margine indeterminabila a lumii europene, nu atat ca o "poarta a Orientului", cat ca un "sas" fara o identitate precisa: o lume nici slava, nici latina intru totul, nici levantina, nici propriu-zis balcanica, nici cu adevarat europeana. Nici, n
margine indeterminabila a lumii europene, nu atat ca o "poarta a Orientului", cat ca un "sas" fara o identitate precisa: o lume nici slava, nici latina intru totul, nici levantina, nici propriu-zis balcanica, nici cu adevarat europeana. Nici, nici, nici!, dar ce anume defineste intr-un cuvint sau doua Romania si poporul roman, e foarte greu de spus. De aici rezulta doua aspecte: un polimorfism eficace, raspunsul la intrebarea identitatii neputind fi unul singur, identic in orice imprejurare, el este contextualizat istoric si mereu nuantat; pe de alta parte, o neliniste intelectuala stirnita interlocutorului european, care dupa fiecare contact romanesc ramine cu sentimentul ca are de a face cu o lume care ii scapa, care depaseste criteriile lui de referinta, care este greu de circumscris unui singur aspect si care are ea insasi dificultati in a se situa in raport cu ea insasi. Si aceasta neliniste este la rindul ei eficace, precum polimorfismul, fiindca obliga interlocutorul sa adaste in reflectia lui, sa nu se multumeasca cu o definitie de circumstanta, ci sa caute ratiunile profunde ale unei complexitati pe care nu o banuia.
De ce spun aceste lucruri? Fiindca traiesc de mai bine de 15 ani la Paris si, purtind un nume relativ greu de pronuntat pentru un vorbitor de franceza, sint, foarte adesea si in cele mai diferite situatii, obligata sa potolesc curiozitatea si sa precizez ca este un nume romanesc. Reactiile sint tot atit de variate precum situatiile, iar indiferenta e rara. In schimb, daca oricine stie ca Romania exista, amplasarea ei geografica si o minima cunostinta a apartenentei ei culturale constituie mai degraba o exceptie. De cele mai multe ori, interlocutorul este mirat de "normalitatea" care il intimpina acolo unde se asteapta la o diferenta notabila de comportament relational si de judecata. Desigur, situatia a evoluat considerabil din 1990. Azi, numarul studentilor romani este impresionant si cred (sper cel putin) ca nici unul dintre ei nu a mai fost intimpinat dupa un seminar reusit cu remarca usor condescendenta: "sinteti bine (in)format pentru un roman".
In concluzie, din punctul meu de vedere, acela al unui roman traitor la Paris, integrarea Romaniei in Uniunea Europeana inseamna recunoasterea unei situatii culturale de fapt.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.