Miercuri seara eram obosit si fara chef de privit in haul televizorului. Am zapat cu lehamite trecind in viteza pe linga OTV unde Gigi Becali isi facea numarul (as fi putut sa scriu despre asta, dar mi se pare absurd deja sa pendulam intre ironie autoflatanta si indignare goala), am stat zece secunde la o aberatie de film in care niste domnisoare cu sini voluminosi snopeau in bataie citiva cowboy intr-un bar, apoi am poposit minute bune alaturi de Arnie Schwarzenegger in „Politist de gradinita", pe Antena 1. Mi-au placut de mic copil filmele cu Schwarzenegger. Pe primul l-am vazut pe videocasetofon intr-un subsol plin de igrasie, un fel de sala de cinema underground de la sfirsitul anilor ’80, in care afaceristii marginali ai comunismului faceau bani frumosi din exploatarea frustrarilor cinefile ale proletariatului. Fiecare oras de provincie avea reteaua lui de „oameni care dadeau video" iar seara, pe geamul de la strada lasat liber ca sa mai iasa fumul de Carpati, prin filfiirea unei perdele de nailon imputite de nicotina, se auzea vocea Irinei Margareta Nistor traducind „Fuck you!" cu „Du-te naiba!". Mare aglomeratie era la filmele „sexy", un fel de pseudopornografie romantica in care toata lumea din incapere inghitea trei sferturi de ora de replici timpite pentru un sfert de ora de voyeurism sordid. M-am intrebat atunci de ce erau comunistii asa de pudici. De ce amantlicul era pentru activisti un fel de act ilegalist. De ce omul nou trebuia sa fie nu numai un marxist imbecilizat, dar si o vita asexuata? Nici acum nu sint lamurit pe deplin. Intre extirparea moravurilor decadente burgheze si controlul politic al tuturor placerilor vietii exista o sumedenie de nuante de roz.