L-am numit pe Ion Tiriac. Un om de miliarde, care nu-si pierde cumpatul si nici nu o ia razna pe aratura orgoliilor si vanitatii exhibate, ce fac ravagii pe Arges in sus - unde se naste limba romana literara si pe Dambovita in jos, unde se tulbura li
L-am numit pe Ion Tiriac. Un om de miliarde, care nu-si pierde cumpatul si nici nu o ia razna pe aratura orgoliilor si vanitatii exhibate, ce fac ravagii pe Arges in sus - unde se naste limba romana literara si pe Dambovita in jos, unde se tulbura limba de mahala cu resturi de engleza prost digerate. Intr-o lume unde fustele se dau peste cap mai ales de catre purtatorii de pantaloni, de ambe sexe si mult mai diverse preocupari intelectuale, Ion Tiriac, ca ne place sau nu, isi pastreaza cumpatul. Si ne indeamna si pe noi, daca nu la "actiune directa", macar la reflexie si meditatie. Care nu costa bani si nici nu trebuie facute contracte de consultata prin RAAPPS cu firme de avocatura: unde-s bani nu e tocmeala! Si atunci ce mai ramane ? Ramane gustul amar al unor spectacole mediatice de cea mai proasta calitate si acreala scrasnita a neputintei de a depasi isteria relatiilor contondente dintre factorii de decizie ai esichierului politic romanesc. Ridicarea si plimbarea tricolorului care infasura pieptul Romaniei lui Rosenthal in Parlamentul European ar fi trebuit sa fie un moment plin de gravitate si cu solemne semnificatii. Dar pe fondul telenovelei cu biletele si denunturi, cu incriminari si dezincriminari demne de primul ciclu gimnazial si nu de codoslacuri itite de serviciile de "intelligence" autohtone, in momentele disponibile dintre doua transporturi de tigari si "consumabile", mesajul adresat noii natiuni europene devine jenant. In loc sa ne adunam bruma de chef de munca pentru a vedea cum putem directiona efectiv si legal fondurile europene, in loc sa pritocim "en detaille" vizita lui Romano Prodi si sa stoarcem ce e de zvantat din relatia cu Italia, in loc sa vedem ce facem si ce propunem japonezilor care vor fi vizitati de premierul roman, in loc sa clocim o buna si pragmatica relatie de parteneriat strategic cu Ucraina - o putere zonala greu de ignorat si masticat chiar si pentru dantura ascutita a Kremlinului, in loc sa vedem ce facem cu Marea Neagra si flancul sudic al NATO pe fondul intensificarii rasucelilor din Orientul Mijlociu - politica externa a Romaniei devine mult mai importanta decat cea interna, asa ca am putea schimba vechiul adagio si sa spunem/apreciem, ca o buna politica externa va duce si la o buna politica interna- caci nu cu accentul pus pe compensate si politici sectoriale legate de necazul viitor al IMM-urilor deplanse cu lacrimi de crocodil dedulcit la "eco-economie" de catre un fost presedinte ne vom putea adapta repejor sistemului aprig concurential al economiei europene - cum spuneam, ne lasam furati/amagiti/ pacaliti de fel de fel de diversiuni ce sunt lansate cu o lejeritate care nici macar nu ne mai descumpaneste. Raportul Tismaneanu a fost atacat in fel si chip, dincolo de detaliile care pot fi incriminate, eludandu-se miezul chestiunii: gravitatea celor petrecute in cei 45 de ani de comunism. Daca apare o generatie care este interesata doar de "rating" si manele orice raportare la trecut devine caduca. Si n-ar fi bine. De aceea ni se pare excesiva toata tevatura legata de o anume conita mioritica si consecintele politice legate de intrigaraia propusa cu o vinovata constiinta si autosuficienta de prost gust. Propunerea de "Time-out" a lui Ion Tiriac ni se pare binevenita.
Despre autor:
