Raportul Tismaneanu sau recuperarea demnitatii

la mila. In ultima instanta, acest raport este proba de foc, hartia de turnesol: suntem sau nu in stare sa privim in urma cu detasare? Cei care se alimenteaza inca din iluziile in care au trait o viata nu vor recunoaste nicicand boala numita comunism. Si vor intra la cosul de gunoi al istoriei.
Romania staruie sa se afirme drept o tara a paradoxurilor. Dupa ce a trecut printr-una din cele mai dure dictaturi, cea ceausista, pe cand in celelalte tari ale blocului sovietic dezghetul din ultimii ani ai ciumei rosii a fost vizibil, dupa o perioada post '89 plina de poticniri, pe cand celelalte tari intrau mult mai direct in democratie, in NATO si in UE, spre cinstea sa, Romania este prima tara ex-comunista care condamna comunismul.
Una din smecheriile cu care s-a incercat a se trimite in derizoriu acest act a fost aceea a denigrarii lui Vladimir Tismaneanu si a membrilor comisiei, "uitandu-se" ca miza reala este alta. O alta tactica penibila - care tine, de altfel, de tehnicile clare ale manipularii, intens folosite de securisto-comunisti - este cea a mutarii accentului pe lucrurile secundare ale raportului.
La capitolul cultura se vorbeste, spre exemplu, despre prezenta lui Adrian Paunescu si a lui Corneliu Vadim Tudor ca poeti de curte ai lui Ceausescu (dar ei insisi au recunoscut asta, laudandu-l in continuare pe dictator si dupa '89!), "uitandu-se" numele aezilor care au fost in primul front al instalarii comunismului ori numele celorlalti culturnici din anii care au urmat, indivizi care, fie din oportunism si lichelism, fie din prostie, nu au facut decat sa contribuie la adancirea bolii. Iar raportul ii numeste pe toti.
Iata-i, spre exemplu, pe cativa din anii '50: "Un rol din ce in ce mai mare au acum criticii de partid care, amendand neobosit fiecare infima abatere de la indicatiile PMR si de la canoanele realismului socialist, se constituie in falanga atotputernica a Inchizitiei locale strict subordonate celei moscovite. O adevarata armata de experti in subtilitati dogmatice pandea orice sovaire ideologica: Horia Bratu, Zamfir Brumaru, J. Popper, Paul Georgescu, Al. I. Stefanescu, Al. Oprea, Geo Dumitrescu (!), Cornel Regman, S. Damian, Savin Bratu, Sergiu Farcasan, Ion Istrate, Mihai Gafita, Traian Selmaru, Mihai Novicov, Eugen Campus, Ov. S. Crohmalniceanu, Ion Vitner, Nestor Ignat, Mihnea Gheorghiu, Sorin Toma, Vicu Mandra, Vladimir Colin, Eugen Luca etc.".
In acelasi timp, subliniaza raportul, "Tinerii studiaza dupa materiale de propaganda cu aspect vag didactic, incropite la repezeala, pe masura ce se publica scrieri cu mesaj comunist si se impun nume noi. In 1950, apar Tezele provizorii de istoria literaturii romane (substitut de manual de clasa a X-a si a XI-a). Literatura romana era ilustrata de Ion Paun-Pincio, D. Th. Neculuta, Raicu Ionescu-Rion, Alexandru Sahia (pentru trecut) si de A. Toma, Dan Desliu, Maria Banus, Mihai Beniuc (pentru prezent)".
Dar tocmai prin nuante se demonstreaza obiectivitatea raportului: "In intervalul 1953-1957 au avut loc totusi cateva schimbari in relatiile partidului cu scriitorii, care au adus la castigarea unui culoar profitabil pentru literatura. Pe la jumatatea primului deceniu comunist, si mai precis in perioada aparentului dezghet poststalinist, cenzura a permis editarea unor carti importante scutite, intr-o masura mai mare sau mai mica, de balastul doctrinar obisnuit: Bietul Ioanide (1953) de G. Calinescu, Toate panzele sus! (1954) de Radu Tudoran, Morometii (1955) de Marin Preda, Strainul (1955) de Titus Popovici, Cronica de familie (1957), Groapa (1957) de Eugen Barbu, Ion Santu (1957) de I.M. Sadoveanu, Un om intre oameni (1955-1958) de Camil Petrescu."
Asta nu inseamna ca nu se vorbeste despre "Etapa relativei liberalizari (1964-1971)" etapa in care se afirma cativa mari scriitori si critici literari: "O contributie importanta la aceasta efervescenta poetica au avut-o cele cateva cenacluri de epoca, intre care trebuie mentionat cel condus de poetul Miron Radu Paraschivescu "Luceafarul". Numele unor viitori mari poeti apar pentru prima oara in revista "Steaua", in revista "Povestea vorbei", editata de acelasi M.R. Paraschivescu (in chip de supliment al revistei "Ramuri" din Craiova) si, de la o vreme, in revista "Echinox" de la Cluj. Colectia Luceafarul (aparuta mai intai la Editura pentru Literatura, apoi la Editura Tineretului) va fi locul unde cele mai multe talente poetice isi vor publica primul lor volum. Noua generatie de critici reusise sa creeze - fapt extrem de important - un curent de opinie estetizant. Si, cum se va dovedi nu dupa mult timp (1971), ireversibil estetizant."
Asta nu inseamna ca in anii "liberalizarii" nu trebuia dat Cezarului ceea ce era al Cezarului - boala era in continuare alimentata: "Exista insa doua domenii in care proza serveste in chip direct, fara ambiguitate, comenzii sociale, politicii de moment a partidului. E vorba, intai, de tema luptei dintre vechi si nou din intreprinderile socialiste (cu precadere uzinale, intrucat tara se afla in plin proces de industrializare fortata). Vechile atitudini reportericesti castigate in timp de scriitorii realist-socialisti reciclati, cat si usurinta lor de a adapta o schema narativa cu efect sigur la "organe" au facut sa se iveasca un numar uluitor de variante pe aceeasi tema "constructiva", educativa, optimista. Este in fond, o reconditionare a schemei narative de la sfarsitul anilor '50 prin reajustarea conflictului bine - rau in bine - mai putin bine. Cei mai abili in dozarea "conflictelor" si in aplicarea unor asemenea trucuri de efect minor au fost, printre altii, Al. Simion, Petre Salcudeanu, Corneliu Leu, Platon Pardau, Vasile Baran, Corneliu Stefanache, Mircea Radu Iacoban.

---

Despre autor: