Cine a dat sfoara la zmeu? (II)

David Funderburk a trecut cu bine proba amorului propriu, spre deosebire de multi alti oameni politici occidentali.
In 1967 a fost tradus in romaneste romanul unui scriitor de duminica, Luigi Preti, care era ministru de Finante in Guvernul italian de atunci. Gestul l-a flatat, a venit anume la Bucuresti sa participe la lansarea cartii. Intrucat in anii '80 Grecia a avut un presedinte, pe nume Tsatsos, care se ocupa si cu literatura; i-a fost publicat si lui in Romania un volum de aforisme. Cine a citit cartea despre Reteaua Caraman este poate surprins de faptul ca un functionar NATO a fost recrutat de spionul roman nu pe baza de bani ori santaj, ci contra promisiunii ca ii vor fi publicate in Romania niste opere nemuritoare respinse de editorii din tara sa.
Maculatura purtand semnatura lui Ceausescu n-a aparut in Occident numai la edituri fantomatice sau infiintate anume pentru imprimarea ei. Alain Pohler, presedinte al Senatului in Franta, a girat cu iscalitura sa proza dictatorului roman, ca si Michel Hamlet. Daca in anii '50 ai secolului trecut regimul de la Bucuresti tinea pe mancare si bautura in casele de creatie scriitori refugiati din America Latina si Spania, precum Pablo Neruda, Rafael Alberti si pe sotia acestuia, Maria Teresa Leon, sau poeti greci refugiati in timpul razboiului civil din tara lor, mai tarziu s-au dedulcit la vizite confortabile in Romania chiar gazetari de dreapta - din redactia cotidianului "Le Figaro". De altfel, ziaristii apuseni care au vorbit mai intai despre ororile regimului Ceausescu, in anii '80, au fost oameni de stanga, precum Bernard Poulet, de la cotidianul "Liberation".
E bine sa ne reamintim ca oameni politici proeminenti, intelectuali, artisti, scriitori occidentali, si-au adus in decurs de aproape doua decenii contributia la ridicarea piedestalului unui dictator comunist doar pentru ca politica sa externa era convenabila Apusului. Opinia publica occidentala a ramas in minte, legat de Ceausescu, cu doua notiuni: "independenta" si "originalitate". Motiv pentru care exilatii si refugiatii romani care incercau sa infatiseze situatia reala din tara erau priviti cu neincredere si scepticism. Abia in ultimii doi-trei ani ai dictaturii ceausiste Occidentul politic si cel gazetaresc au adoptat o atitudine opusa.
Destinderea interna din anii '60, distantarea Romaniei de Moscova, Ceausescu perceput in Apus ca un nou Tito - toate aceste elemente care deosebisera tara noastra de restul statelor din Tratatul de la Varsovia - au devenit ulterior niste inconveniente pentru noi. Imaginea externa optima a regimului de la Bucuresti lasa loc in tara exceselor de tot felul. In ultimii ani ai dictaturii se astepta, in mod paradoxal, izbavirea de la Moscova si de la reformele lui Gorbaciov. Dupa prabusirea regimului Ceausescu nimeni din Occident nu a spus ca indepartarea noastra de "Europa" s-a produs cu sprijinul ei nemijlocit. Politicienii si politologii occidentali trec sub tacere acest adevar incomod, iar ucenicii lor locali ii imita cu servilism.

---

Despre autor: