Aflati la Portile Orientului, ne-am transformat peste noapte in Portile Occidentului

Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana este cel mai important moment istoric pe care, dupa Marea Unire si dupa caderea comunismului, avem privilegiul sa il traim ca natiune.
Si aceasta nu pentru ca UE ar fi forma politica, realizata terestru, a paradisului, un proiect angelic, fara cusur si fara prihana. Motivul este altul, mai concret: de la 1 ianuarie 2007 facem parte dintr-un sistem care, dincolo de birocratiile locale si comunitare si de ideologiile concurente, este pana la ora actuala singurul capabil sa asigure o minima prosperitate intr-un maxim de siguranta. Garantiile ca Romania va fi intr-o buna zi un stat de drept, ca economia va avea si o componenta sociala, ca va fi important, in sfarsit, si consumatorul, ca mediul inconjurator va fi protejat mai sistematic toate acestea nu ar fi posibile fara UE. Inainte de orice, aderarea la organismul comunitar ne plaseaza intr-un mecanism civilizatoriu, repet: nu fara cusur, ale carui principii sunt mai mult decat folositoare unei tari unde pana acum absenta legii era legea. Aflati, cum bine spune cliseul cultural-geografic, la portile Orientului, ne-am transformat peste noapte in Portile Occidentului.
In lectura cultural-teologica, aderarea la UE a Romaniei este confirmarea locului ei real in familia europeana. Acest adevar banal devine pe zi ce trece si mai banal prin faptul ca este repetat si de occidentali. Cu toate acestea, o astfel de banalitate nu era luata ca atare in urma cu nici mai putin de un deceniu. Cultural si spiritual, Romania era vazuta ca reprezentand granita fireasca a Europei. De ce? Formula vehiculata de un ministru austriac suna astfel: Europa inceteaza acolo unde incepe Ortodoxia!

---

Despre autor: