Eurorevelionul lui Traian Basescu nu a fost acelasi cu eurorevelionul lui Calin Popescu Tariceanu. Cele doua insa s-au intersectat vizibil si, intr-un fel, penibil.

Acum citiva ani, o delegatie de oficiali din Europa de Vest a ajuns la Chisinau, cu mandat sa discute detalii cu privire la o colaborare punctuala cu Republica Moldova. Tinta intilnirii cu pricina a fost in buna masura ratata, pentru ca gazdele moldovenesti au socializat excesiv citeva zile intr-un oras subteran plin de glorie si de vin bun de linga capitala Republicii Moldova. Morala e inversa aceleia dintr-o celebra anecdota: intii distractia si apoi, daca mai e cazul, munca. Ce legatura are aceasta cu Romania? Scoatem din calcul componenta bahica si spunem numai ca Basarabia e vecina Romaniei; si viceversa, pentru a ingrosa aceasta tusa. Apoi, e un truism, singele apa nu se face si nici anumite obiceiuri nu dispar asa de usor. Prima zi a lui 2007 ar fi fost un bun prilej de a scrie o oda a plictiselii inspirata de aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Faptul ca sintem membri cu drepturi depline ai acestei constructii totusi prea complicate numite Uniunea Europeana este, in mod fundamental, o veste buna. O Romanie in UE e, fara discutie, de preferat uneia in afara ei. Pentru o asemenea stare de fapt nu pot fi deocamdata suparati decit cei care sint obisnuiti sa isi ia prea des privirea de la realitate si sa patineze, vicios, pe coaja unor concepte de care s-au indragostit, cei care cred orbeste intr-un stat national de moda veche, incremenit in timp, si cei care asteapta ca frustrarile pe care le va declansa valul de schimbari provocate de aderare sa se aseze in albia lor electorala, deocamdata pirjolita de o seceta prelunga. Plus categoria bizara a celor care se sperie de ideea de a trai mai bine. Vestea aderarii - buna - ar fi trebuit sa ne umple de o binemeritata plictiseala. Am reusit insa sa smulgem din ghearele plictiselii suficienta actiune, putin umor, multa deriziune si, mai ales, ne-am expus, la cel mai inalt nivel, o componenta esentiala a brandului de tara: harababura traditionala.

Pe scurt, ce am avut la virf in noaptea Anului Nou - prima noapte a Romaniei europene? Fapte: una bucata premier in Piata Revolutiei si una bucata presedinte in Piata Universitatii. Intre cei doi: citiva lideri europeni care au venit, din curtoazie, sa dea greutate momentului. Liderii europeni fusesera invitati de Guvern. Din initiativa unui jolly-joker intern, mai multi dintre acestia au fost drenati dinspre Premier spre Presedinte. Calin Popescu Tariceanu nu s-a suparat; obisnuit sa incaseze, a explicat calm ca, in fond, cind au iesit din Ateneu pentru a ajunge in Piata Universitatii, Borrell si compania au trecut si pe la el, prin Piata Revolutiei. Ce am mai avut? In capitala culturala a Europei, la Sibiu, un palton aruncat in multime. Admiratorii sefului statului vor spune ca asta se datoreaza temperamentului acestuia; restul vor vorbi despre populism de joasa speta. Pentru a da apa la moara celor din urma, sa amintim si ca in discursul din noaptea Anului Nou, dupa ce a decretat ca integrarea se datoreaza romanilor, Traian Basescu le-a multumit acestora pentru privilegiul de a-i conduce in UE.

In Bulgaria, liderii politici au stat impreuna; nu s-au concurat, asa cum au facut-o ai nostri. Lor le-a iesit modelul bulgaresc de aderare - pigmentat cu mai multa rigoare si cu mai multa discretie. Ne-ar fi iesit si noua, daca ar fi fost PSD la guvernare. Dar e mai bine asa: ce s-a intimplat in noaptea de Anul Nou nu e un capat de tara, ci un inceput de drum. Insa Europa ar trebui sa fie mai atenta. A simtit inca o data, pe pielea unor reprezentanti ai sai de rang inalt, ca ne obisnuim greu cu vorbele si faptele bune. Si asta inca nu e nimic: e adevarat ca Romaniei i-a fost greu sa intre in Europa. Insa, fara sa detinem pivnitele impresionante de la, spre exemplu, Cricova, avem si noi atuurile noastre: Europei ii va fi si mai greu sa se integreze in Romania. Se va gasi mai mereu cite cineva care va dori sa o Ądreneze" de la unii la altii.