Sute de asistenti medicali din Capitala au luat, ieri, cu asalt sediul Ordinului Asistentilor Medicali si al Moaselor, pentru a se inscrie la cursurile de perfectionare. Legea 307/2004, privind exercitarea profesiilor de asistent medical si moasa, p
Sute de asistenti medicali din Capitala au luat, ieri, cu asalt sediul Ordinului Asistentilor Medicali si al Moaselor, pentru a se inscrie la cursurile de perfectionare. Legea 307/2004, privind exercitarea profesiilor de asistent medical si moasa, prevede obligativitatea educatiei continue pentru cei care activeaza in asemenea profesii. „Este o obligatie personala a asistentilor, ce are ca obiectiv siguranta pacientilor. Exista un program national de educatie continua, care stabileste furnizorii unor astfel de servicii, cum ar fi universitatile, fundatiile si spitalele clinice.

Probleme au aparut doar in Bucuresti, unde foarte multi asistenti s-au trezit ca nu si-au efectuat orele de educatie continua“, ne-a declarat Mircea Timofte, vicepresedinte al Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.