Pe strada, la serviciu, la televizor sunt indivizi care ne dau, prin comportamentul lor imaginea vietii pe care o traim. Tinerii traiesc, mai ales prin aceea ca se intalnesc in grupuri, mai mari sau mai mici, sa piarda timpul ascunzandu-si in acest f
Pe strada, la serviciu, la televizor sunt indivizi care ne dau, prin comportamentul lor imaginea vietii pe care o traim. Tinerii traiesc, mai ales prin aceea ca se intalnesc in grupuri, mai mari sau mai mici, sa piarda timpul ascunzandu-si in acest fel teama de schimbare si devenire, cei mai varstnici se aduna si ei in diverse locuri alungandu-si spaimele si insuccesele in varii discutii (politica sau femei - dupa caz), politicienii se strang in grupuri interschimbabile, cu aerul ca muncesc. Pentru tara ori pentru propriile familii, cum se nimereste. In societatea civila oamenii se alatura unul altuia dupa interese, orgolii si vanitati, ca apoi sa poata intra in slujba vreunui politician. Privit din avion tot acest peisaj poate fi unul foarte optimist, daca vrem sa-l numim ca ritm al unei comunitati. Privit insa mai de aproape, acest peisaj, in care nimeni nu are curaj sa schimbe ceva, incepand cu propria viata, e mai degraba una din cele mai "obisnuite" forme de disperare, pe care doar putini o intuiesc. Putem spune fara sa gresim ca politicienii nostri de acum ar putea fi foarte bine doar oameni de afaceri, care sa nu trebuiasca sa se comporte dupa reguli ale lumii politice, din care cu siguranta nu fac parte; corifeii societatii civile ar fi niste politicieni excelenti, dupa cum se vede. Altfel n-ar trece atat de rapid din zona non-guvernamentala "la stapan": daca nu la televiziunea publica, (locul unde esueaza cu precadere femeile "civile"), atunci chiar ministri "plini" ori consilieri ai presedintelui sau premierului. Jurnalistii ar trebui, daca ne-am lua dupa calitatile lor cele mai evidente, sa fie procurori si judecatori, cu conditia sa se uite mai des si mai critico-analitic si catre sine. Tinerii sunt mai degraba o masa amorfa din care putini sunt cei ce au puterea de a se privi intr-o oglinda pentru a-si descoperi propriul destin, care, de obicei e complet altul decat cel "povestit" si pus in acord cu grupul pe care il frecventeaza. Ei sunt cei mai in pericol de a-si alege, din teama, un drum care nu e al lor, mizand pe comoditatea gandului ca au toata viata inainte. Prea multi romani sunt cei care nu merg pe drumul lor, de la primii politicieni si pana la ultimul absolvent de invatamant superior, iar asta poate fi, din pacate, la originea dezastrului care, dupa cum vedem, "incheaga" o natiune. Dar care va fi viitorul unui astfel de popor, cu un tineret toropit de comoditatea de a-si amana alegerea propriei vieti, cu o societate civila care viseaza roluri politice, si nu incearca nici un sentiment de rusine o data ce au sarit (de obicei) in barca puterii, cu niste politicieni proveniti si ramasi in pestrita lume a afacerilor, cu permanenta obsesie de a ajunge la putere doar pentru a se imbogati? Lumea are incredere in jurnalisti, ori acestia sunt mai degraba judecatori. Dar cati judeca DOAR din dorinta de dreptate, si cati ii judeca pe altii doar din invidie, pentru ca au alta conditie sociala, intelectuala sau, pur si simplu, talent? Traim intr-o lume rea, nesanatoasa, in care oamenii privesc in jur, cu ura si invidie la cei de alta conditie dorind cu orice pret, sa aiba si ei aceeasi viata (dar nu si aceleasi obligatii!), alegandu-si destine care nu le apartin. Iar o tara in care destinele sunt "de imprumut" este condamnata cel putin la anchilozare, daca nu si mai rau, la o otravita stare de rau psihic, in care nimeni nu poate construi nimic.
Despre autor:
