Mi se pare decisiva relatia mutuala dintre intelectuali si Biserica Ortodoxa, pentru ca ea va guverna, pe termen mediu, armonizarea mostenirii rasaritene cu viitorul nostru democratic, in Uniunea Europeana.

Se stie ca elita romaneasca a fost mereu polarizata. O parte a ei sprijina BOR, din convingere. Cealalta contesta, alternativ, fie institutia ecleziastica, fie rostul ei spiritual si filantropic. Categoria favorabila crestinismului e compusa mai cu seama din preotime si din dascalii de religie. Urmeaza intelectualii traditionalisti si crestin-democrati. Nu-i putem omite pe unii dintre cei care predau in universitati occidentale si formeaza crema ortodoxa a diasporei. La margine se agita, pentru a-si face loc in tablou, grupurile neolegionare si ultranationaliste. Acestui intreg mai curind eclectic i se asociaza, in fine, intelectualii (cu profesiuni tehnice sau umaniste) care cred in Dumnezeu, fara a resimti urgenta de a deveni „militanti".

In rindurile protestatarilor au venit predicatorii ideologiilor radicale, nostalgicii comunismului, gardienii „corectitudinii politice", avocatii minoritatii gay, postnationalistii, entuziastii globalizarii si ai liberalismului nelimitat. Si in aceasta „emisfera" se remarca (prin discretie) substratul celor indiferenti sau agnostici, care-si traiesc scepticismul religios departe de rumorile publice.

Pina una, alta, e cu neputinta sa stabilim care dintre cele doua categorii e mai numeroasa, mai reputat competenta, mai influenta si mai „de viitor". Am avea trebuinta de cercetari sociologice abil focalizate, insa nimeni nu s-a ostenit, deocamdata, sa traseze geometria celor doua „terenuri". Lucrurile se dovedesc nebuloase, mai ales fiindca printre exponentii ambelor „tabere" figureaza proeuropeni si proamericani, etatisti si fanatici ai pietei, comunitaristi si libertarieni, paseisti si modernizatori, etnocentristi si cosmopoliti, moderati si extremisti etc. Pe scurt, e impropriu sa pretindem ca suporterii crestinismului ar fi obligatoriu „de dreapta", pe cind opozantii sai s-ar aseza, fatalmente, „la stinga". Pina sa se clarifice pomenita babilonie, ma multumesc sa notez ca obsesia premoderna a „inclestarii" dintre secularism si crestinismul institutional alimenteaza, in continuare, diviziunile imaginarului romano-roman. Ne cam place sa zabovim cu mintea prin secolul XIX...

Din pacate, episcopatul ortodox nu-si asuma datoria magisteriala de a lamuri ciondaneala dintre „virtuosii" celor doua „tabere". Purtatorii de har ignora miza unei batalii simbolice la care prefera sa asiste, lansind - daca treaba se incinge - sporadice semnale acomodante. Intrucit Dumnezeu „uraste pacatul, dar nu si pe cel pacatos", inaltului cler ii revine, cred, vocatia pastorala de a evita discriminarile intre contestatarii sai (de orice factura) si fidelii sai neconditionati. Ar fi fost normal ca „Biserica stramoseasca" sa nu reduca „mireanul ideal" la tipul unui „Nichifor Crainic", pocit cu adaugite trasaturi protocroniste. Ar fi trebuit ca ierarhia confesiunii majoritare sa-l recupereze pe „Nae Ionescu" (adica pe criticul intelectual de dreapta), fara a-l repudia pe „E. Lovinescu" (adica pe criticul intelectual de stinga). Ar fi fost util ca Sinodul sa publice de multi ani ceruta doctrina sociala a BOR, pentru a defini acele valori religioase „minimal" compatibile cu tot mai presantul relativism postmodern.

Anesteziata de farmecul inertiei, BOR se leagana in iluzia ca va ramine „deasupra" conflictelor dintre apologetii si criticii sai, fie acestia „imbisericiti" sau „anticlericalisti". Pe fondul schimbarilor post-2007, episcopatul ortodox va fi insa convins, destul de repede, ca a ramine „deasupra" e totuna cu a ramine „pe dinafara". Ierarhia nu are menirea sa arbitreze dezbaterea pro sau contra crestinismului ortodox, ci pe aceea de a-si recunoaste aliatii „naturali" (din cultura si din politica), fara a-si demoniza adversarii, cu care n-a catadicsit, de altfel, sa deschida vreun dialog.

Recenta emisiune TVR (moderata de Liviu Mihaiu, pe tema „icoanelor din scoli") a confirmat - daca mai era nevoie - burlescul perspectivei locale asupra faptului religios. Pe platoul controversei televizate s-au manifestat isteria fundamentalista, acompaniata de isteria laicista si, ceva mai firav, glasurile citorva personalitati rationale. In ce ma priveste, am votat „H.-R. Patapievici" si „Dan Puric". Dar am fost simultan revoltat de acea dama apelpisita, care-l ameninta pe cetateanul Moise („omul prin care a venit scandalul") ca Dumnezeu il va blestema, pina la a saptea generatie... Berdiaev spunea ca orice lucrare e provinciala, daca nu-l situeaza in centru pe Dumnezeu. Dupa cum se vede, noi am izbutit sa demonstram contrariul: raminem provinciali, mai ales daca „atacam" cele sfinte.