Cel care face jocurile in politica noastra de maxima actualitate nu e Basescu. Nu e nici Tariceanu. Nu sint nici grupurile de interese. Papusarul secret e Nenea Iancu.

Nu vreau sa-si inchipuie cineva ca imi bat joc de o mare criza politica, cum o cred unii. Dar in afacerea biletului sau a biletelor vad doar o criza cronicizata pina la banalizare, acutizata recent, prin mijloace specifice, de acest personaj caragialian, Elena Udrea. De altfel, tot batrinul Caragiale e autorul scenariului inspirator pentru regia biletelor, a telefoanelor si a confruntarilor pe dedesubt dintre sustinatorii cu bani ai protagonistilor.

Sa nu-mi spuneti ca jocul de-a biletul nu s-a nascut din Scrisoarea pierduta a lui Caragiale! Fiindca Scrisoarea insasi porneste din fondul nostru politic ancestral, cu santaje politice si cu interventii la cel mai inalt nivel, intemeiate pe o moralitate politica tulbure, de cind e Romania.

Deosebirile de azi fata de scenariul adevaratei eminente cenusii a vietii noastre politice sint, de fapt, cu atit mai apropiate de spiritul sau.

In Scrisoarea lui Caragiale avem de-a face tot cu o cearta intre apropiati. Scandalul nu e unul intre Opozitie si Putere, ci intre aripile de provincie ale aceluiasi partid (in cazul de azi o alianta) care se bat pentru un loc in Parlament. O scrisoare ajunsa pe miinile cui nu trebuie il inarmeaza politic pe temporarul ei detinator, iar alta il baga in fata pe cel care stie sa n-o piarda.

Veti spune, poate, ca scrisoarea lui Tariceanu nu s-a pierdut, ci a ajuns in mina cui trebuie. Ba s-a ratacit chiar din clipa in care a fost trimisa. Adresantul pe care Calin il avea in vedere nu mai facea parte din filele povestii pe care conta el. Basescu n-a folosit scrisorica, pe moment, dar nici n-a uitat-o: a pus-o la pastrare. Nu dadea bine ca imediat dupa istorioara cu telefonul lui Tariceanu la Ilie Botos sa apara si pirdalnicul de biletel adresat lui Traian. Nu poti, ca presedinte, sa intervii si sa spui: „Stati ca mi-a trimis si mie o scrisorica la per tu". La acea data, prin gura unui Ion Cristoiu sau C.T. Popescu, opinia publica sau o parte a ei s-ar fi auzit zicind: „E o facatura pornita de la Cotroceni!". Intirzierea cu care scrisoarea a aparut in presa (Ma-ntelegi, pac, la „Rasboiul"!) i-a impins pe echivalentii de azi ai moflujilor lui Caragiale sa ceara „suspandarea" din functie a detinatorului, fiindca a tacut-o atita timp. Cita vreme n-a dat curs sugestiei din scrisorica, prezidentul nu poate fi acuzat decit, eventual, ca a dat-o la iveala cind au vrut muschii lui, prin intermediul Elenei Udrea. Dar sa-l antrenezi pe Nicu Vacaroiu, ca suplinitor prezidential, cu gindul de a-l trimite pe Basescu pe banca de rezerve, din cauza scrisorii, asta e ca in povestea lui Caragiale despre Carnavalul de la Venetia, cu variatiuni, interpretat de un magar. Chiar daca unora le place, asta e peste poate.