Inventarul complet al lipsurilor din societatea noastra ar ocupa cele mai placute luni din viata oricarui masochist. E mai simplu sa evaluam ce am realizat, decit ce nu. Pentru ca realizarile, incontestabile, sint coplesite de sentimentul ca mai avem inca pe atita de rezolvat.

Unii prieteni occidentali mi-au marturisit, in diverse ocazii, ca-i invidiaza cumva pe romani. La voi - sustineau ei - se traieste din plin. Aveti de reconstruit aproape totul. Cu alte cuvinte, viata e mai palpitanta pe ringul de box decit intr-un salon elegant, cu ferestre zavorite. Privind lucrurile din afara, e usor sa obtii un asemenea punct de vedere. Numai ca pentru noi - subiectii acestui mare santier fara capat - reactia inversa e mai plauzibila. In loc sa ne apuce frenezia, ne inving, adesea, oboseala si greata. Impresia ca nu vom apuca sa ne gasim locul intr-o lume unde totul functioneaza relativ normal, de la institutii si servicii pina la relatiile dintre oameni. Bun. Introducerea e facuta. Pot trece asadar la tema comentariului de azi: trusturile media.

Ideea de la care pornesc e limpede: am certitudinea ca puterea excesiva a unor holdinguri pilotate de patru-cinci moguli inhiba consolidarea democratiei. Inteleg ca fuziunile si regruparile se poarta pretutindeni. Accept ca afacerile profitabile exclud actionariatul de tip „MEBO", care-i permitea ziaristului din primii ani ’90 sa fie si o tira de proprietar. Competitia insasi a favorizat procesele de compactare a mijloacelor de comunicare in masa. Problema e insa altundeva. Personajele dindaratul trusturilor media sint multimilionari in euro, care si-au ridicat uriasele averi profitind de gaurile legislative ale tranzitiei. OK. Daca Justitia nu i-a „legat", ce poti sa spui? Numai ca respectivii au mai mult decit o biografie de acumulari dubioase. Au planuri dubioase. Vor sa faca legea si chiar sa conduca statul, din penumbra. Manifesta aviditatea de a pastra, in miezul socioeconomic al Romaniei, nodul ce leaga strins afacerile si politica. Aici, buna mea dispozitie se gripeaza, intrucit stiu ca nici o democratie autentica nu tolereaza amestecul acesta impur. Politicienii fac politica si - daca au cistigat alegerile - conduc administratia. Marii intreprinzatori deruleaza afaceri, opteaza, dar nu pretind sa transforme deciziile care-i privesc pe toti cetatenii in decizii care-i avantajeaza doar pe citiva. Se tem macar de riscul ca Parchetul sa le intocmeasca dosare pe care scrie „trafic de influenta". Le este pur si simplu frica sa nu intre la puscarie. Mai ales ca la ei - adica ce spun eu, la noi, in UE - destule „gulere albe" au patit-o.

Sa nu fim ipocriti. Orice roman inteligent observa ca mijloacele controlate de „taicunii" acestia nesatui sint folosite anapoda. Si orice om din breasla stie ca zilnic se dau comenzi (pe bani ori la santaj) pentru ca albul sa-si pastreze minunata plasticitate gratie careia devine negru, daca „interesele" o cer. Sigur ca mercenarii trag la tinta. De asta sint platiti. Dar poate deveni acest comportament asasin regula productiilor mediatice dintr-o democratie fara ghilimele? Iata o intrebare numai in aparenta glumeata.

Si inca una: e ceva de facut? Greu. Jurnalistii de prim-plan s-au imburghezit, sint insi cu venituri masive. Rar mai vadeste vreunul inclinatia de a-si consulta „forul interior", pentru a extrage concluzia ca minciuna si prostitutia sint moralmente respingatoare. Dumnealor stapinesc redactiile din Jeep si vai de capul juniorului idealist care mai are tupeul sa ridice doua degete. Publicul insusi nu dispune de suficiente instrumente pentru a protesta. O mai face, dar numai in vacarmul vatuit al netului. Ce ne ramine? Sa-i tragem de mineca pe moguli? Cum, cita vreme afiseaza intentia de a-si prelungi asaltul pina la sufocarea dezbaterii libere? Tot ce putem spera este ca trusturile lor sa fie grabnic luate pe faras („hostile takeover") de catre grupurile care domina - dupa norme civilizate - piata globala.

Spre a nu lasa impresia ca demolez fara solutii de schimb, am de propus doua. Prima. Intrucit nu-i putem separa pe moguli de politica, haideti sa-i presam pe politicieni pina ies cu totul din aria conflictului de interese. A doua: atentie marita, sub lupa oengistica, pe reforma Justitiei. Daca aparatorii legalitatii nu vor reusi in urmatorii ani sa-si faca realmente treaba pentru care sint pregatiti si platiti, atunci putem stinge lumina si putem merge unde vedem cu ochii. Eu, unul, cred, totusi, ca ambele obiective sint fezabile. Ne vor mai toci nervii o perioada, insa merita sa ne solidarizam pe seama lor. Bunaoara, cu ocazia scrutinului european din luna mai, cind actiunile de genul „Coalitiei pentru un Parlament Curat" ar putea fi reluate in forta. Sint gata sa particip la orice initiativa care bate intr-acolo.