Fostul presedinte american republican Gerald Ford (foto) a incetat din viata, marti, la varsta de 93 de ani, a anuntat sotia sa, Bette Ford. Starea de sanatate a fostului lider american se agravase progresiv, acesta renuntand, in ultimii ani, la oric
Fostul presedinte american republican Gerald Ford (foto) a incetat din viata, marti, la varsta de 93 de ani, a anuntat sotia sa, Bette Ford. Starea de sanatate a fostului lider american se agravase progresiv, acesta renuntand, in ultimii ani, la orice aparitie publica, noteaza Reuters. Nascut in Omaha, Nebraska, la 14 iulie 1913, Ford, care a condus America doi ani si jumatate, din vara anului 1974, pana la finele lui 1976, nu a fost ales prin vot direct nici in functia de presedinte si nici, anterior, in cea de vicepresedinte. Membru al Congresului, el a devenit numarul doi in ierarhia politica a SUA in 1973, dupa ce Spiro Agnew, coechipierul lui Richard Nixon, presedintele republican din epoca, a demisionat pentru a evita o posibila condamnare in legatura cu acte de coruptie. Cand, la 9 august 1974 Nixon a demisionat, la randul sau, pentru a nu fi demis de Congres in cadrul celui mai rasunator scandal politic din istoria Americii - Watergate - Ford a devenit, conform legislatiei, presedinte al Statelor Unite. La o luna de la preluarea mandatului, pe 8 septembrie 1974, Gerald Ford a uimit intreaga America, acordand "o gratiere completa, libera si absoluta" predecesorului sau, Richard Nixon, "indiferent de infractiunea pe care ar fi putut-o comite in timpul mandatului sau". In 1976, Gerald Ford a pierdut prezidentialele in fata contracandidatului democrat, Jimmy Carter. Desi redus ca durata, mandatul lui Ford a fost deosebit de agitat - marcat de doua tentative de asasinat, infrangerea din Vietnam, capturarea unei nave de transport americane de catre regimul comunist din Cambodgia, competitia deschisa cu Legislativul si cateva gafe celebre. (I.C.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.