Un pariu castigat

Debutul editorial al unui cunoscut critic literar este, in cele mai multe cazuri, un eveniment atat pentru sustinatorii sau admiratorii acestuia, cat si pentru tabara adversa.
Miza este cu atat mai mare cu cat natura primei carti a unui astfel de scriitor este o chestiune controversata, cei mai multi critici literari debutand cu volume alcatuite din cronicile deja publicate, fapt blamabil in viziunea multora, gradul de coerenta al grupajul respectiv oferind din start posibilitatea unei vehemente contestari. Desi riscurile sunt apreciabile, interesul este cu siguranta mai mare daca autorul se prezinta cu o scriitura plasata la granita dintre critica-eseu si proza cu valente autobiografice declarate. O scriitura mai greu indexabila intr-o anumita categorie si, eventual, mai greu de judecat.
Este un fel de pariu pe care il face Luminita Marcu in volumul Mansarda cu portocale. Puzzle spaniol (Polirom, 2006, 256 p., Hors collection), o carte programata, ambitia declarata a autoarei fiind aceea de a debuta cu o carte despre Spania, si nu cu una de articole publicate in diferite reviste, asa cum i se propusese. Este o carte-hibrid, in a carei componenta intra si cateva astfel de articole deja publicate, dar accentul este pus pe confesiunile cu caracter personal ce ofera un profil psihologic al autoarei, dar construiesc si o viziune subiectiva a Spaniei. Luminita Marcu imbogateste astfel, dintr-o perspectiva feminina, de altfel singura de acest gen, sirul romanilor care au scris despre aceasta tara, un sir ce numara nume precum Mihail Kogalniceanu, G. Calinescu, Mihai Ralea, Mihai Tican Rumano, Adrian Marino sau Octavian Paler. Perspectiva asupra Spaniei este asemanatoare cu aceea propusa de Kogalniceanu, pe cand acesta avea 28 de ani, adeziunea facandu-se in acelasi stil "patimos" si nonconformist, sfidand eterna obsesie franceza a culturii noastre, dar se revendica si de la "calatoria interioara, de surprindere a senzatiilor, asteptarilor, micilor mutatii sufletesti ce se petrec in mintea celui care calatoreste" (p. 180), aspecte ce individualizeaza jurnalul lui Mihai Ralea, delimitarea de acesta facandu-se insa la nivelul "dantelariei stilistice" ce lipseste din scrisul Luminitei Marcu, scris care, desi este subiectiv, amprentat de sensibilitatea feminina, este lipsit de patetism, de interogatii retorice sau de emfaze induiosatoare, imaginea idealizata a Spaniei fiind una nestilizata si, prin urmare, credibila. Constructiile lingvistice frumoase, "etnometaforele flotante", palesc in fata realului si optiunea categorica pentru realitatile brute ce constituie adevarata Spanie o face pe autoare sa polemizeze, de data aceasta in stil jurnalistic, cu Octavian Paler, care a scris carti despre Spania, dar care nu a vazut si nu vrea sa vada Spania, pentru "a-i conserva misterele", "ca sa conserve ce si-a inchipuit el despre Spania. Cat orgoliu sa-ti inchipui ca productiile mintii tale sunt mai importante decat mirosul prafului de pe strazile din Madrid, decat parul luminos al spaniolelor care nu seamana cu nici un alt par din lume, decat crevetii care stau insirati pe tejghele, decat zumzetul de pe strazile cu magazine"(p. 69).

---

Despre autor: