Liviu Antonesei, cum e Iasul?
Faptul ca nu m-am putut desparti de el spune totul. Cand am terminat facultatea de pilda erau posturi la Timisoara, la Bucuresti, nu erau la Iasi. Am luat Gura-Humorului, care era cea mai aproape de Iasi si pana in toamna am reusit sa ma transfer. Din 1990 incoace am avut cateva ocazii sa ma stabilesc la Bucuresti sau chiar in cateva orase din lume...
Dupa Iasi, Bucurestiul nu cred ca ar fi fost o prea inspirata alegere.
Sunt fericit ca n-am ales Bucurestiul. Nu stiu cat de fericit sunt insa, ca n-am ales Parisul in care ma puteam stabili in "90, dar am preferat sa ma intorc aici. Nu neaparat pentru Romania, cat pentru Iasi. Am chiar o experienta interesanta cand ma aflu in strainatate: in a patra, a cincea zi mi se face un dor care la mine este cu totul specific: dorul de Iasi, ba chiar mai mult. Mi se face dor de usa unei magazii de lemne din casa unde locuiam pana la cutremur, magazie care oricum nu mai exista din '77 de la cutremur, la care cand sunt aici nu ma gandesc. Cam asta e Iasul! Mereu frumos, urat, mare, mic, estimat de fiecare dupa criteriile pe care le are la indemana. Pentru mine este de nelipsit, adica nu ma vad traind in alt oras in care sa pot sa ma simt atat de firesc.
Te-a predispus si la scris?
Am inceput sa scriu fara sa-mi dau seama, probabil datorita in primul rand cititului. Sunt scriitor de mic, cum s-ar spune. Pe la 8-9 ani mi-am petrecut vacanta de iarna inchis in casa si citind "Cavalerii teutoni". M-au chinuit numele alea poloneze cu o multime de consoane. Erau imposibil de tinut minte si ma intorceam mereu cu paginile in urma.
Dupa ce am terminat de citit cartea m-am gandit ce frumos e sa fii scriitor si sa inventezi lumi! Rulau atunci filme cu partizani sovietici si incepuse totodata si o relativa liberalizare a regimului comunist si se proiectau si western-uri, unele in reluare, altele noi. Am inceput sa scriu cu frenezie mici romane cu partizani si cu cowboy.. Mai tarziu am inceput sa le si ilustrez. Aparusera creioanele carioca si desenam tot felul de cawboy, de un kitch oribil, care pe vremea aceea ma fermecau. Ma gandeam: "Sunt un romancier care-si si ilustreaza cartile. Ce formidabil!". Dupa asta, un timp literatura a disparut. A aparut fotbalul, au aparut alte lucruri. Cand a revenit, prin liceu, s-a aratat sub forma poeziei si, cum era firesc, a poeziei de dragoste.
Dupa cum se stie ai ramas scriitor pana in ziua de azi.
Nu spun niciodata, cand sunt intrebat, ca sunt profesor la Universitate, ca sunt jurnalist, ci spun ca sunt scriitor.
De ce ai neglijat in ultimii ani poezia?
Am neglijat-o ca sa revin in forta cu un volum nou de poezii la inceputul anului. Sunt scrise in "99-2000 si vor aparea la "Brumar" in seria aceea inaugurata de editura cu carti invelite in tipla ca sa nu se uite copiii prin ele.
Iesenii or sa deschida in curand o scoala de poezie erotica. Doar au un incontestabil maestru: Emil Brumaru.
Ne straduim sa fim la inaltime.
La "Paralela 45" va aparea o antologie, care, in cazul meu de autor nu prea prolific intru poezie va fi cam "Opere complete". Sunt vreo 250 de pagini cu tot cu aparat critic. Un prieten care se afla in apropierea noastra imi pregateste si el ceva (Este vorba de Emil Stratan, autorul unui proiect de carte de poezie-obiectuala).
Ai adaptat cantitatea de poezie la cerintele pietei. Ii oferi putin, pentru ca nici ea nu te prea solicita cantitativ.
