Foto: Dan Marinescu Ion Tiriac a organizat de vineri pana ieri o mega-vanatoare la care au fost invitati unii dintre cei mai importanti oameni ai Europei. Aproximativ 280 de vieri, scroafe si purcei au fost doborati intr-o zi si jumatate, iar

Foto: Dan Marinescu

Ion Tiriac a organizat de vineri pana ieri o mega-vanatoare la care au fost invitati unii dintre cei mai importanti oameni ai Europei. Aproximativ 280 de vieri, scroafe si purcei au fost doborati intr-o zi si jumatate, iar strainii s-au aratat uimiti de numarul mare de mistreti din tara noastra.

De aici, din foisorul inalt de doi metri special amenajat pentru vanatori, asezat in mijlocul padurii se aud strigatele zecilor de gonaci si latratul subtire a cainilor. Dinspre ei a venit animalul. De dupa crengile uscate ale unui tufis, mistretul isi inalta ratul, adulmecand de la distanta pericolul. O ia la fuga, gafaind. Abia inainteaza, mai mult se taraste. E ranit, are burta plina de sange. De la distanta zici ca ii atarna maruntaiele. Piciorul stang din fata ii e strivit de un glont chiar deasupra copitei si nu-si poate lasa pe el greutatea de 200 de kilograme a corpului. Dispare pentru o clipa, dar se intoarce tot prin fata noastra si se duce direct in bataia pustii neamtului de langa noi. ""Pooc!"". Mai apoi a trecut o alta scroafa, alergand urmarita de un porcusor cat un caine mai mare, ce abia se mai tine dupa ea. Inca cinci minute, si goarnele de la Balc suna de doua ori, pentru ultima data in acest sezon. S-a incheiat vanatoarea organizata de Ion Tiriac pentru oameni bogati ai Europei.

ORGANIZAREA VANATORII. In timp ce vineri dupa-amiaza ieseau din aeroportul din Oradea zeci de invitati, unii purtandu-si pustile in mana si palariile de vanator pe crestet, 246 de porci mistreti de pe proprietatea lui Ion Tiriac isi traiau ultima noapte. Atatia aveau sa fie impuscati doar sambata. S-au mai vanat si duminica alti 38.

Atunci, in ziua sosirii, orice om pe care il zareai la aeroport avea legatura cu organizarea marii vanatori. Si in stanga si in dreapta se rotunjea, chiar acolo la ""Arri-vals"", fiecare detaliu. ""... Trebuie sa le spui: «Please watch the dogs!» Deci te descurci?"" Mai in fata: comisarul-sef al Politiei de Frontiera il chemase pe un amarat de agent la raport. ""Deci pe aici poate sa treaca staff-ul. a€™Nteles? Hai, roiua€™!"" Stanga-mprejur. Directorul de operatiuni al aeroportului se plimba de colo-colo cu o statie in mana. Avea mai multa treaba decat in orice zi obisnuita de lucru. Zece avioane veneau in plus pe pista la el. Totul a fost stabilit pana in cel mai mic detaliu. S-au dezbatut si masa, si casa celor 44 de invitati. Cu o zi inainte, daca voiai sa gasesti o cazare in cel mai apropiat loc de Balc, aveai sanse doar la Oradea, la 80 de kilometri distanta: pensiunile au fost rezervate din timp pentru toti cei care aveau legatura cu vanatoarea.

DOI IEPURI DINTR-UN FOC. Vanatoarea este un bun prilej de a discuta afaceri. Porsche, (dreapta) si Tiriac in pauza de vanatoare


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.