Integrarea lui Mircea Sandu in Comitetul Executiv al UEFA provoaca deja schimbari de atitudine la FRF. Paradoxal, cea mai mare realizare personala a unui conducator din fotbalul nostru a avut parte de cea mai tacuta si bizara intimpinare in media si in lumea sportiva. Contestat groaznic, Sandu este felicitat discret si ambiguu, de parca ai mingiia pe cineva pe umar dupa ce ti-ai pus o manusa abraziva. La fel ca si intrarea Romaniei in UE, alegerea Nasului in Comitetul Executiv al UEFA este o validare a disponibilitatii de a aproba fara sa clipesti decizii care sigur sint favorabile altora si despre care speri ca, prin ricoseu, iti vor face bine si tie. Din fericire pentru proaspatul ales, ralierea la standardele UEFA nu impune stingerea gratarelor de la Snagov, privite ca un lucru odios in comparatie cu team-buildingurile facute cite trei zile pe saptamina de criticii asceti ai dionisiacului de la Nyon. Oricum, e clar ca Nasu’ a obtinut locul printre cei mai importanti oameni din fotbalul european exclusiv prin merite personale: e greu sa crezi ca un fotbal care nu produce calificari de aproape un deceniu si care nu are nici macar un stadion de trei stele, dupa cotatia UEFA, poate propune si sustine un candidat la Comitetul Executiv. Reactiile in fotbalul romanesc au acoperit, dupa un sablon functionaresc european, toata plaja. Ca de obicei, Lucescu senior a anticipat („am spus dinainte ca Mircea trebuie sa-si continue munca"), Gigi Becali s-a rasucit cu 180 de grade, iar presa a trecut de la surpriza nesuferita la sfaturi si scenarii hazardate, conform carora alegerea lui Platini s-ar fi decis la Bucuresti. UEFA nu se va schimba dupa venirea lui Mircea Sandu intr-unul dintre cele mai importante birouri ale ei, insa federatia de la Bucuresti sigur ca da. Cum tot o sa se vorbeasca luni intregi despre cum va fi FRF cu seful mai mereu intre doua avioane, sa remarcam iesirile la rampa ale lui Ionut Lupescu imediat dupa ce rolul lui are sanse sa devina semnificativ. Directorul general a inceput de ieri sa aiba pareri in presa despre corectitudinea selectiei lui Piturca, lucru pe care Sandu nu si l-a permis niciodata in cei 17 ani de cind e sef la federatie. Ca o paranteza, criticile la adresa selectionerului au fost facute intr-o publicatie despre care toata lumea spune ca ar trai chiar din banii lui Lupescu. Sandu a dominat prin discretie, calitate pe care nu a reusit sa o transmita subordonatilor sai la fel de rapid si de temeinic precum completarea rapida si corecta a formularelor sau alcatuirea unui raport de activitate. Se pregateste o inlocuire realizabila intr-un termen lung si care debuteaza zgomotos, lucru care sigur nu ii convine lui Mircea Sandu. Dincolo de geamurile fumurii ale Casei Fotbalului, presedintele se poate transforma intr-un invingator trist, un Saddam de treaba obligat sa ramina la putere pentru ca nici unul dintre fiii sai nu poate stapini imperiul pe care el l-a ridicat din praf.