Pofte euristice

Despre Luca Pitu nu se poate scrie, asta e prima afirmatie. Daca scrii "normal", bine aranjat la costumul si cravata sintaxei si stilului, ai finalmente impresia ca un "ceva" esential ramane fatalmente in afara darii tale de seama. Daca, insa, te lasi sedus de jocul lui permanent p(r)e- texte, de imaginatia sa lingvistica nebuna, atunci propriul script tinde sa devina o imitatie, incerci aproape instinctiv sa intri in rezonanta cu el (si, in acelasi timp, sa rezisti acestei "insurubari in Maelstrom" care te soarbe) sa inventezi distorsionand cuvinte ase-meni originalului, sa te dedai nepedepsit ludicului insatiabil. Vai, epigon! Scrisul lui L.P. este imperialist, are proprietatile gazului de a ocupa instantaneu tot spatiul disponibil. Pretios, ludic, scandalos si impetuos L.P. este printre putinii scriitori care si-au inventat un limbaj brevetat cu acte in regula. Marca inregistrata. Inimitabil in fond. Recenta sa carte1 trebuie citita de la coperta. Grafitti-ul cu un dragon aruncand amarnice flacari il portretizeaza foarte bine pe autor. Ca de obicei, scrierea sa este circulara, revine la aceleasi teme si personaje, multe cunoscute din cartile precedente, ridica anecdota la rangul de Fapt asiduu hermeneutizat. Ca la un jongler care arunca in aer sfere de foc, admiri nu numai spectacolul, ci mai ales viteza. Cuvintele sale se misca atat de repede, in directii atat de imprevizibile, incat isi confunda marginile, se contopesc, explodeaza in jerbe de sensuri surprinzatoare. Pare un stil de o maxima lejeritate, lectura atenta ma face sa-l banuiesc insa de obsedata si atenta bibilire, calofilia sclipitoare este, in fond, adanca reverenta, o inclinare/inchinare in fata cuvantului. Nu degeaba intarzii atat asupra scriiturii ("Totul este scriitura/Totul este doar holon", cum glosseaza Mircea Cartarescu intr-un poem deja intrat in manuale) inainte de a intra in materia propriu-zisa. Pentru ca aici scriitura te intampina, iti sare in ochi, te agreseaza, te amuza, si, fara sa bagi de seama, te invata.
Trei sunt compartimentele cartii. In primul am avea, in limbaj prea terestru, comentarii la carti de Gheorghe Craciun, Radu Mares, Liviu Ioan Stoiciu, Mihai Ursachi, Paul Celan, Ruxandra Cesereanu, Ion Barbu (artistul plastic, nu poetul), Marin Mincu, Gheorghe Grigurcu, Monica Lovinescu, Queneau si foarte multi altii, incondeiati in note si notite fie spre lauda, fie spre "deconstructie" (i.e. daramare) crosetate. Si chiar ca-i holistica scriitura pituliana, de vreme ce in fiecare fraza il vezi tot pe "el insusi" rasfrant in sine, "patruns de sine insusi".

---

Despre autor: