Dragul meu, iata ca se implinesc 17 ani de cand, prin bunavointa si cu sprijinul tau am ajuns, si eu si sotia, in alta lume; mai precis pe lumea cealalta. Desi suntem cazati la subsol (intelegi ce vreau sa spun), cred ca e mai bine aici decat in Romania modelata si realizata de tine.
Doresc sa te felicit pentru rangul de Presedinte de Oroare care ti s-a acordat; il meriti pe deplin. Stiu ca ti-a fost greu (cum mi-a fost si mie) sa tii Romania pe loc, cat mai departe de Europa si de "agenturili" imperialismului. Trebuie sa recunosti ca ai fost ajutat de oamenii din jurul tau, pe care i-am format si care au ramas la fel si si-au educat copii sau ginerii. Si care au devenit politicieni de mare valoare; adica vorbesc mult si nu fac nimic. Dar vezi ca pe unii i-ai cam scapat din mana; fura fara rusine si i-au contaminat si pe altii. Spune-le sa simuleze rusinea; romanii cred aproape orice. Dupa cum unii cred si azi ca daca i-am tinut cu un regim alimentar sumar, in frig si intuneric, am facut-o din patriotism (caci lipsurile calesc caracterele si aplatizeaza abdomenele). La fel cum au crezut ca asasinarea noastra va rezolva toate problemele.
Desi iti dorim sa stai cat mai mult acolo, fiindca mai ai alte multe de facut, cand vei veni te asteptam cu multa caldura; caldura e asigurata de focul de sub cazanele cu smoala, alimentat continuu cu carbuni. Cel care face acest lucru a fost poreclit Luceafarul huilei. Am vorbit cu el sa organizam o draciada, dupa modelul mineriadelor tale, ca sa punem mana pe putere. Apropo, n-ai putea afla unde suntem inmormantati, caci acolo unde e scris numele nostru nu ne-am gasit.
Transmite salutari prietenului nostru comun; sotiei mele i-e tare dor de dansul caci aici nici un drac nu vrea sa-i inchine ode. Te rog sa-l feliciti pentru spectacolul shakespearian cu scena balconului, unde el juca pe Romeo si doamna aceea, Balarie parca o cheama, pe cel al Julietei. Basescu, nu mi-a placut in rolul lui Hamlet, cu monologul acela lung si suparator; cel putin pentru mine si tovarasii nostri. Dar cel de la balcon v-a salvat totusi, de la o lovitura de stat. Are un sistem informativ (mostenit de la mine) formidabil. Altfel cum putea afla ca Basescu a pregatit lovitura de stat la Golden Blitz, antrenandu-se cu formidabila arma de distrugere in masa, ciolan cu fasole.
Imi place cum va purtati cu Basescu; dati-i la cap si la picioare si acuzati-l si cand merita (si merita de multe ori) si mai ales cand nu merita. Pai ce acesta e presedinte? As fi preferat un presedinte nascut din dragostea ta cu baietelul acela durduliu, pe care l-ai alintat cu atata iubire "Prostanacu". Arogantu' . Acesta da presedinte, nu actualul, care mai mult e o sula in coasta multora. E adevarat ca are toate defectele unui roman autentic; chiar si placerea de a fi popular; dar popularitatea este asimilata numai in portii rezonabile. Baile frecvente pot determina raceli grave; asa cum am vazut recent la televizor, cand cineva din multime i-a pus coarne. Bratianu spunea ca principala calitate a unui politician este sa aiba simtul masurii.
Am auzit ca si tie ti-a pus sula in coasta. De aceea, in anul care vine iti urez multa sanatate si putine sule-n coaste.
Lasand la o parte gluma, nu putem uita ca sistemul comunist a inceput cu un sir de crime si s-a terminat (oare?) tot cu un sir de crime. Dar sfarsitul comunismului coincide si cu inceputul unei noi etape.
Sa fie si aceasta tot sub anatema pe care o aduce orice crima?
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Mihai Morar, mesaj emoționant la 20 de ani de căsnicie. Imagini rare de la...
Sursa: kudika.ro