Smerenie si gazetarie

Accepta si intelege, mai mult: imprieteneste-te cu ideea ca esti pamant si ca te vei intoarce in pamant, ii spune crestinului Scriptura. Ceva similar ii sugereaza gazetarului propria profesie: tine minte ca articolul tau e legat de un moment, ca nu traieste decat o zi-doua, cel mult o saptamana, ca sunetul lui nu se propaga decat "in cutia de rezonanta a zilei" (expresie a lui Nae Ionescu)... Dar tocmai din acest realism survine reversul medaliei. Asa cum smerenia este rasplatita de Dumnezeu, gazetarul este si el copios recompensat: un articol devine, fie si pentru o zi sau doua, un organism. E viu. Furnica e vie, iar piramida e anorganica, spunea Caragiale. Desi e vorba de planuri diferite, un articol reusit e superior unui roman mediocru sau unui eseu salciu.
Conditia iubirii este renuntarea la voia ta, adica la vanitatea ta. Conditia gazetariei este smerenia. Stii ca, spre deosebire de istoriile literaturii, constranse sa-i consemneze pe toti versificatorii, istorii ale presei nu exista; ca articolele tale nu vor fi editate cu grija evlavioasa peste ani, ca pentru gazetari notiunea de "opere" nu mai exista... Esti lut dinaintea posteritatii, iar pentru lumea de maine nu poti interesa decat ca document.
Si atunci ce i-a determinat pe Iorga, Parvan, Caragiale, Cioran, Eliade sa scrie articole de ziar? Sa se supuna efemeridei, pseudonimului sau notei nesemnate?!... Nevoia de contact direct cu realitatea, cu viata banala, dar vie. Daca ar fi trait mai aproape de noi, Sf. Vasile cel Mare sau Sf. Ioan Gura de Aur si-ar fi dat la tipar predicile, care sunt niste excelente articole. Sfintii acestia se dezinteresau de posteritate. Apoi, cata deosebire intre articolele din tinerete (stranse in volumele "Oceanografie" sau "Fragmentarium") ale lui Mircea Eliade si masivele sale lucrari de mai tarziu! Care sunt foarte importante, inestimabile, dar marcate si de inerentul gust de dop de pluta datorat speciei. Pentru ca specialistii intr-un domeniu sunt ca sectantii care adora zeitati venerate de prea putina lume. Iar ceilalti li se prosterneaza neconditionat, fara sa ii fi citit.
Mateiu I. Caragiale, om care a trait intr-un univers artificios si artist genial, nu a scris decat trei articole; si acelea pe teme de genealogie. Taica-sau, care era altfel de om, a scris mult la ziar: astazi uitam sau ignoram ca mare parte din paginile sale de literatura au fost, initial, foiletoane in "Moftul roman" sau in "Universul". Daca ne luam dupa precedente, dupa vremurile in care gazetaria pare sau este excedentara - cum se intampla acum - sunt epoci de mare vitalitate. De aici sugestia de toamna sau de amurg pe care o lasa odata consumata.
Scriitorul care face si gazetarie observa ca aceia care-i cunosc ambele forme de manifestare, il iau in considerare potrivit ocupatiei secunde. Si aceasta intrucat omul obisnuit e interesat in primul rand de realitate. De aceea aparitia fizica a gazetarului intr-un loc public (iar intre scriitori) a criticului literar) isca un freamat respectuos, sau numai precaut, asemanator cu acela produs de un inspector intr-un local sau intr-o pravalie. In mod paradoxal, prestigiul acesta decurge din smerenie si supunere la obiect; din asumarea concreta a umilitatii.

---

Despre autor: