In urma cu o luna, ZIUA a prezentat pe larg teribila inscenare judiciara comisa de procurorul Constantin Placinta (fost prim-procuror la Parchetul Prahova si fost inspector CSM) si de opt judecatori, care au tinut-o dupa gratii vreme de 10 ani pe Viorica Visan, din Comarnic, pentru un omor pe care aceasta nu l-a comis. Asa-zisa eroare judiciara a fost stabilita definitiv, la 15 septembrie 2005, de catre Tribunalul Alba care, luand act de auto-denuntul adevaratului asasin (unul din fiii condamnatei), a revizuit procesul lui Visan, a casat sentintele strambe, si a achitat-o definitiv pe aceasta. In procesul de reviziuire a mai iesit la iveala si faptul ca anchetatorii au torturat-o pe Visan pentru a o determina sa ia asupra sa omorul, torturi extinse si asupra altor membri ai familiei sale.
Dezvaluirile din ZIUA au determinat Inspectia CSM sa se autosesizeze. A urmat o scurta ancheta de caz, insa rezultatele acesteia - aprobate de plenul CSM in sedinta din 21 decembrie a.c. - sunt de-a dreptul socante: nimeni nu e vinovat de furtul a 10 ani din viata unui om, iar articolul nostru a fost calificat drept "nu intrutotul intemeiat", si avand "o conotatie tendentioasa". Aceasta in conditiile in care insasi Justitia, prin sentinta Tribunalului Alba, a stabilit existenta erorii judecatoresti si a "gafelor" comise de magistratii care au concurat la producerea grozaviei.
Echipa de Inspectie a CSM, care a ajuns la concluzia ca se impune "inchiderea lucrarii fata de fostul procuror Placinta Constantin si fostii judecatori Ioan Bordeianu, Sergiu Tudorache, Aurelia Androne, Victoria Nicolae, Aurel Ionescu, Lucia Popescu, Nineta Anghelina si judecatorul Aron Mircea de la Inalta Curte de Casatie si Justitie", a fost formata din inspectorii Violeta Hutopila, Gabriela Voicu si Elena Radescu.
Ordinul Parchetului n-are valoare la CSM
Culmea, in cazul procurorului Constantin Placinta (autorul rechizitoriului din cazul Visan), cei trei inspectori CSM recunosc in lucrarea lor ca solutia de achitare a fost imputata procurorului Placinta, prin ordin al Parchetului Tribunalului Prahova, pe motiv de "ancheta incompleta", dar stabilesc cu de la sine putere ca "urmarirea penala efectuata de procurorul Constantin Placinta in anul 1994/1995 a fost efectuata cu respectarea normelor procedurale si a garantiilor procesuale ale inculpatei". De asemenea, in cazul celor opt judecatori, Inspectia CSM retine ca "nu au rezultat indicii de savarsire a unei fapte penale si nici a abaterii disciplinare prevazute de art. 99, litera h) din Legea 303/2004 - exercitarea profesiei cu rea-credinta sau grava neglijenta". Nici o vorbulita insa de faptul ca judecatorii au copiat pur si simplu motivatia din rechizitoriu, si au judecat, atentie, fondul la primul termen de judecata, iar apelul, tot intr-un singur termen, desi era vorba de un caz complex de omor.
Mortul e de vina!
Motivatia inspectorilor CSM este halucinanta: "Verificarile efectuate au evidentiat faptul ca probele administrate in cauza, in anii 1994/1995, nu puteau crea suspiciunea savarsirii faptei de omor de alta persoana decat Viorica Visan (...) hotararea judecatoreasca de achitare a lui Visan Viorica s-a intemeiat pe probatoriul nou administrat in cauza ca urmare a noilor imprejurari mentionate de partile implicate. Ascunderea acestor imprejurari in cursul anchetei din anii 1994/1995, in principal de Visan Florin Cristian (n.n. - asasinul care s-a autodenuntat) nu poate fi imputata nici procurorilor si nici judecatorilor care au dispus trimiterea in judecata si respectiv condamnarea lui Visan Viorica". Cu alte cuvinte, adevaratul asasin era obligat sa-si recunoasca fapta pentru a impiedica producerea eroarii judiciare, si nu magistratii care erau platiti sa ancheteze cazul cu constiinta si profesionalism. Cum ramane atunci cu legea care spune ca un acuzat nu poate fi obligat sa-si recunoasca vinovatia sau nevinovatia, avand si dreptul sa taca? Si ca e obligatia magistratilor sa probeze cu temeinicie comiterea unei fapte penale, astfel incat nimeni sa nu fie condamnat pe nedrept!?
Iata cum CSM, nici atunci cand o eroare judiciara e stabilita de o instanta de judecata (prin autoritate de lucru judecat), refuza sa recunoasca o situatie de bun-simt si arunca vina pe omul nenorocit, sau pe criminalul care nu si-a recunoscut vina la timp.