Piata mondiala a pariurilor sportive se ridica anual la o cifra impresionanta, de ordinul zecilor de miliarde de euro. Si in Romania acest "sport" a luat o amploare deosebita, ajungandu-se ca in anul 2006 sa se invarta la aproximativ 100 de milioane
Piata mondiala a pariurilor sportive se ridica anual la o cifra impresionanta, de ordinul zecilor de miliarde de euro. Si in Romania acest "sport" a luat o amploare deosebita, ajungandu-se ca in anul 2006 sa se invarta la aproximativ 100 de milioane de euro. Pentru a deschide o agentie, este nevoie de o autorizatie din partea Ministerului de Finante, un capital de 150.000 de RON, cateva calculatoare si spatiul in care pariorii isi investesc banii. Apoi se iau toate competitiile sportive importante din lume si se stabileste oferta casei, cotele echipelor la meciurile care se infrunta. Cum nici o casa de pariuri inca nu a raportat pierderi, ba dimpotriva, profiturile sunt foarte bune, cluburile de fotbal au inceput sa ceara cota parte din aceste venituri, invocand folosirea imaginii lor.
In vara anului trecut, mai multe grupari importante ale Europei, printre care Real Madrid, PSV Eindhoven, FC Porto sau Olympique Lyon, au dat in judecata zeci de case de pariuri din intreaga lume, solicitand sa nu li se mai foloseasca numele fara compensatii financiare, iar cativa jucatori de top, precum Raul, Ronaldo sau Zidane, au actionat la randul lor in justitie agentiile care afisau postere cu ei in locatii sau pe site-uri de Internet. Modelul a fost preluat imediat si in Romania, unde Dumitru Dragomir, seful LPF, a inaintat in Camera Deuptatilor, anul trecut in luna iunie, o propunere de modificare a Legii Sportului, care prevedea trecerea dreptului de a organiza astfel de jocuri de noroc in puterea exclusiva a ligii si a federatiei. Initiativa legislativa a fost respinsa, poate si pentru ca Mitica s-a aruncat prea departe, intrucat Ministerul de Finante nu putea ramane fara controlul unei surse importante de venit, casele de pariuri avand un regim special, adica un nivel mult mai mare de impozitare. S-a vorbit atunci de faptul ca George Copos, patronul Rapidului, care avea relatii extrem de stranse cu Loteria Nationala, motiv pentru care este judecat si in prezent, ar fi facut lobby puternic pentru blocarea modificarii legii. Loteria Nationala organizeaza si ea pariuri sportive, prin jocul Pariloto, avand parte de un tratament preferential fata de ceilalti operatori, privati, de pe piata, in sensul ca plateste taxe mai mici. Cert este ca nici LN nu varsa vreun leu catre fotbal, desi inainte, pe vremea defunctului joc Pronosport, vira 10 procente din incasari catre FRF. Intr-un interviu acordat la inceputul acestei saptamani ziarului "Cotidianul", Mircea Sandu (foto) acuza Ministerul de Finante ca a acordat prea usor licentele agentiilor, fara a le obliga sa respecte legislatia legata de proprietatea intelectuala. "Ne folosesc competitiile, se umplu de bani, iar noi nu vedem nimic. La italieni, CONI (n.r. Comitetul Olimpic Italian, forul suprem al sportului) primeste 120 de milioane de euro anual numai de la loteria italiana, pe care ii distribuie inclusiv la fotbal", a comentat presedintele FRF. Cert este ca, pentru a scoate niste bani in plus, sefii fotbalului romanesc vor avea de dat lupte juridice grele si de durata cu operatorii de pariuri.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.