Lansarea televiziunii lui Vadim este un eveniment imbucurator. Ii va tintui in case pe toti cosmonautii mintal si poate nu ne vom mai ciocni de ei peste tot.

Imi amintesc de scena balconului din Parlament, unde un Romeo nabadaios s-a napustit asupra unei Juliete intruchipate de citiva lideri ai societatii civile, nervos nevoie mare ca nu vrea sa ii cedeze intr-un viol intelectual. Astfel, in lipsa placerii de a-si vedea victima siluita sub privirile tinerilor din gasca sa de admiratori, cu limba vilvoi in gura s-a apucat sa plesneasca un monolog cu spume despre virtutile neamului, despre miseii care condamna comunismul, despre nesabuitii care au crezut ca acel Vadim care-a scris poezii cu iz de clisma la adresa ceausestilor este unul si acelasi cu Tribunul de azi. Chiar daca ii cheama la fel. Chiar daca arata la fel. Ce mai tura-vura, incapabil sa duca violul pina la capat, i-a dat Julietei un pupic pe obraz. Gest de mare barbatie.

Iar ceea ce am vazut atunci nu mai are nici un efect azi. Inainte sa fie catapultat de bunul-simt si de o civilizatie normala catre stele, precum o curiozitate numai buna de a fi impartasita cu omuletii verzi pentru un schimb permanent de experienta, Romeo s-a autopropulsat singur in Cosmos. Si gindul ma bucura. Pentru ca inseamna ca il voi avea la degetul mic. Sau mare. Depinde cu care voi schimba programul. Si mai mult ma incinta ideea ca voi putea sa-i inchid gura la ore fixe cu ajutorul butonului „Mute".

Minune mare tehnologia asta. Numai ca departe fiind de scopul de a-mi inveseli existenta cu micile giumbuslucuri executate cu telecomanda, trebuie sa remarc faptul ca, pentru citiva prea multi cosmonauti mintal, postul acesta va fi o mana (ce coincidenta) cereasca. Acolo isi vor retrai micile lor momente de succes de care nu-si mai aminteste nimeni. De mediocritatea lor ridicata la rang de excelenta de catre alti mediocri. Un fel de rezervatie stiintifico-fantastica, unde fantomele trecutului se teleporteaza in prezent si dezbat problemele viitorului. Unde medicamentele speciale nu se iau cu reteta, unde dramele punctuale devin probleme nationale si se transforma in hrana spirituala injectata in portii zilnice. Unde comisarul Miclovan nu moare. Unde Margelatu’ este vesnic tinar, iar tigara uitata pe etajera nu se stinge niciodata. Unde niste tarani (sic!) devin monumente nationale de cultura. Unde toata lumea isi striga furia, ura si nemultumirile la adresa „bampirilor". Unde valorile neamului comunist urla de sanatate.

Atit de tare ma bucura aceasta initiativa, incit o consider extrem de sanatoasa. De binevenita. Pentru ca pe cosmonauti ii voi sti in singuranta in casele lor, salivind de bucurie. Departe de lumea de afara. De tramvaiele si metrourile in care i-as putea intilni. Si zau de nu e o initiativa minunata. Sa-i izolezi prin propria lor vointa! Multumesc, Cosmos!