Ultima reaparitie editoriala a lui Radu Cosasu ("Gargaunii", Editura Fundatiei Pro ) a coincis cu fierbinteala polemicii cu Mircea Mihaies. Amara si punctata de momente tensionate, plina de bacili ultranervosi si acuze nedovedite, dar lasand rani adanci nu doar pe epiderma prozatorului, dramoleta s-a incheiat abrupt printr-un comunicat al USR, care stipuleaza neutru si sibilinic impacarea partilor. Si, presupunem, stingerea conflictului. Acuzatiile grave ale lui M.M. au fost transate fara sa stim exact termenii acordului ce vor sa aplaneze un conflict ce capatase aspecte urate si grotesti. Este bine ca s-a stins macar unul dintre focarele dusmaniilor interscriitoricesti, intr-un alt fel este rau ca nu limpezim aspecte grave ale trecutului nostru politic si cultural. Este vinovat Radu Cosasu pentru ce a scris in comunism? Este pasibil de o condamnare Radu Cosasu pentru ce a facut si scris in timpul comunismului? A intrat in puscarie Oana Orlea din cauza lui Cosasu? Daca acuzatiile lui MM au ramas nedovedite, atunci nu ar fi normal ca un scurt enunt de genul "Iarta-ma, I'm sorry!" sa ne limpezeasca nedumeririle? ca sa nu ramana loc pentru indoieli si divagatii. In fine. O sa treaca si asta, o sa ramana doar cartile, poate, nimic nu e sigur. Si definitiv. Oamenii dispar si ei, cand ne asteptam mai putin. Despre ce era vorba? Radu Cosasu a scris plin de elan si patos tineresc in anii noului "ev aprins", 1950-1960. Micburjui la obarsie la izvoare, junele reporter si militant al noului regim de democratie-populara traieste frenetic maiakovskian-whitmanian/geobogzian o realitate mai putin vesela. Pana o ia "pe coaja" el insusi, este demascat si epurat din "aparat". Slava RPR-lui si entuziasmele "adevarului integral" devin tema de melancolii launtrice: scos din circuitul oficial, Radu Cosasu se reprofileaza. Vede altfel oamenii din jur, ca si evenimentele. Devine un excelent comentator de cinema si sport, doua activitati absolut onorabile care-i ofera popularitate si prestigiu Incearca si teatru, cocheteaza cu poezia, romanul si cinematografia, dar abia dupa ce incepe ciclul "Supravietuirilor" isi fixeaza noua identitate: de prozator. Unul foarte bun, care si-a gasit "tema", dar si ritmul, formula stilistica optima, pentru a exprima un punct de vedere asupra realului. Cosasu are o mare lejeritate in a se juca si amesteca genurile, dar si formulele narative, reusind un tur de forta epic ce ar merita mai multa atentie din partea criticii si teoreticienilor. Tot ce este cuprins in ciclul "Supravietuirilor" se citeste cu interes, ca o f.buna si moderna, chiar "post" pe alocuri, proza reflexiv-analitica. Non-fiction-ul frust decupat din realitatea ce ne bantuie prin mijlocirea ziarelor, revistelor si a televiziunilor capata culoare si sensuri mai adanci prin prelucrarea lui Radu Cosasu. De aici si farmecul acestor povesti si nenumarate intamplari, mai mici si anodine uneori, grave si dramatice alteori, ce renasc un inimitabil "new journalism" autohton. "Gargaunii" lui Cosasu sunt si ai nostri intr-o mare masura.