GfK a castigat licitatia cu o oferta financiara i
GfK a castigat licitatia cu o oferta financiara in valoare de 7,9 milioane de euro valabila pentru cei patru ani pe care a fost incheiat contractul, mai buna cu un milion de euro fata de cea de-a doua clasata, TNS-AGB.
La licitatie s-au inscris trei companii: Mediaresearch din Cehia, TNS-AGB International si GfK.
"Toti cei trei competitori au venit cu oferte tehnice foarte bune, uneori chiar peste nivelul international. Au venit cu metode noi de masurare, inclusiv cu metode noi de control al datelor", a declarat Lucia Romaniuc, presedintele Asociatiei Romane de Masu-rare a Audientei (ARMA).
Ea a spus ca procedura de desemnare a noului masurator al audientei TV a fost cunoscuta de la inceput de cei trei participanti, fiecare dintre acestia primind o nota in functie de care a fost determinat castigatorul. Astfel, compania GfK a primit nota 9,2, fiind urmata de TNS-AGB cu 8,5 si de Mediaresearch cu 8,1.
Lucia Romaniuc a mai explicat ca intelegerea dintre ARMA si noul masurator al audientei TV, care intra in vigoare in luna ianuarie a anului 2008 si se termina in 2012, prevede un panel de 1.200 de gospodarii raportate, fata de doar 1.000 in prezent. Numarul de peoplemetere instalate de GfK va fi de 1.333.
GfK s-a angajat, printre altele, sa masoare inclusiv audienta TV din spatii publice, hoteluri, baruri, institutii publice etc., aspect foarte important, dat fiind consumul foarte mare de televiziune in afara gospodariei, in Romania.
Compania care va masura audientele TV in perioada 2008-2012 a fost desemnata de o Comisie Paritara formata din cinci membri CNA, cinci reprezentanti ai televiziunilor si cinci ai agentiilor de publicitate. De asemenea, trei clienti de publicitate au fost observatori.
Conform Legii Audiovizualului, mandatul companiei care masoara audienta TV este de patru ani.
In 2007, audientele TV vor fi masurate tot de compania TNS-AGB, al carei contract cu ARMA expira in 2008. In acest interval, compania GfK isi va instala echipamentele de masurare, atat panelul cat si peoplemeterele si softul folosit urmand sa fie schimbate odata cu schimbarea masuratorului de audienta.
GfK Romania este filiala grupului GfK, infiintat in 1934, care a patruns pe piata Europei Centrale si de Est in 1989, prin deschiderea primei filiale in Ungaria. Compania este clasata pe locul patru in topul institutelor de cercetare la nivel international.
TNS-AGB International este o companie mixta formata in anul 2003 prin fuziunea TNS-CSOP si AGB TAM. TNS-AGB International a fost desemnat furnizorul oficial de masurare a audientei TV de catre asociatia industriei (ARMA).
Contractul incheiat este pe o perioada de patru ani, incepand cu ianuarie 2004, au anuntat, intr-o conferinta de presa, Ralu Filip, presedintele Consiliului National al Audiovizualului (CNA), si Lucia Romaniuc, presedintele Asociatiei Romane de Masurare a Audientei (ARMA).
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 15-21 iunie: Nu te grăbi să investești! Astrele...
Sursa: garbo.ro