Daca scriu aproape zilnic articole, daca scriu curent eseuri, daca la un moment dat scriam constant proza, marturisesc ca poezia m-a cam scris. De obicei imi aparea in minte o imagine sau o asociere de cuvinte si atunci ma apucam de scris. De altfel, scrisul meu difera in cazul poeziei, fata de celelalte genuri. In celelalte genuri, din adolescenta am scris la masina, apoi, din 2000 la computer. Poezia am scris-o intotdeauna, cel putin la prima versiune, de mana. Probabil asta ii va fi soarta in continuare. Dupa ce o voi culege o sa mai lucrez pe ea, cum faceam si la masina de scris. Deci nu stiu, e o distinctie tipologica, nu spun axiologica. Intr-un fel scriu restul, in alt fel scriu poezie.
De ce se scrie atat de multa literatura la Iasi?
Cred ca este un climat bun pentru scris. Scriitorul are nevoie si de provocari, are nevoie sa se intample ceva bun in jurul lui care sa-l stimuleze, dar, in acelasi timp are nevoie si de clipe de ragaz, trebuie sa se plimbe in liniste. Eu ma indoiesc ca intr-un oras de dimensiuni mai mari ca ale Iasului sau de alta factura decat el, poti capata asta. Aici poti sa intri in marea agitatie cu prilejul unui eveniment (avem evenimente, slava Domnului! poate chiar prea multe), dar in acelasi timp gasesti zone de refugiu. Nu neaparat in casa.
In Copou, spre exemplu...
Pe strazile batranei Sararii, Gradina Botanica, poti sa fii si singur, sa iesi dintr-un tumult care nu este totusi atat de excesiv ca cel bucurestean. Bucurestiul e un oras care-mi place trei zile.
Tudor Topa spune ca este "un oras cam lalau".
Trei zile ma poate amuza agitatia de acolo, ingramadeala, fosgaiala, dar dupa trei zile nu mai pot trai acolo. Il vizitez din cand in cand, merg la targuri de carte, dar ma reintorc repede acasa, simt nevoia sa-l parasesc de urgenta.
Dupa '90 ai inceput sa scrii o eseistica civic-politica, atat de citita si pretuita in ultimii ani la noi.
Am intrat in activitatea civica si politica fara sa vreau.
Esti o victima?
Intr-un fel, da. In 23 Decembrie m-au cautau tot felul de insi sa facem un partid, pentru ca se anuntase ca Romania va fi pluralista. Ma cautau prea multi si de aceea am dat intr-un numar din "Opinia Studenteasca" de dupa Decembrie, o declaratie in care spuneam ca nu vreau sa fac nici un partid, nu vreau sa intru in nici unul. Vreau sa ma ocup de activitatea profesionala si de cea civica.
Te-ai tinut de cuvant?
M-am tinut cat am putut de cuvant. In '90 eram exasperat de ce se intamplase la alegerile din 20 mai si atunci am fost printre initiatorii "Aliantei Civice". Chiar tin minte cum pe 15 noiembrie mi-au dat lacrimile; eram la Paris cu Monica Lovinescu si Virgil Iernuca si am vazut un numar din "Romania Libera" venit acolo la redactia Europei Libere si erau numele noastre, ale fondatorilor trecute pe prima pagina. Eram chiar emotionat, eram convins ca fac ceva bine, ca acea institutie era necesara si ca era salutara aparitia ei. Am stat activ in "Alianta Civica" pana prin '92. La inceputul lui '93 dupa o discutie de o zi cu Nicolae Manolescu, prin Iasi, plimbandu-ne de parca el imi arata mie orasul, nu eu, m-a convins ca sa intru in partid. In '93 am intrat, avand o cariera politica fulminanta. In februarie sau martie, am devenit presedintele organizatiei din judet, iar in martie la Congres, vicepresedinte national, desi nu mi-am dorit lucrul asta.
Ce sperante aveai totusi?
Speram sa nu dureze. Din pacate a durat mai mult decat am vrut eu. In '96 m-am trezit presedinte de judet. Doua saptamani au insistat cei de la ziarul "Monitorul" de atunci, primarul Simirad, prieteni de-ai mei ca trebuie sa accept victoria politica si ca ea trebuie sa fie si administrata. Eu nu vroiam asa ceva, dar pana la urma am acceptat, in parte si din cauza conjuncturii politice. Pentru ca am fost sprijinit din partea unei coalitii: pe de o parte era PAC-ul, pe de alta Conventia Democratica, care au facut o majoritate ca sa aleaga un presedinte. N-au acceptat pe nici unul in afara de mine. Am cazut ca dracul de fapt in aceasta situatie si atunci a trebuit sa accept asta cu gandul ca n-am sa mor.
Aveai verva politica, erai dinamic. Chiar iti pare rau ca nu ai putut refuza?
Nu-mi pare rau. Am fost presedinte doi ani si jumatate, nu-mi pare rau, nu asta-i problema. Am fost intr-o pozitie de vizibilitate pe care nu as fi avut-o altfel. Am vazut ce inseamna politica romaneasca de la A la Z, de la un secretar de comuna la toti cei trei presedinti post-decembristi, am luat masa impreuna, am stat de vorba, am negociat, am vorbit la telefon. Cu Iliescu am facut de pilda o emisiune la radio, cu Basescu una la televiziune. In alte contexte ulterioare. Nu-mi pare rau ca stiu ce-i politica.
De ce ai parasit-o?
Am plecat de acolo stiind un lucru foarte clar: maniheismul pe care-l practicam era pagubos. Pe partea asta sunt buni toti, pe partea cealalta sunt rai toti. Dupa ce am exercitat puterea doi ani si jumatate nu am nici o problema. Stiu ca cei mai multi sunt rai, ca cei mai putini sunt buni si ca sunt distribuiti oarecum proportional in partidele politice romanesti. Din experienta mea politica pot trage concluzia ca am facut politica in ilegalitate inainte de '89 (am avut si atunci niste gesturi politice), am facut deci in opozitie si am facut si la putere.
Cum definesti exercitarea puterii, cel putin in ce te priveste?
Este cea mai neplacuta. Poate nu este conforma cu structura mea. Detest ideea ca am control asupra unora. In '90-'91 era moda mitingurilor si eram din cei care organizau si vorbeau la aceste mitinguri. La un moment dat am renuntat la asta pentru ca mi-am dat seama ca faci din multime ce vrei. Daca le-as fi spus, hai sa aruncam toti cu pietre, ar fi facut-o. Mi-am dat seama ca e periculos si ca risc sa ma prinda treaba asta.
Iti place mai mult postura de opozant? Liviu Antonesei, n-ai lua-o de la inceput?
Da, imi place mai mult sa fiu in opzitie, in ilegalitate. Dar in nici un caz n-as lua-o de la inceput.! O singura data in 2004, dupa ce aparuse URR-ul, un partid al tinerilor in care eu am crezut foarte mult si speram ca experienta ratata a PAC-ului se va salva prin experienta reusita a URR-ului, am candidat la primarie din partea lor si am luat locul patru la voturi, mii de voturi, mai multe decat ale celorlalti candidati crestin-democrati la un loc, cu gandul ca reusesc sa plasez cativa din tinerii acestia in Consiliul local. Nu am reusit si atunci am renuntat.
De ce oare toti intelectualii atrasi la un moment dat de politica au renuntat? De ce fug mancand pamantul dupa aia de ea?
Pentru ca afla despre ce e vorba.
Ca sa afli ce frig este iarna trebuie sa te dezbraci gol? Eu cred ca mai este si mirajul puterii pe care-l stii din teorie, dar vrei macar pentru cateva clipe sa-l traiesti.
Din pacate ceea ce afli te dezamageste. Nu poate sa fie altfel. In Romania viata politica si clasa politica s-au degradat. Daca-mi amintesc CPUN-ul de care radeam imi dau seama ca in componenta lui erau si oameni de mare calibru. In Parlamentul provizoriu din '90-92, la fel. Parlamentul din '92-'96 a fost cred cel mai bun. Numai cand ma gandesc la ce oameni a avut, la ce ministri... Astazi, avem la Invatamant spre exemplu pe Hardau, un paznic de camine pentru care acordul subiectului cu predicatul e un supliciu. Incredibil!
Cei de o anumita calitate s-au retras sau au fost inlaturati.
Eu nu pot sa uit cum Daniel Daianu care este un remarcabil economist, intorcandu-se de la Viena unde fusese in misiune si a aflat de la jurnalisti ca nu mai e ministru.
Procedee balcano-afro-sud americane.
Pana si Ceausescu ii chema el, ii... (nu pot reproduce cuvantul I.M.), si aflau direct ca sunt detronati. Si culmea! nu era o guvernare din cele detestabile de tip FSN. Atunci era Conventia Democratica la putere!
