Statele Unite isi indeamna aliatii sa mearga mai departe de sanctiunile ONU impuse Iranului ca urmare a programului sau nuclear si sa sisteze investitiile straine, insa intampina rezistenta din partea Rusiei si Europei, au declarat o serie de diplomati occidentali, citati de Reuters.
"Un numar de tari, in special Rusia, simt ca Statele Unite le cer sa puna capat chiar si afacerilor legitime cu Iranul, din cauza disputelor pe tema nucleara", a declarat un important oficial occidental.
"Obiectivul Statelor Unite este de a face virtual imposibile orice investitii in Iran. Nu este vorba de stoparea vanzarilor de tehnologie cu dubla utilizare. Ei incearca sa tina investitorii in afara Iranului si depun eforturi pentru a mentine pretul petrolului la un nivel scazut", a declarat un diplomat european.