In ciuda tuturor evidentelor, reprezentantii Euroconstruct Invest au negat, ieri, ca Adrian Gancean si Nelu Ilie au fost recrutati prin firma lor. In schimb, au spus ca pentru cei 100 de romani plecati la munca in Irak anul trecut s-au respectat toate conditiile.
Andi Topala
Cei doi romani retinuti de americani in Irak au incalcat, dupa cate se pare, nu numai regulamentul stabilit in baza militara in care lucrau, ci si o clauza din contractul semnat cu firma de recrutare a fortei de munca. Este evident ca li s-a pus in vedere, in cadrul unui instructaj, daca nu la plecarea din Romania, cel putin acolo, sa nu fotografieze sau sa filmeze (mai ales fara un acord al autoritatilor) in interiorul bazei mil itare si nici din afara. Cu toate acestea, acuzatia de spionaj este deja prea mult pentru un tamplar si un electrician. Nu este vorba decat despre doi romani, plecati de aici, din saracie, la „bani mai multi“, si care, in stil pur autohton, au dorit sa trimita familiilor fotografii de la locul de munca. Insa, ceea ce trebuie inteles este ca, dincolo de absurdul situatiei, militarii americani au reguli mai mult decat stricte in interiorul bazelor din Irak. Oricum, absurdul situatiei, daca este sa vorbim despre el, se intinde pe parcursul a trei luni, si cuprinde mult mai multe elemente.
Pe scurt, povestea celor doi romani retinuti sta cam asa. Tamplarul Adrian Gancean si electricianul Nelu Ilie munceau la o fabrica dintr-o baza militara americana si au fost arestati de catre soldatii Fortei Multinationale a Coalitiei, cu trei luni in urma, sub acuzatia de culegere de informatii. Muncitorii ar fi filmat si fotografiat fara autorizatie o baza americana, ei fiind arestati pe 31 octombrie 2006, la Ar Ramadi, langa Bagdad, in prezent aflandu-se in custodia US Army. Tamplarul Adrian Ganceanu, de 39 de ani, din Toplita, si electricianul Nelu Ilie, de 41 de ani, din Galati, sunt acuzati de spionaj. Ei lucrau pentru o firma americana, subcontractor al US Army, intr-o fabrica dintr-o baza militara americana. Cei doi munceau la intretinerea instalatiilor de imbuteliere a apei plate destinate soldatilor americani.
Euroconstruct Invest neaga
Am intrat pe firul acestei povesti si am incercat sa aflam cum au ajuns cei doi romani, Adrian Gancean si Nelu Ilie, sa munceasca in Irak. Compania Al-Morrell Development, din statul Utah, a semnat un contract cu armata americana. Pentru a gasi mana de lucru, preferabil ieftina, au apelat la alte firme de recrutare a fortei de munca.
Astfel, Al-Morrell a ajuns sa semneze un contract cu firma bucuresteana, puternica de altfel in acest domeniu, Euroconstruct Invest. Toate datele obtinute ieri au condus la ideea ca cei doi romani au plecat in Irak prin aceasta societate. In ciuda tuturor evidentelor, ieri, reprezentantii Euroconstruct Invest au negat ca Adrian Gancean si Nelu Ilie au fost recrutati prin firma bucuresteana.
Anunturi de angajare
Pe site-ul ejobs.ro, Al-Morrell Development a postat anunturi de angajare in strainatate inclusiv la sfarsitul lunii ianuarie. Compania americana a intrat pe piata muncii din Romania de cativa ani si a gasit cateva firme in domeniu, printre care si Euroconstruct Invest.
De atunci, site-ul firmei a inceput sa publice anunturi de angajare in mai multe tari din Orientul Mijlociu, printre care si Irak. Anunturile au impanzit tot internetul, in toata tara, inclusiv in ziare, la anunturi de mica publicitate. Asa s-ar putea explica modul in care cei doi romani retinuti de americani au luat drumul Irakului. Si totusi, reprezentantii Euroconstruct Invest neaga faptul ca Adrian Gancean si Nelu Ilie au ajuns in Irak cu ajutorul lor.
Unul dintre actionarii firmei, inginerul Horia Cristian Mitacu, ne-a povestit totul despre incheierea si derularea contractelor de munca, insa a negat permanent ca ar avea vreo legatura cu romanii retinuti.
Ministerul de Externe nu stie mai nimic despre acuzatii
„Autoritatle romane nu stiu ce contine actul de acuzare. Poate fi vorba de neglijenta in serviciu“, a declarat ieri Petru Dumitriu, directorul general al Directiei Generale a Afacerilor Globale din MAE, care a precizat ca stabilirea legii sub incidenta careia se afla arestati cei doi nu a facut obiectul discutiilor dintre partea romana si cea americana. Oficialul roman a mentionat ca partea romana nu are acces la documentele juridice, deci nici la actul de acuzare. Aceeasi situatie se regaseste si in cazul normelor interne ale bazei militare si in cel al contractelor de munca ale cetatenilor romani arestati. „E prea devreme sa vorbim de o pedeapsa“, a mai spus Dumitriu. Autoritatile americane au informat initial partea romana ca cei doi au fost arestati pentru un delict prin care au incalcat normele interne ale bazei militare americane in care lucrau.
Stiau ce fac
Nelu Ilie si Adrian Gancean, cei doi muncitori romani arestati in Irak, au negat acuzatiile, dar au admis ca au incalcat regulamentele interne ale bazei militare americane in care lucrau, a informat ieri Ministerul roman de Externe. Cei doi aveau un instructaj privind regulamentele interne ale bazei in care lucrau. In plus, ei au semnat un contract de munca prin care au luat cunostinta de aceleasi norme interne. Arestarea s-a produs pe 31 octombrie 2006, iar ancheta preliminara a fost desfasurata de catre reprezentantii bazei militare. Ulterior, romanii au fost transferati la un centru de detentie de langa Mosul si apoi la o inchisoare din Bagdad.
Vintan: Dorinta lor era sa nu se afle
Corina Vintan, directorul de comunicare al MAE, a declarat ca informatiile privind arestarea lui Nelu Ilie si a lui Adrian Gancean nu au fost facute publice pentru ca acesta a fost dorinta celor doi cetateni romani. Desi a anuntat ca familiile celor doi au fost informate oficial, raspunzand la intrebarile presei, Vintan a sustinut ca mama unuia dintre cei doi arestati nu a fost informata pentru ca aceasta a fost dorinta fiului.
Despre autor:
Sursa: Gardianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Băutura virală care a cucerit planeta conțina lămâie și lapte condensat. Cum...
Sursa: kudika.ro