In primii ani de existenta ai ziarului au scris la "Cuvantul" - care nu avea un tiraj mare - Nichifor Crainic, Pamfil Seicaru, Lucian Blaga, Adrian Maniu... In 1924, Nae Ionescu inca mai era redactor la saptamanalul "Ideea europeana", fondat de profesorul sau C. Radulescu-Motru, apartinand unei echipe redactionale care ii cuprindea pe Emanuil Bucuta, Cora Irineu, C. Beldie. In rastimpul de aproape un deceniu in care a aparut "Ideea europeana", au colaborat aici intelectuali si scriitori insemnati ai vremii.
La inceputul anilor '20, Nae Ionescu face o calatorie in Germania, care avea pe atunci o stare economica grea si o situatie politica tulbure, iar la intoarcerea in tara tipareste in "Ideea europeana" cateva reportaje. Tot aici aveau sa apara primele sale articole de apologet al ortodoxiei, ca si texte de substanta teoretica, precum celebrul medalion "Descartes, parintele democratismului european". Parte dintre redactori iscaleau, ca si Nae Ionescu, cu pseudonim, iar unele articole erau suma contributiei mai multor condeie.
Inceputul
Din 1926, Nae Ionescu face parte din echipa ziarului "Cuvantul", ii devine mai intai director, iar dupa moartea lui Titus Enacovici, in 1928, director-proprietar. De-acum, colaboratorii ziarului sunt specialisti in domeniile lor, precum matematicianul Octav Onicescu sau Perpessicius, critic literar cu autoritate in epoca si redactor al ziarului. In vara lui 1928, "Cuvantul" a trecut printr-o criza financiara acuta, angajatii nu isi mai primeau lefurile, iar parte dintre ei nici nu isi mai scriau articolele. Perpessicius i-a povestit lui Mircea Eliade cum, intr-una din zile, cumparand de la chiosc ziarul, a gasit acolo un articol pe care stia foarte bine ca nu-l scrisese. "Parca l-as fi scris eu!", a exclamat, dupa ce l-a citit. I-l scrisese Nae Ionescu, care, inchis in biroul sau, infruntand zapuseala zilelor de vara, scria si articolele altor colaboratori, numai pentru ca ziarul sa nu-si intrerupa aparitia.
Serialul lui Eliade
In anul 1927, Mircea Eliade, in varsta de 20 de ani, angajat la "Cuvantul", publica serialul de 12 articole "Itinerariu spiritual", care va deveni un manifest al generatiei sale. Emil Cioran va povesti cum astepta la Sibiu - avea 17 ani - pachetul cu exemplarele din "Cuvantul" pentru a putea citi serialul lui Eliade. Mircea Eliade va evoca in "Memorii" libertatea de expresie deplina a redactorilor si colaboratorilor ziarului "Cuvantul". Doar atunci cand Eliade a scris o recenzie in care "desfiinta" o carte a lui Iorga, Nae Ionescu, dupa publicarea textului, i-a spus ca Iorga este mentorul lor spiritual si, in consecinta, s-ar fi cuvenit sa procedeze cu delicatete.
In toamna anului 1928, "Cuvantul" s-a redresat financiar. In asemenea masura incat, dupa ce ziarul va fi suspendat, pe 1 ianuarie 1934, Nae Ionescu a mai putut plati, vreme de inca un an, lefurile unor redactori. Ca surse de venituri ale ziarului "Cuvantul" s-au rostit diverse nume: oameni politici, industriasul Nicolae Malaxa, Regele Carol II pentru perioada 1930-1933, consortiul german I.G. Farben, multe reclame...
Redactie pe Calea Victoriei
Ziarul isi avea o redactie spatioasa, moderna, cu "boxe" pentru redactori, aflata la etajul intai intr-o cladire din pasajul imobiliar care incepe de pe Calea Victoriei, din dreptul Palatului Telefoanelor, si sfarseste in fata bisericii "Dintr-o zi". O fotografie din anii '30 ii arata firma atarnand peste fatada din calea Victoriei. Potrivit lui Mircea Vulcanescu, buna situatie baneasca a ziarului "Cuvantul", al carui tiraj nu depasea zece mii de exemplare, se datora si indemanarii directorului administrativ C. Devechi, devotat trup si suflet lui Nae Ionescu.
"Cuvantul" de la inceputul anilor '30 era un ziar cu doctrina proprie, independent, atasat de cele doua institutii centrale ale tarii, Biserica si Monarhia, care putea furniza unui parlamentar un dosar complet al unei probleme, afaceri sau dezbateri. Directorul nu ezita sa deschida larg coloanele gazetei unor puncte de vedere opuse propriilor vederi. A publicat mai multe articole in care profesorul I. Frollo facea elogiul catolicismului, Nae Ionescu expunandu-si apoi viziunea sa contrara.
Gazetar modern
Casa de bani din biroul lui Nae Ionescu, sustin contemporanii, nu era niciodata goala. Reclamele jucau si ele un rol important in acest sens. Ziarul avea angajat peramnent un crainic de reclame care, zilnic, printr-o statie de amplificare, enumera de la o fereastra, deasupra Caii Victoriei, un lung sir de produse recomandate publicului.
Dupa estimarile anuale, un editorial al lui Nae Ionescu nu depasea 3500-4000 de semne - adica maximum doua pagini dactilografiate - in vreme ce editorialul semnat zilnic de Pamfil Seicaru pe patru coloane de pe prima pagina din "Curentul" era de trei sau chiar de patru ori mai lung. Presa cotidiana cultiva inca in Romania articolul retoric si cursivele numite de ziaristi "cu clabuc", inzorzonate stilistic.
Nae Ionescu a adus in presa textul scurt, analitic, la obiect, cu fraza sincopata, nervoasa, zvacnind din numarul mic de cuvinte si din cabrarea punctuatiei. Tot el a introdus un gen de pamflet la antipodul celui arghezian, cu termeni aseptici, ironici, dozati impecabil si o politete ironica, "englezeasca", pe cat de calma, pe atat de necrutatoare. Antologice in acest sens raman foiletoanele despre maresalul Averescu, respectiv despre Iuliu Maniu, capodopere chirurgicale de manuire a bisturiului.
Nae Ionescu a respectat specificul ziarului definit "uzina de stiri", ca si psihologia cititorului de cotidian. Cand Mircea Eliade i-a tiparit antologia "Roza vanturilor" (1937) continand articole si foiletoane publicate de Nae Ionescu in "Cuvantul" in perioada 1926-1933, a conceput-o si ca pe un manual de gazetarie.