Romanii se pot asocia cu cetatenii din UE in societati cooperative europene, iar pentru 30.000 de euro, capitalul minim cerut, se pot scapa reciproc de birocratia interna.

Membrii statelor din Uniunea Europeana pot sa puna bazele unei societati cooperative europene (SCE), cu statut juridic, reguli si proceduri unice.

Masura a fost adoptata la nivelul UE in 2003, cind Consiliul Europei a stabilit si statutul acestor tipuri de asociere si este valabila pentru statele membre UE. Principalele reglementari vizeaza conditiile de constituire si de functionare a acestor societati, care prevad, in primul rind, un capital minim de 30.000 de euro din partea membrilor care vor sa se asocieze.

Prevederile actului mai arata ca societatile cooperative europene pot fi fondate atit de mai multe persoane fizice din diferite state UE, cit si de persoane juridice sau de cooperativele care activeaza deja in tarile membre. Principalul avantaj, asa cum reiese din documentul european, este evitarea proceselor anevoioase, ce consuma multi bani si mult timp, care ar fi inevitabile in cazul setarii unei retele in diverse tari.

Minimum cinci asociati

Regulamentul Consiliului stabileste ca societatea cooperativa europeana este „un organism cu personalitate juridica, al carui capital constituit de membrii sai este impartit pe actiuni". Infiintarea unei SCE se face pe baza legislatiei statului unde si-a stabilit sediul social, prin asocierea a minimum cinci persoane fizice naturale din cel putin doua state membre UE diferite, sau cinci persoane fizice si companii, publice sau private, in cazul asocierii fizic-juridic.

De asemenea, SCE poate sa rezulte si din asocierea mai multor companii din cel putin doua state membre sau prin fuzionarea mai multor cooperative si este obligatorie publicarea clara a statutului societatii. UE mai prevede si principiul nediscriminarii, adica fiecare SCE va fi tratata in toate statele membre ca o cooperativa infiintata dupa legislatia statului in care isi are sediul social.

Procedura simplificata, de ordin sentimental

Teodor Dragan, presedintele cooperativei romanesti UCECOM, a declarat ca aceste prevederi vor aduce avantaje mari atit pentru romani, cit si pentru strainii cu care se vor asocia. „Avantajele unei cooperative europene sint simplificarea procedurilor si faptul ca fiecare membru isi cunoaste cel mai bine legislatia si procedurile din tara sa, fapt ce va usura, de exemplu, un proces de deschidere de noi puncte de lucru", a spus Dragan.

Acesta a adaugat ca strainii vor fi interesati de acest mod de cooperare, ca si romanii, pentru ca, „in definitiv, ca orice societate, trebuie sa traim intr-o lume capitalista. Iar ideea acestor cooperative europene este sa gasim afacerile sau serviciile neacoperite din tarile UE si sa ne asociem pentru a le putea dezvolta".

Mostenirea lui Marx Primele cooperative au aparut in secolul al 19-lea, dupa principiul ca muncitorii detin mijloacele de productie. Modelul a fost adoptat si in Romania si a supravietuit perioadei comuniste. Insa, dupa 1990, cooperatia nu s-a descurcat foarte bine in economia de piata. A cazut, in schimb, victima luptelor interne. Principalul avantaj pe care inca il mai are il reprezinta spatiile comerciale si de productie bine cotate.