Descantarea cantarilor

Nu sunt chiar atat de indragostit incat sa-l epatez pe regele Solomon, ori pe vreun alt culturist al retoricii inimoase, cu efuziunile mele sentimentale. Iar daca as fi, n-as cauta sa-l fac sa innebuneasca de invidie, laudandu-mi prietena la modul sfruntat, nici nu m-as sforta sa implantez prin trucuri poetice fantasma ei in mintile afanate ale parazitilor iubirii. Caci exista si aceasta specie, a insilor ce aglutineaza dialectal, onomatopeic, fragmente din scenariile erotice ale celor ce stiu sa si le faca exemplare ori din produsele culturale la indemana (carti, filme), compunand adevarate cumetrii de indigeni ai fantazarii insidioase, gata s-apuce cu mainile lor nespalate soldul perplex al femeii nascute din visul unui geniu indragostit, sa o smulga, grohaind, din rimele in care vibreaza stralucirea ei.
Daca ne uitam in trecut, observam ca de mii de ani civilizatia noastra n-a reusit sa inventeze decat cateva, putine, mituri erotice, in jurul carora vajaie mimetic puhoiul afectiunilor umane, ilizibile, sfortandu-se sa-si cristalizeze o forma oarecare. Povestea de iubire din Cantarea cantarilor e nu numai cea mai populara, dar si cea mai divers asumata hermeneutic din toata literatura iudeo-crestina. Si poate ca nu prin caracterul exceptional al actelor ce se petrec acolo, destul de comune daca le comparam bunaoara cu cele din mitul lui Orfeu sau Tristan si Isolda, ci prin calitatea constructiei poetice a relatiei de iubire.
Trairile intime, in special cand e vorba de o pasiune erotica sau mistica, nu pot fi masurate cu nici un instrument, nici nu pot fi comparate intre ele, pentru simplu motiv ca, traite de persoane diverse, in spatii afective ermetice, nu exista nimic comun intre o poveste si alta de iubire. Daca totusi acestea devin literatura, si abia atunci ele incep sa existe ca poveste ceva cu structura unui mit, a unei opere incheiate se obliga implicit sa ne rasfete cu stilul in care se compune o astfel de relatie. Asa cum diferenta dintre racnetul animalului aprins si serenada cantata de indragostit la geam o face nu tensiunea emotionala, ci stilul limbajului in care ea este transpusa, la fel o relatie erotica devine mit sau ramane un amalgam de gesturi si rabufniri emotive, in functie de limbajul poetic in care ea se exprima poetica a gestului, a fantasmei si limbajului deopotriva. Cred chiar, ca la constituirea unui atare mit avem de-a face cu teopoetici ale iubirii, constructii in registrul divinului a formelor erotice umane. Nu se poate sti cat de profunda sau frumoasa e una sau alta dintre multele relatii, nici nu se poate judeca exemplaritatea acestora in raport cu modul exprimarii erotismului speciei noastre. Insa putem sti cum sunt exprimate, ce calitati adopta ele odata ajunse in spatiul literar-artistic, singurul deocamdata in care ne putem conserva istoriile, singurul in care iubirile noastre rezista mai mult decat in viata.

---

Despre autor: