Sfarsitul post-tranzitiei

Ca in decembrie 1989 s-a produs o lovitura de stat sau o revolta populara, ca actiunea anti-ceausista a fost de inspiratie interna sau fecundata din afara, ca incitarea externa a venit din estul sovietic sau din vestul euro-atlantic, ca rasculatii sau conjuratii au vizat doar inlaturarea unui dictator sau a sistemului comunist, ca reforma de sistem a fost confiscata de linia a doua a nomenclaturii comuniste sau nu, are importanta secundara. Fapt este ca evenimentele de la finele lui 1989 au facut posibila si au fost urmate rapid - dupa un mini-razboi civil avand ca obiect ocuparea puterii devenite vacanta - de o schimbare de esenta a organizarii sociale, adica de o revolutie.
Tranzitia a urmarit garantarea caracterului structural si a ireversibilitatii trecerii de la dictatura la democratie si de la economia de comanda la economia de piata. Post-tranzitia a urmarit transformarea noii democratii ineficiente si negativiste intr-una pozitiva si rationala, precum si a noii economii de piata anarhice si corupte intr-una ordonata si functionala. Ambele etape au fost parcurse cu ezitari si jumatati de masura. Schimbarea a fost incompleta. Inevitabile elemente de continuitate cu Romania comunista si pre-comunista ii mai separa pe romani de modernitate. Progresul a fost mai lent si mai costisitor decat era de dorit. Oricum el a dus la interoperabilitatea legislativa, institutionala, economica, sociala si culturala intre Romania si UE. O implinire istorica pentru care elita politica romaneasca - in ciuda viciilor ei - nu are cum sa nu fie creditata, iar poporul roman care i-a suportat costurile nu are cum sa nu fie felicitat. Cu aceasta post-tranzitia se incheie. De acum, intrata intr-o confederatie de douazeci si sapte de state pe cale a se uni intr-o federatie de natiuni, Romania cauta sa devina competitiva si performanta democratic si economic, urmand ca astfel sa atinga modernitatea.
Sfarsitul post-tranzitiei coincide cu inceputul istoriei post-nationale a Romaniei. Revolutionarii europeni din secolul al XIX-lea, pledand pentru emanciparea natiunilor de sub tutela imperiilor autocrate, au intuit ca formarea statelor natiune prefateaza reunirea acestora ca State Unite ale Europei. Iata de ce accesul in UE nu inseamna abandonul visului national ci desavarsirea lui prin unirea cu si in Europa. Mai mult, dupa o reusita indoielnica in edificarea propriului stat-natiune, romanii au acum ocazia sa recupereze timpul istoric pierdut exceland in constructia unei UE politice.
In aceasta Uniune (de state si de cetateni) competitia intre natiuni va fi inlocuita de competitia intre persoanele private. Intr-o Europa a minoritatilor culturile nu isi mai disputa teritorii. Moneda europeana va lua locul leului, Banca Nationala a Romaniei se va conforma politicilor monetare ale Bancii Centrale Europene, majoritatea granitelor romanesti vor deveni frontiere interne cu valoare in primul rand simbolica iar cei nemultumiti de modul in care le sunt respectate drepturile vor putea spune: "Mai sunt judecatori la Luxemburg sau la Strasbourg!".
De acum romanii vor putea izbandi prin inteligenta educata, prin sanatate fizica si mentala, prin mobilitate si creativitate, mai mult decat prin protectia de stat. Educatia si sanatatea, securitatea culturala si stimularea sporului demografic al romanilor, precum si echilibrul institutional in UE, vor fi prioritatile politicii romanesti. Cu totii trebuie sa fim pregatiti pentru asta! Altminteri vom inregistra o alta sansa ratata. Poate ultima!

---

Despre autor: