Nesiguranta vietii&siguranta nevrozei

Societatea moldo-munteana a veacurilor XV-XIX a avut de trecut prin experiente traumatizante care s-au precipitat cu o ritmicitate nebanuit de rapida si variata. A existat o permanenta stare de insecuritate colectiva si individuala din evul mediu timpuriu pana catre 1878, cand modelul statului modern a inlocuit haosul bunului plac al abuzurilor celor puternici prin puterea legii. De asemenea, a fost alungata si insecuritatea externa, reprezentata de tot felul de invazii locale sau ocupatii totale temporare ale unui vecin sau altul. Cand sate intregi fugeau inspaimantate prin paduri unde traiau cu anii, si asta de cateva ori intr-o generatie; cand vedeai la tot pasul oameni spintecati, decapitati, adesea prin mofturi boieresti sau abuzuri ale puterii locale sau centrale si cel mai adesea ca maniera de intimidare a invadatorului - erau imagini care-ti zdruncinau puternic mintile. Aparentele stari de siguranta ale domniilor lungi (Stefan cel Mare, Matei Basarab sau Brancoveanu) nu schimbau cu nimic starea de insecuritate si incertitudine a plugarului, negustorului, mestesugarului, lipsit de putere in fata autoritatii locale si centrale.
Sentimentul de teama, frica patologica insotita de spaima, a patruns in mentalul colectiv atat de puternic incat, dupa 1920, taranii care se judecau cu vreun vechil sau arendas se minunau ca nu erau luati la bataie cand ieseau de la tribunal chiar in cazul in care castigasera procesul. Pentru ei, sentimentul de spaima si nedreptate, asociat cu bataia sau moartea din orice motiv, era atat de puternic incat si-a pastrat caracterul umil si serv fata de autoritatile locale ale statului functionarul public pana astazi. Spaga, cadoul, inclinarea spinarii si vorba dulce (care mult aduce adica supravietuirea fizica) sunt reperele oricarui locuitor roman fata de autoritatea statului de peste 500 de ani. "Dand bani la vreme potrivita, cumparam sperante" afirma la vremea sa Nicolae Mavrocordat. Domnitorii prin mucarer, tribut, peschesuri si alte daruri nu-si pastrau tronul cat viata lor, a familiilor si a apropiatilor; prin ofertele similare catre domnitor, boierii aveau aceleasi sperante plus pastrarea averii, iar despre oamenii simpli, ce sa mai vorbim.
Averea, proprietatile de tot felul, puteau fi pierdute integral printr-o semnatura de hrisov domnesc fara argumentari decat impasibila si bizara "hainie", adica presupusa ura fata de autoritatea centrala absoluta domnitorul. Insusi Brancoveanu "a guvernat Tara Romaneasca ca pe o intreprindere care trebuie sa-i aduca venituri in schimbul unor cheltuieli minime."1 Antecesorul sau, Serban Cantacuzino, "de om nicicum nu-i era mila, ca de o pasare, indata il omoriia, ori de au avut vreo pizma pa dansul den boeria lui, ori de i s-au parut ceva banuiala pa cineva, ori l-au parat cineva, precum multi oameni rai sunt in tara rumaneasca, indata, fara intrebare, fara judecata, ii omorea tiraneste" pe cand cei saraci erau "legati la stalpii ce erau infipti la puscarie, inlauntru si afara, de-i batea cumplit."2
Exista o adevarata disperare a individului de a exista, in tumultul schimbarilor de domni, atat de frecventa. Acest fenomen avea drept "cauza imediata un soi de nebunie innascuta asociata cu apetitul pentru harta si cearta" neezitand sa-si omoare guvernantii "fie pe fata, fie in ascuns."3
Mestesugarul Ioan Dobrescu povesteste de ororile traite de bucuresteni in 1821. In acei ani tulburi "cine poate sa ia socoteala jafurilor ce se facea in lume, dar mai mult la partea boiereasca. Ca deaca ii prindea, nu numai ca-i jefuia de-i lasa in piei, ci pre barbati, pre unii ii si omora iar pe cocoane si fetele lor le batjocoria cum le era voia, mai cu asprime decat turcii, ca cainii, pre amandoua partile. ()Cat putea sa bea, bea, cat nu, sa varsa de sta pivnitele tot pline si umbla turbati ca cainii pe ulite de mare betie, slobozind armele."4
Astfel de cataclisme care loveau ciclic tarile romane si pe locuitorii lor, aveau similaritati specifice si in anii de pace. Abuzurile functionarilor statului, pentru veacurile XV-XX au sapat in mentalul colectiv un "cod genetic" al supunerii si umilintei neconditionate. Daca evul mediu intrece orice inchipuire prin metodele de tortura folosite pentru strangerea darilor, a abuzurilor care mergeau de la simple jafuri pana la siluirea nevestelor si fiicelor taranilor servi, epoca moderna a anulat tortura fizica dar a rafinat metodele psihologice de tortura. Procesul a debutat cu 1830. Adica biciul vatafului de plai a fost inlocuit cu aparatul birocratic.
In 1854, ofiterul austriac Johann Koradin scria despre "principiul demoralizator al birocratiei romane, in toate ramurile afacerilor sale" fiindca "populatia bucuresteana, fata de boieri, chiar cu bani, nu gasesc dreptate. () Mi s-a povestit despre functionarii romani in genere, ca sunt indolenti, mandri si nu se rusineaza sa spuna ca din salariile lor (care nu's tocmai neinsemnate) le este imposibil sa-si duca existenta de toate zilele, si nu fac nici un secret din aceia ca luxul pe care il poarta numai prin ei si-l procura nu tocmai onest, prin veniturile pe sub mana.

---

Despre autor: