Hovannes Toumanian* s-a nascut in 1869, in familia unui preot din Dsegh, din tinutul Lori. Este tara gugarilor, cum i se spunea in limba vechilor armeni, pe care poetul Avetik Isahakian a descris-o ca pe o tara de legende si povesti, iar Levon Hakhve

Hovannes Toumanian* s-a nascut in 1869, in familia unui preot din Dsegh, din tinutul Lori. Este tara gugarilor, cum i se spunea in limba vechilor armeni, pe care poetul Avetik Isahakian a descris-o ca pe o tara de legende si povesti, iar Levon Hakhverdian o numeste „un tinut homeric".

Un loc retras, unde fiecare piatra isi are povestea si amintirile sale, pe care scriitorul Hovannes Toumanian le-a absorbit intr-o opera care a devenit ea insasi, in cultura poporului sau, o piatra de hotar.

„Cititorului armean ii e greu sa-si aduca aminte prima sa intilnire cu Toumanian, inca din prima copilarie. A auzit de el prima data pe genunchii mamei, apoi de indata ce a mers la scoala, pina ce a inceput sa-l citeasca singur si sa patrunda in universul lui poetic" (L. Hakhverdian, p. 7).

Toumanian a fost in mare ma­sura un autodidact, plecind din satul natal la Tiflin, unde si-a petrecut cea mai mare parte a vietii, incheiate in 1923. Calatorise intre timp la Moscova (prima oara in 1908, acuzat de activitati anti-tariste, in duba politiei), la Petrograd si la Istanbul (in 1921 ca reprezentant al Comitetului Armean de Interventie). Scrisese povesti, povestiri, versuri, legende, snoave, basme. Strabatuse una dintre cele mai tulburi perioade din istoria acestui popor: masacrele hamidiene (1894-1896) si cele din Cilicia (1909), care au facut 230.000 de victime, cauzate de sultanul Abdulhamid al II-lea („Sangerosul"), apoi cele din timpul razboiului (1915-1917), cauzate de adversarii acestuia, Turcii Tineri, care intre timp preluasera puterea si au profitat de incidentul asa-zisei dezertari de la Van (la 20 aprilie 1915, populatia orasului se revolta atunci cand guvernatorul turc ordona executia a cinci soldati armeni si se aliaza cu armatele ruse) pentru a declansa ceea ce istoricii numesc genocidul armean, urmat de masivele deportari din 1917-1918.

Nimic din aceste orori nu se reflecta in opera lui Toumanian. Scriind dupa Marea Revolutie din Octombrie, s-a bucurat de avantajele Armeniei sovietice si a avut astfel prilejul sa observe inca o data, daca mai era nevoie, ce inseamna sa apartii unui popor mic, incomod si incapatanat care s-a tinut de muntii lui ca insusi Noe de arca, cea care dupa legenda s-ar fi oprit pe virful Caucazului. Scrierile lui au de aceea valoarea unei marturii, a limbii salvate, iar comparatia cu Noe, cu arca, cu potopul si cu Elbrus nu mai e deloc intimplatoare cind le citim astfel.

Legende, povestiri, amintiri, basme, snoave, balade

Ce mai inseamna ele astazi, pentru poporul cu capitala la Erevan?


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.