Am sunat-o si i-am spus intentia mea, stiind cat de mult isi iubeste meleagul si de cata informatie dispune despre conationali. "Nu vorbim asta prin telefon, ca te costa prea mult, venim in Bucuresti si-ti stau la dispozitie. Dar sa stii ca am ramas
Am sunat-o si i-am spus intentia mea, stiind cat de mult isi iubeste meleagul si de cata informatie dispune despre conationali. "Nu vorbim asta prin telefon, ca te costa prea mult, venim in Bucuresti si-ti stau la dispozitie. Dar sa stii ca am ramas aceeasi sasoaica luptatoare, agresiva chiar, dar trista!" De la aceasta remarca, incepem dialogul.
Da, zice, sunt o luptatoare pe doua fronturi: unul e sa-mi apar etnia - "si nevoile si neamul", cum spunea Eminescu - si altul e cel indreptat impotriva unora de-ai nostri, care incearca sa uite de unde-au plecat. Sunt uneori agresiva cu sasii mei, ca s-au lasat vanduti de Ceausescu, dar nu revin in Tara, decat la sarbatori si intalniri organizate. De aceea sunt trista. Desigur, in Germania, multi dintre ei o duc bine, dar pot acum sa repuna pe picioare cele aproape 200 de sate sasesti, unde incep sa se ruineze multe din cele 180 de cetati si biserici fortificate. Cine sa le intretina, doar cativa batrani ramasi? Asta-i tristetea mea...
Ce-i de facut, cu ce trebuie inceput?
Cu o legislatie corespunzatoare, pentru familiile doritoare sa se intoarca. Dar cum? Dupa plecare, casele le-au fost luate - stii ca era un targ, casa pentru pasaport? - pamanturile lor s-au paraginit. Taranul sas sau svab era baza comunitatii, exemplu urmat si de catre romanii si ungurii din imprejurimi. Ce faci cu cei care stau bine mersi in aceste case si cu primarii care nu au nici un interes sa schimbe situatia? Iar cu pamantul stramosesc? Putini stiu ca prin Legea fondului funciar, din 1990, sasii si svabii, pe langa romanii avuti, au fost tradati, fiind "deposedati" a doua oara de proprietatile lor. Asta a fost ultimul soc pentru taranul german. De atunci s-au depopulat satele noastre.
Din cate stiu, de vreun deceniu, Biertanul tau a devenit un fel de capitala a sasilor transilvaneni, cu intalniri anuale fastuoase, la care participa mii de conationali din Ardeal si diaspora.
Da, s-a dus vestea acestor intalniri, noi fiind bune gazde, chit ca am ramas doar vreo 50 de sasi din cei peste 600 cati erau in copilaria mea! La reusita lor au contribuit nu numai localnicii, ci si biserica evanghelica, Forumul Democrat al Germanilor din Romania, precum si reprezentantii sasilor stabiliti in Germania si Austria.
Din pacate, intalnirea sasilor se va muta anul acesta din Biertan la Sibiu, care a reusit, datorita, mai ales, mostenirii germane, sa devina capitala culturala europeana, in 2007. Sunt tare mandra de acest fapt. In contextul discutiei noastre, trebuie s-o amintesc pe Caroline Fernolend, consiliera comunala din Viscri, femeie tanara, frumoasa, intelegandu-se foarte bine si cu romanii si cu tiganii din zona, o diplomata de marca, facand rost de fonduri, inclusiv de la Printul Charles, determinandu-l sa subventioneze cumpararea si refacerea mai multor case din comuna.
Dar tu, Christa, marea luptatoare, reintoarsa in Biertan, impreuna cu partenerul roman, inginerul Cristian Sencovici, cu ce te lauzi?
Cristian si-a dedicat ultimii ani punerii in valoare imagistica a relicvelor arhitectonice germane din Ardeal, luand parte si fotografiind nuntile, sarbatorile crestine si ocazionale ale etnicilor nostri, realizand expozitii atat in tara, cat si in strainatate... Eu, stiind ca nemtii au un simt social deosebit, acum un deceniu am inchiriat o casa parohiala din satul vecin Richis, am renovat-o, pe cat posibil, si acolo organizam, trei luni pe an, in vacante, tabere de cate trei saptamani, pentru copii romani si germani. Au fost zece ani minunati. Pana ce am deranjat autoritatile locale, astfel ca asezamantul a fost inchis, de catre... Sanepid! Sa mai amintesc de faptul ca biserica-cetate din Biertan, datand din 1524, a inchiriat o casa de oaspeti (39 de locuri) unor austrieci, cu care colaboram amandoi cu succes. Totodata, am infiintat un grup ecologic de copii, in parteneriat cu o asociatie din Bavaria, curatind comuna si vaile din imprejurimi, invatandu-i si pe altii, cum sa apere natura. Sustineam scoala din Biertan, mentinand o sectie germana, ca sunt tot mai rare invatatoarele si educatoarele nemtoaice in mediul sasesc. Dar cea mai mare reusita o consider Asociatia AUR, din comuna, pentru integrarea sociala a romilor. Trimitem tineri la cursuri de meserii in Medias, initiindu-i in limba germana si lucrul pe computer. Mandria noastra este un tanar rom, care a reusit la Scoala de reparat orgi, din Harman, sponsorizata de elvetieni, una dintre putinele din Europa. Pentru toate astea, eu... cersesc orice, la prieteni si cunoscuti, de la biciclete si corturi, la computere si medicamente s.a.m.d.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.