Presedintele Traian Basescu s-a laudat in fata parlamentarilor europeni cu legislatia anticoruptie din Romania.

Romania are cele mai dure legislatii pentru declaratiile de avere si de interese pentru cei aflati in functii publice, judecatorii sint independenti, iar ministrii sint responsabili pentru actele lor, a declarat presedintele Traian Basescu in discursul rostit ieri, in Parlamentul European. Basescu a subliniat si progresele inregistrate de tara noastra in ceea ce priveste soarta copiilor institutionalizati, eliminarea reesalonarilor acordate marilor datornici si in lupta impotriva evaziunii fiscale.

Cu toate acestea, seful statului a recunoscut ca Romania mai are mult pentru a recupera decalajul care o desparte de statele avansate din UE. „Venitul mediu pe economie este de maximum 328 de euro. Infrastructura de transport este mult ramasa in urma. Dezvoltarea rurala si eliminarea agriculturii de subzistenta sint inca o mare provocare. Procentul populatiei ocupate in agricultura e foarte ridicat", a mai spus presedintele.

Reformele continua

Presedintele a mai mentionat in discursul sau ca garantiile conform carora Romania va continua reformele incepute si va elimina aceste deficiente sint insusi sprijinul populatiei si vointa politica a liderilor sai. „In limitele prerogativelor constitutionale, ma angajez ca aceste obiective sa se realizeze. Ii vom familiariza mai bine pe romani cu institutiile si temele europene. Le vom vorbi despre avantaje, dar, in acelasi timp, va trebui sa le explicam si despre situatiile care par greu de explicat", a spus Basescu.

Pledoarie pentru Moldova

Presedintele Basescu a reluat tema integrarii Republicii Moldova in UE si a subliniat ca Romania intentioneaza sa explice, sa sustina si sa gaseasca sprijin in interiorul Uniunii pentru ca Moldova sa revina in Europa. „Populatia Romaniei si populatia Republicii Moldova au aceeasi istorie, vorbesc aceeasi limba, au aceeasi cultura, traditie si aceleasi aspiratii europene. Este o obligatie morala si politica a Romaniei si a romanilor sa lupte pentru ca familiile noastre de la est de Prut sa revina acasa in Europa", a spus Basescu.