Serviciile de informatii nu au reusit inca sa castige increderea populatiei. Desi s-au transformat radical fata de ceea ce reprezentau inainte de ‘89, ele apar neprietenoase, atat pentru populatie, cat si pentru numeroase persoane publice - politicieni, analisti politici si alti formatori de opinie - mai mult sau mai putin avizati in domeniu. Este stiut ca nicaieri in lume aceste servicii nu se bucura de prea multa simpatie, dar nici nu sunt supuse unui proces continuu de discreditare. La noi, ele sunt permanent privite cu suspiciune. Motiv pentru care, acuzele ce li se aduc, din rea credinta sau datorita necunoasterii intimitatii activitatii lor, sunt insuficient fundamentate. Chiar daca, cu o logica de bun simt, multe din ele sunt usor demontabile, imaginea publica ramane sub impresia primului impact. Se reuseste astfel sa se abata atentia opiniei publice chiar si asupra cursului normal al investigatiilor. Se acopera, cu intentie sau nu, adevaratii actori si fapte grave din domeniile cele mai diverse ale infractionalitatii. Manipularea este facilitata si de necunoastere. Necunoscatori se arata a fi atat cei care acuza public, cat si cei care se lasa angrenati in disputa provocata dintr-un anume interes. Interesant este ca discutiile publice nu au ajuns niciodata la un verdict final. O confirmare certa asupra unei culpabilitati concrete nu exista. Nu mai vorbesc de disculpare, desi ar fi normal sa existe si ea. Desi constientizam acest soi de manipulare, in final, nimeni nu se arata interesat sa puna in dezbatere publica obligatia morala a fiecarui cetatean de a cunoste mai in detaliu structurile serviciilor, atributiile lor - atat cat este necesar sa formuleze judecati pertinente la adresa lor si sa li se ceara sa dea socoteala de ceea ce fac. Stim sau nu cate ceva despre ele, ne si inghesuim sa le culpabilizam in bloc - interne, externe, departamentale si intradepartamentale, nu are importanta, toate sunt vinovate. Gratie mass- media, azi, toti am aflat de existenta "agentului acoperit" si, cand vrem sa ne exercitam dreptul democratic de a controla serviciile de informatii, numai cu el incepem. Numai el este vinovatul, pe el il supunem asprei judecati si cerem legi prin care sa-i impunem domeniul de acoperire. Ma intreb daca Attius, trimisul lui Decebal la Roma pentru a culege informatii despre intentiile de expansiune spre est ale Imperiului, ar mai fi reusit sa devina membru al Senatului roman, daca "Parlamentul Daciei" ar fi impus regelui lor cum sa-si acopere spionii. Ar fi ajuns Sorge mare spion, daca legea tarii sale ar fi interzis jurnalismul ca acoperire in munca de informatii? Agentul acoperit a ajuns la noi chiar si personaj de schite satirice. De ce? Misterul ce invaluie acest personaj permite situarea lui in orice scenariu de interese, si aduce o aura de mare cunoscator celui ce-l evoca. Pentru a nu intra in sarabanda intereselor unor asemenea indivizi, cetateanul onest trebuie sa inteleaga corect rolul si misiunile acestor servicii, sa stie ce si cum sa fie controlate, pentru ca acest control sa-i ofere garantia ca ele servesc exclusiv interesele sale de securitate, ale comunitatii din care face parte si, in final, servesc securitatea nationala fata de care nu poate ramane indiferent. Asadar, apare nevoia unei educatii de securitate a fiecarui cetatean si, obligatoriu, a fiecarui politician. Cetateanul trebuie sa stie ce sa ceara institutiilor abilitate pentru securitatea sa si a comunitatii din care face parte si, in acelasi timp, sa constientizeze indatoririle pe care le are in sprijinul acestor institutii ale statului. Pentru politicieni, care isi asuma responsabilitati fata de comunitate, pentru formatorii de opinie ce se exprima public, educatia de securitate trebuie sa se ridice la nivelul unui tehnocrat. Ea isi gaseste suport in cultura de securitate care trebuie sa mentina, permanent, interesul public. Aceasta educatie a cetateanului nu are nimic comun cu acea indoctrinare ideologica a comunismului. Doctrina "luptei intregului popor ", de altfel o doctrina insusita si de unele tari neutre, dar intr-un context total diferit, la noi a fost transferata abil intr-o doctrina de aparare a ideologiei de partid, comuniste. Azi, in Romania, la nivelul populatiei, educatia de securitate nu este inca in masura sa implice pertinent societatea civila in validarea deciziilor privind ansamblul problemelor ce privesc destinul cetatenilor.