca am intrat in filonul precrestin si am reusit sa fim moderni arata ca nu conteaza unde esti, conteaza sa reusesti. Sigur, colegii mei mi-au reprosat si de asta ne-am si risipit acolo. Si s-au intors dupa ani, zapaugi. Nicu, hai sa facem o chestie ce nu fac astia. ’Rati ai dracului! Hai la treaba! Si curind a cazut Zidul. Ne-am intors cintind ce cintam intotdeauna!

Care-i libertatea acceptabila?

Nu, nu exista asta. Asta e compromis! Cit timp ai complexe, nu vei fi liber niciodata. Multi colegi se umilesc ca sa cistige niste bani. La noi in Balcani asa e vorba: „Ala care cinta la ureche e tigan si ii mai dai si un picior in cur!". Nu-mi place. Dar uite cum Lipan-Tandarica cinta la nu stiu ce paranghelii, Baniciu cu nu stiu ce sticleti! Ce se intimpla, de fapt? Adevarul e ca noi acum nu mai avem eficienta pe care o aveam pe vremea comunismului. Lumea nu crede. Eu am un Jaguar si doua motociclete si o casa in Spania. Pentru romani inseamna ca inot in bani. Dom’le, dar sint zile in care n-am bani sa iau o pita si sa pun benzina la masina. De aceea, nu pot sa le interzic celorlalti sa faca ce fac.

Va iubiti tara?

Da, exista o energie in tara asta, cum nu gasesti niciunde. N-ai nevoie nici de droguri, nici de nimic. Drogul e tara asta! E o chestie sfinta. Tara asta a mea nu este nici a comunismului, nici a capitalistilor astia.

Cum de n-ati murit?

Nu stiu. Am ramas si peste sub apa, prins acolo, ca scafandru. Mai, ai o viata si, cind stai intre alea patru scinduri, te gindesti: „Asta a fost tot?".