Revelioanele cu vedete apuse sint o dorinta sau o masura a neputintei de mai mult? Cu siguranta, sint o realitate prin care romanii s-au pozitionat de bunavoie in Europa.

In mod paradoxal, aderarea Romaniei la Uniunea Europeana a fost marcata de o intoarcere in trecut. Din dorinta de a marca frenetic ceea ce unii considera un fapt exceptional, o droaie de menestreli ce faceau furori prin anii ’70-’80 au devenit vedetele unui revelion „european". Viata nu a fost mai buna pe 1 ianuarie decit era pe 31 decembrie. Nici nu avea cum. Dar tentatia luxului de a simti o schimbare imediata si un fetis al placerilor autoprovocate au facut ca, la mai bine de 20 de ani distanta de la momentele lor de glorie, Smokie si Chris Norman sa manince jar precum calul lui Fat-Frumos si sa-i duca pe romani intr-un tarim al tineretii muzicale fara batrinete. Tot de bubele anonimatului s-au scuturat si cei de la East 17, dupa mai bine de zece ani de la cucerirea topurilor mondiale. Apetitul pentru trecut in momentele ce marcau viitorul a readus la viata si jumatate din Modern Talking, dar si pe veteranii rock-ului de la Europe.

Atita ne-am permis ori atita ne-am dorit? Poate ca un sentiment de frustrare nascut din ratarea intilnirii cu anumite „legende" la vremea cind erau in voga si cind se anuntau a deveni legende in adevaratul sens al cuvintului ne-a facut sa ne multumim cu ele si atunci cind au retrogradat in categoria snoavelor. Dar asta spune multe. Spune multe despre cei ce se multumesc cu putin. Si care fac orice compromis pentru a simti faima in preajma. Ei apreciaza concertele respective si aleg sa ignore zecile de ani ce-i distanteaza de restul comunitatii in care tocmai au intrat. Multimile frenetice pe care acesti artisti le-au adunat in noaptea dintre ani ma face sa cred ca asta ne-am dorit. Si ca, in continuare, aventura europeana se va traduce, pentru romani, intr-o incercare disperata de a recupera o tinerete pierduta, cu riscul mentinerii unui decalaj perpetuu in termeni de progres real. Iar in masura in care sintem dispusi sa platim bani buni pentru acest fapte, nu cred ca europenii se vor impotrivi prea mult. Dar ei vor sti in fiecare moment unde ne va fi locul, pentru ca tocmai noi l-am ales.

Pe de alta parte, mai mult nu cred ca ne puteam permite. Populismul nu poarta pecetea decentei, a bunului-simt, a actualitatii. Populismul nu naste progres. Decuplati prin mentalitate de o constructie institutionala moderna, romanilor le convine de minune sa sada in saloanele de reanimare. Pentru asta au bani, pentru asta au minte. Cei care nu accepta rolul vor trece pur si simplu in tabara europenilor ce asculta Europe si Modern Talking doar la posturile de radio specializate in muzica veche. Dar vor fi mereu o minoritate, iar traiul lor printre romani va fi unul nascator de clivaje. Numai ca ei stiu sigur ce anume isi permit si ce anume doresc, fara a se baza pe frustrari nemarturisite si mentalitati paguboase.