Pentru colegii ei de breasla, Alice Hoffman este o personalitate la fel de magica precum romanele pe care le scrie.

Prozatorul american Jerome Charyn scria in „The New York Times", la debutul lui Alice Hoffman, ca tinara scriitoare avea „un extraordinar simt al fabulosului, o aplecare catre mit, uimind printr-o malitiozitate ingenua si printr-o forma foarte perversa de dragoste". Tot sensibilitatea particulara a lui Hoffman i-a atras atentia si romancierului si publicistului Mark Childress, care considera ca „pasiunea te baga in bucluc la Alice Hoffman, dar tot de aici se naste si acea dulceata a prozei ei". Hoffman creeaza personaje memorabile, dupa cum noteaza Childress: „Gasim niste personaje pline de viata, cu care scriitoarea se joaca tot timpul, punindu-si in valoare tot talentul de prestidigitator". Larry McMurtry, romancier si eseist distins cu un Pulitzer in 1985, considera ca „Alice Hoffman, ca romanciera, are un punct tare: e foarte buna in descrierea durerii sufletesti". Autorul de proza scurta Frederick Busch elogia aceasta calitate a romancierei intr-un articol din „The New York Times", spunind ca, „odata cucerit de una dintre povestile doamnei Hoffman despre incrucisarea dintre persoane suferinde care incearca sa invete unde si cum sa-si plaseze dragostea, cititorul nu se poate abtine sa caute un final fericit". Insa pentru Mark Childress, scriitoarea „se joaca cu asteptarile cititorului, schimbind optica prin pase scurte ca intr-un meci de fotbal". Intru totul de acord cu acest punct de vedere se pronunta si romancierul Howard Frank Mosher, care scria, in urma cu zece ani: „De la povestirile incredibil de ingenioase ale lui Alice Hoffman ne putem astepta la aproape orice in afara de situatiile la care ne-am astepta in mod normal".

Citeste mai mult:

Colectia COTIDIANUL. Intra in carti!