Un accident minor la premiera: un cuplu de spectatori in varsta vorbesc tot timpul si tare, in timpul reprezentatiei, regizorul - Radu Afrim - se ridica si le spune, pe soptite, sa taca. Ceea ce nu se intampla. Totusi, lucrurile s-ar fi oprit aici daca in cauza n-ar fi fost scriitorul Gheorghe Schwartz si sotia sa; Schwartz fiind decanul Facultatii de Litere a Universitatii "Vasile Goldis" si membru in consiliul artistic al Teatrului Clasic "Ioan Slavici", un "director de constiinta" al intelectualitatii aradene, gata sa-si argumenteze, la discutia de dupa premiera, dreptul la žinteractivitatei si la manifestarea publica a nemultumirii fata de praful de pe scena, reflectoarele care-i bateau in ochi si, in general, fata de calitatea productiei. In meandrele discutiei, deviata, astfel, spre conceptele de educatie a publicului, lui Gheorghe Schwartz (care ameninta inclusiv cu politia...) nu i s-a putut explica faptul ca vorbea, in timpul reprezentatiei, in dreptul panoului dupa care stateau actorii, acestia nemaiauzind, din aceasta cauza, reperele verbale pentru intrarea in scena.
Pe de alta parte, "Vis. Toamna" nu e un spectacol agresiv ori socant, la fel cum nici "Iubirea Fedrei" de Sarah Kane (regia Mihai Maniutiu) nu era, in ciuda acuzelor aduse (in special nuditatii) de unii reprezentanti ai autoritatilor locale. De fapt, e vorba doar de sarea si piperul pe care astfel de atitudini iesite din pamant, din iarba verde (pe care le poate provoca orice productie mergand mai departe de vodevil sau Shakespeare in costume de epoca) le adauga unei vieti culturale altminteri foarte linistite.
Montarea lui Afrim pe textul norvegianului Jon Fosse e un teatru poetic, in care moartea (si perceptia dilatata/sincopata a timpului) e omniprezenta, nu doar prin decorul reproducand la scara 1:1 un cimitir. E un spectacol de atmosfera datorand enorm unei scenografii aproape selenare, uimitor de bine executata ("made in" Onisim Colta, scenograf al teatrului aradean si artist plastic), si "light-design"-ului lui Lucian Moga (singurul om din teatrul romanesc, nici regizor si nici scenograf, care detine la gradul de excelenta arta iluminatului scenic). E, in acelasi timp, un spectacol de relatie, minimalist textual, dar solicitand resurse emotionale liminare din partea actorilor; un spectacol in care se joaca mai mult decat cuvintele.
Cuvintele spun doar fragmentar, in sectiuni rapide, povestea unei familii, a unui cuplu, bantuite de moarte si de umbra grea a ratarii, a imposibilitatii de a relationa, de a iubi, de a face vorbele sa se transforme in relatie. Adevarata viata pare a fi in spiritele de pe cealalta lume care bantuie, atemporal, cimitirul, conduse de un "suflet-corb" de film gotic, intrupat in carnalitatea hipnotizanta a lui Andrei Elek. Iar intr-o distributie atat de restransa, cu un tip de interpretare redusa la esente, aproape fiecare actor (toti, cu exceptia, din pacate, a lui Sorin Calota in rolul principal masculin) isi extrage personajele din astfel de carnalitati care trebuie sa fascineze, trebuie sa hipnotizeze. Mai nou, e efectul magic al ultimelor spectacole marca Radu Afrim.
Teatrul Clasic "Ioan Slavici", Arad * "Vis. Toamna" de Jon Fosse * Traducere de Carmen Vioreanu * Regia: Radu Afrim * Decorul: Onisim Colta * Selectie costume: Oana Varan-Goia
Light design: Lucian Moga * Miscare scenica: Maura Ianos * Cu: Ramona Dumitrean/ Angela Petrean, Sorin Calota, Andrei Elek, Ovidiu Ghinita, Adriana Ghinita, Liliana Balica, Goran Mihailov, Marian Parfeni