Diletantism, lupta pe viata si pe moarte pentru putere, uitandu-se ca si in politica nu trebuie sa lipseasca eleganta si rafinamentul.
Noi am avut prima faza care, sigur, in politica s-au salvat inginerii, pentru ca industria socialista, pe buna dreptate dadea faliment si ei trebuiau sa se plaseze pe unbdeva si au intrat in politica. Acuma nici macar inginerii nu mai sunt pentru ca s-au desteptat si si-au facut firme. Avem o multime de activisti de mana a doua (Merce de exemplu), si de oameni care de fapt nu stiu sa faca nimic. Este absolut ingrozitor.
Votul uninominal va rezolva ceva?
Nu va rezolva nimic. Cei cu bani, indiferent de calitate, vor avea sanse mai mari. Am spus ca votul cu liste va construi partide serioase. In loc sa se intample asta au aparut niste mafii. Noi nu avem partide, in ciuda faptului ca politica se face cu partide. Spectacolele din PSD si PNL starnesc rasul. Apare grupul pentru "unitatea PNL-ului" care de fapt e disidenta.
Ca pe meleaguri lipsite de... logica. politica.
Intorcandu-ma la scris, dupa aceasta lunga paranteza, da-mi voie sa remarc printre scriitorii ieseni o mai mare implicare critica in zona civic-politica, decat in alte parti. .
Iasul este patria spiritului critic, sa nu uitam asta! Asta s-a mentinut inca. De aia nici nu ne sfiim sa mai tragem de urechi excesele bucurestene sau dambovitene cum le spunem noi, cand suntem mai prost dispusi. Pe de alta parte sa nu uitam ca este un oras cu aproape 100.000 de mii de studenti la o populatie de 300.000 de mii de locuitori! Proportional cu Bucurestiul, unde ei se pierd in cele cateva milioane, aici studentii sunt alaturi de populatie si sunt 10, 11 luni pe an prezenti. Fiindca a fost foarte departe de Capitala, chiar si inainte de '89 a fost un oras mult mai liberal. Sa nu uitam cum aratau revistele studentesti de acolo!
Stiu pentru ca am debutat cu poezie in "Cronica".
Erau atat de bune, incat in '90, cand te duceai la toate ziarele si la toate reprezentantele cu radiouri straine, cu redactii in Bucuresti, gaseai ieseni de la "Opinia Studenteasca" sau de la "Dialog". As putea umple o pagina de ziar cu aceste nume.
Avem o scoala de presa care a functionat si in timpul comunismului. Cand am fost anchetat de Securitate prima oara, am fost impreuna cu cei de la presa studenteasca. Dupa repetate anchete, revistele nu au devenit mai proaste chiar daca pe noi ne-au dat afara. Cand spuneai "Opinia Studenteasca", te gandeai la o pluralitate de opinii, iar cand spuneai "Dialog" te gandeai ca se vorbeste. Dupa Goma, cel mai numeros grup de disidenti a fost la Iasi: Dan Petrescu, Teresa Culianu Petrescu....
Ce ai de spus despre "cazul Antohi"?
Eu l-am iertat si l-am iertat pentru cei 17 ani pe care ii avea cand a avut probleme cu Securitatea.
L-am iertat si am si precizat ca il iert in numele meu si nu pot face asta in numele altora. In ce ma priveste, l-am absolvit. Ce nu inteleg este povestea cu doctoratul.
A vrut poate sa isi bata joc de sistemul academic?
Asta sau poate germenii unei boli. Dar nu uita ca totusi a profitat de sistemul asta. Nu am reusit sa gasesc o explicatie rezonabila.
E adevarat ca in Romania intelectualul nu a fost cea mai curajoasa fiinta?
E foarte adevarat. Foucault spune: "Sa fii intelectual inseamna sa ai creierul atat de suplu cat este posibil, si coloana vertebrala atat de dreapta cat e necesar."
Cu creierul nu am avut probleme.... In ce moment al scrisului te afli, Liviu Antonesei?
Intr-unul de cotitura. Ma aliniez in trend-ul cu ,,renasterea prozei" si am patru romane care ma obsedeaza. Probabil ma apuc de cel pentru care am deja personaje, povestea. E un roman cosmopolit: ,,Lista lui Spielberg".
Sa fie primit, cum ar spune Ioan Grosan.