Mingea e in mina PD. Ca sa nu scada prea mult, pina intr-acolo incit sa nu mai poata guverna in viitor nici macar cu PRM, partidul condus, vorba vine, de Emil Boc trebuie sa forteze acum caderea lui Tariceanu.

Exista o zi fatala in viata oricarei guvernari. Miercuri, 17 ianuarie 2007, a fost ziua Aliantei, a Cabinetului Tariceanu si a presedintelui Basescu. Toate aceste trei entitati politice, care formeaza nucleul simbolic al actualei puteri, si-au atins acum doua zile asa-numitul punct de inflexiune (turning point). E vorba despre acel moment de la care un fenomen isi schimba brusc formula curbei de evolutie. In conditiile in care nu intervin factori exteriori, perturbatori si imprevizibili, aparitia punctului poate fi prezisa cu o oarecare aproximatie. Daca, din datele sondajelor realizate in ultimii doi ani, urmarim cu atentie curba increderii in actuala putere, pe componenta Alianta Dreptate si Adevar, vom observa urmatoarele: 1. In ciuda tuturor scandalurilor care au marcat-o in acesti doi ani, Alianta si-a mentinut popularitatea la un nivel foarte inalt. In nici un sondaj , A.D.A. nu apare cu mai putin de 40 de procente, desi a iesit din alegeri cu putin peste 30. 2. Cifrele brute ale acestei performante, laudabile de altfel, nu ne spun insa nimic despre viitor. Acesta poate fi citit doar pe graficul curbei pe care o descriu in timp. Ce observam din el e ca, dupa un declin relativ accentuat petrecut de-a lungul anului 2005 (circa 6 procente, de la 50 la 44%, conform CURS), in 2006 nivelul popularitatii A.D.A. pare a se fi blocat. In anul care tocmai s-a incheiat, Alianta nu „reuseste" sa scada cu mai mult de 2-3 procente. 3. Acest gen de evolutie, aparent securizata, contine insa germenii unei iminente prabusiri. In termeni profani, ea pluteste in aer si poate fi doar o chestiune de citeva luni pina sa devina fapt statistic. O asemenea evolutie nu poate fi oprita decit cu conditia unei rupturi, de genul alegerilor anticipate, schimbarea de guvern, dar si a unui eveniment extern cu impact puternic si imediat in plan intern. Oricum, ceva de natura sa faca cumva uitata istoria politica a acestor ani. Ipoteza noastra pare a fi confirmata si de evolutia oarecum in oglinda a PSD, partidul care detine cele mai multe date ce definesc alternativa politica la actuala putere. Dupa caderea brusca din primele luni ale lui 2005, partidul condus de Mircea Geoana creste usor, 2-3 procente, pina spre sfirsitul anului. De-a lungul lui 2006, PSD scade incet, dar sigur, dind impresia unei fatalitati. Cu totul inselator insa, pentru ca de fapt curba pe care o descrie pregateste practic terenul unei relansari. Prin prisma acestor date, ceea ce s-a intimplat acum doua zile nu aduce cu sine nici o noutate.

Scandalul provocat de biletul lui Tariceanu catre Basescu nu face decit sa rezume istoria conflictului dintre cei doi, conflict-matrice al actualului regim. Ce urmeaza, cu cortegiul de acuze reciproce si dezvaluiri ce se vor senzationale, se inscrie corect in logica prabusirii ambelor parti si a puterii ca intreg. In aceeasi logica trebuie citita si miscarea de ieri a PSD de a cere demisia ambelor capete ale regimului. O minima intuitie si inteligenta politica ii obligau pe social democrati sa o faca, asta neinsemnind ca vor si reusi s-o duca la capat. Nici nu-i nevoie si, cel mai probabil, nici nu spera. Tot ce trebuie sa faca PSD e sa se asigure prin tot ceea ce face ca actuala putere nu va produce nici o ruptura. Nu-i ajuta, dimpotriva, nici alegerile anticipate, nici schimbarea premierului, nici suspendarea presedintelui. Dar sint obligati sa le ceara pe toate si sa para, in acest sens, cit mai decisi si mai convingatori. Prin urmare, daca nimic din toate acestea nu se intimpla pina la alegerile pentru Parlamentul European, PSD si, de pe margine, partidul lui Gigi Becali vor parafa prin votul obtinut actul de deces al actualei formule de guvernare, dictind totodata regulile viitorului regim. Pina una, alta insa, mingea e in mina PD. Ca sa nu scada prea mult, pina intr-acolo incit sa nu mai poata guverna in viitor nici macar cu PRM, partidul condus, vorba vine, de Emil Boc trebuie sa forteze acum caderea lui Tariceanu. Peste o luna-doua s-ar putea sa fie prea tirziu.