Din punctul meu de vedere, si Basescu, si Tariceanu s-ar cuveni sa devina „trecut". Si nu ma intereseaza ca PSD spune ceva similar. Daca un demagog zice ca azi e marti, eu trebuie sa ma feresc sa accept ca azi e marti?

Evident, Tariceanu a mintit. Si, pe deasupra, s-a dovedit un psiholog nul. Ce-si va fi inchipuit? Ca Elena Udrea s-a dus de capul ei la Antena 3, simtind subit nevoia sa se spovedeasca, sub reflectoare, ca la preot? Nu-i era clar si lui ca „trompeta" dadea un semnal si ca va urma ce a urmat? De ce trebuia sa-l ia pe „nu" in brate si sa spuna povestea cu „dracul"? De ce va fi riscat sa se discrediteze, dandu-i ocazia lui Basescu sa joace comedia cu agitarea „biletului"? Nu stia ca era periculos sa ignore „caracterul" lui Basescu?

„Minciuna nu e buna fiindca nu insala decat o singura data", a zis Napoleon. Era ipocrit, desigur. Dar un graunte de adevar exista in aceasta ipocrizie. De fapt, un avertisment. Un politician abil minte in asa fel incat sa nu poata fi prins! Cum sa mai poti crede de-acum inainte in sinceritatile d-lui Tariceanu? Eu ma declar, cum se zice, „lamurit".

Dar Basescu a mintit, dormind linistit, de cand a aparut in politica! Am suficiente motive sa presupun ca n-a fost sincer decat atunci cand si-a dat pe fata deficitele de educatie. N-a fost sincer decat atunci cand regulile bunei-cuviinte si rigorile functiei ii cereau sa fie ipocrit. In rest, cine i-a tinut socoteala minciunilor? A mintit, ca un bufon de provincie, cand a varsat lacrimi in „scheciul" cu boala lui Stolojan. A mintit ca da inapoi casa din strada Mihaileanu. A mintit cand a zis ca n-a avut nici un amestec in disparitia flotei. L-a mintit pe Roman. A mintit cand a aruncat „gogoasa" cu fraudarea alegerilor. A mintit cand se rastea impotriva „sistemului ticalosit", stiind prea bine ca facea parte din el. A mintit, probabil, cand a pretins ca n-a avut relatii speciale cu Securitatea. A mintit cand s-a jurat ca nu va pleca de la Primarie. A mintit cand a jurat pe Constitutie ca o va respecta. Ultima lui minciuna, aceea ca a pus „biletul" lui Tariceanu „la pastrare" (ca Agamita Dandanache) pentru a nu compromite aderarea Romaniei la UE, mi s-a parut de o stupiditate extrema. Era atat de ridicola incat a devenit si insuportabila. Daca minciuna lui Tariceanu a fost una prosteasca, minciuna lui Basescu a insultat bunul-simt. Oare Traian Basescu ne crede imbecili? Chiar si-a inchipuit vreo clipa ca va fi luat in serios? Daca si-a inchipuit asta, putem avea dubii asupra gradului sau de inteligenta. Daca nu, a contat prea mult pe tupeu. Si, in ambele cazuri, avem „o problema". Nici daca Basescu se crede presedintele unei tari de idioti, nici daca el nu are suficient discernamant, nu putem ramane indiferenti. Sa-l ia in serios, daca pot, cei care-l plac. Si cinicii. In ce ma priveste, nu pot sa nu-mi amintesc de mahalaua unde am locuit in anii studentiei. Exista acolo o tata care, cand iesea la poarta, in capot si cu mainile proptite in solduri, rastindu-se la cei care o suparasera, oferea strazii Tufelor un spectacol naucitor.

Dar nu ne-am saturat, oare, de „spectacole"? Eu, unul, recunosc ca m-am saturat. Inclusiv de prostia de care am dat dovada in decembrie 2004, cand n-am sesizat demagogia din „dreptatea" oranj si din „adevarul" de aceeasi culoare.

Tariceanu conta, probabil, pe „amicul" sau portocaliu cand i-a trimis „biletelul". S-a inselat grav. Basescu e fidel unei singure cardasii. Cea cu sine insusi. Mai cred ca Tariceanu a consimtit initial sa joace rolul de „secund" pe „nava". In consecinta, si-a pus vata in urechi de cate ori Basescu se infoia impotriva guvernului. A apreciat rau, cum se vede, lipsa de scrupule, a fostului sau partener de Alianta. Basescu vrea doar slugi, gen Stolojan si Boc. Si iata ca l-au costat calculele gresite. L-au impins intr-o fundatura. Trepadusii din presa ai lui Basescu striga acum pe unde pot: „Adio, Caline!". Minciuna premierului i-a indignat. Si pe buna dreptate. Dar minciunile lui Traian Basescu nu va deranjeaza, domnilor? Nu credeti ca un presedinte care vrea sa ne prosteasca pe toti merita, cel putin, o audiere in Parlament?

De fapt, ma intereseaza prea putin daca Basescu e comparabil cu Catavencu (mai imprudent, fiindca a pierdut „scrisorica") sau cu Dandanache care e, zic unii, o canalie si mai mare, deoarece a pastrat-o, a pus-o „la loc sigur". Fata de ce se intampla acum pe scena politica romaneasca, lumea lui Caragiale e de-a dreptul idilica. E suficient sa ne amintim ca, spre deosebire de Elena Udrea, „coana Joitica" nu poate fi suspectata decat de adulter. Si cine pleaca scarbit de la teatru, dupa ce a vazut „O scrisoare pierduta"? Pe cand acum, scarba spectatorilor „razboiului dintre palate" (ma gandesc la cei care nici nu se amuza, nici nu vor sa fie „suporterii" cuiva) risca sa aiba efecte devastatoare. Incerc sa sper ca democratia autohtona n-a esuat iremediabil intr-un stadiu de circ prost. In mod normal, daca vrem sa dovedim ca rabdarea noastra are, totusi, o limita, si Basescu, si Tariceanu ar trebui sa devina „trecut". Dar nu sunt in contradictie cu mine insumi, adica prea optimist?