Ipocrizii de sezon

"Nimic nu se compara cu o cina de Craciun pregatita in casa si cu mirosurile casnice de bunatati scoase din cuptor" (Misker, Reflectii asupra Craciunului).
"Napalm, baiete. Nimic de pe pe lume nu se compara cu el. Imi place mirosul de napalm dimineata" (Kilgore/Robert Duvall, Apocalypse Now).

N-am crezut destul de multa vreme in Mos Craciun. Ma rog, pentru a fi sincer pana la capat, am crezut pana in seara fatidica de 24 decembrie 1986, cand, la zece ani, mi-am surprins parintii ascunzand neatent jucarii sub brad si, prin aceasta, furnizandu-mi dovada de netagaduit a mitului barbosului subversiv.
Am hotarat pe loc sa nu mai cred in nimic altceva decat in om: tocmai vazusem ca, gratie ratiunii, el poate descifra orice mister, iar, datorita vointei, lumea insasi, in toate coordonatele sale, devine mai limpede si (de ce nu?) chiar mai buna. Fapt oarecum straniu insa, am reinceput sa cred in batranelul fara talie sapte sau opt ani mai tarziu, cand, realizand ca oamenii se macelaresc intre ei cu pasiune atat de Sarbatori, cat si in restul anului si ca tot mai multi indivizi ajung sa prefere mirosul de napalm parfumului cozonacului cu stafide, increderea in ratiunea antropica mi s-a subrezit considerabil. Astfel, am decis ca este infinit mai comod sa reaprind flacara credintei in grasani joviali care se strecoara pe cos decat sa-mi fac iluzii in privinta bunatatii naturii umane.
Cu totii stim ca sarbatorile de iarna sunt inconsistente, burgheze si ipocrite. Le perpetuam insa cu constiinciozitate, simulam extazul in mijlocul familiei, ne punem masti pioase, pe care ne grabim sa le dam jos dupa doar cateva ore, extenuati de mica sesiune de arta dramatica.

---

Despre autor: