In vremea domniei "neprihanitului" PSD, in frunte cu Adrian Nastase, in Romania era o liniste de-ti auzeai si bataile inimii. Nimeni nu cartea vizibil in front, nici macar sindicatele, se nega vehement existenta unui conflict de culise intre palatele

In vremea domniei "neprihanitului" PSD, in frunte cu Adrian Nastase, in Romania era o liniste de-ti auzeai si bataile inimii. Nimeni nu cartea vizibil in front, nici macar sindicatele, se nega vehement existenta unui conflict de culise intre palatele Cotroceni si Victoria, desi Bunicuta dadea semne ca n-ar agrea Arogantul sau cumetriile lui politice, buletinele de stiri erau cuminti, talk-show-urile plictisitoare. Opozitia era anemica si, pe unele segmente, chiar sedusa de putere. Singura exceptie credibila era Traian Basescu, dar era greu de crezut ca un singur om ar putea rasturna un partid cu comportament de stat. Liderii PSD - la centru sau in teritoriu - pareau vesnici in puterea lor fara de limite. Doar cativa jurnalisti si cativa reprezentanti ai societatii civile indrazneau sa denunte linistea apasatoare in spatele careia se lafaia cardasia intru coruptie. Din cauza acestei taceri-complice a societatii, scorul electoral realizat de PSD in 2004 a fost mai mare decat cel care i-a adus la putere, in 2000. Din cauza aceleiasi taceri-complice, a fost aproape un miracol ca PSD a putut fi deranjat de la pu-tere. Multi dintre intelectualii tarii sunt de vina ca astazi avem o Putere atat de fragila, ca PSD are inca multi oameni in pozitii cheie si ca anticipatele au devenit o necesitate, imediat dupa scrutinul "la mustata". Partidul lui Nastase ar fi meritat un scor de 10-15% sau, chiar, o pauza parlamentara. Macar fiindca a nasit si perpetuat o coruptie sistemica, vi-zibila cu ochiul liber. Si de la Cuca Macaii, si de la Bruxelles, Moscova sau Washington. In ciuda omertei de la Bucuresti.
Dar toate acestea par a se fi uitat. Nimeni n-a platit pentru tacerea-complice care a manipulat opinia publica, implicit votul din 2004, si a generat actualul raport de forte din Parlament. Se implinesc doi ani de cand politicieni, jurnalisti, analisti sau membri marcanti ai societatii civile acuza vehement certurile din Alianta D.A. si din Coalitie. Doar ca nu plang dupa consensul si linistea din epoca Nastase, cand puterea era bogata, corupta si tacuta.

Frica de aliati, mai tare ca DNA
Corect ar fi ca aceste voci sa-si faca penitenta macar in ceasul al treisprezecelea si sa le spuna romanilor adevarul. Ca vrajba actualei puteri este de preferat linistii pesediste. Ca pluralitatea de idei si conflictul dintre ele sunt benefice unei democratii. Ca lupta pentru pu-tere politica - fie ea si la baioneta - nu este neaparat rea sau imorala si este de preferat unei puteri totalitare. Ca tocmai aceasta lupta - obositoare pentru chibiti, devastatoare pentru imaginea combatantilor, mana cereasca pentru media - are efecte benefice pentru opinia publica. Mai benefice decat cele generate de toate structurile anti-coruptie la un loc. Toti politicienii aflati la putere se tem de aliatii lor, stiu ca acestia le monitorizeaza din interior orice miscare si ca sunt gata sa le denunte greselile, abuzurile sau ilegalitatile. Ei stiu ca tacerea adversarului politic nu se poate cumpara pe vecie, ca mai devreme sau mai tarziu matrapazlacurile vor deveni publice.
Nici o opozitie de pe lume nu ar sti si, implicit, nu ar putea denunta, bucataria puterii; ar putea trage semnale de alarma doar pentru greselile/abuzurile vizibile din exterior.
Tocmai fiindca la putere se afla o alianta/coalitie de partide, putem afla despre afacerile "grupurilor de interese" din aceste partide (de-a dreptul inocente fata de ierarhia gruparilor PSD) atunci cand ele se pun la cale sau se deruleaza, si nu peste patru sau opt ani. Un consens transpartinic intru cardasie e mai greu de realizat. Si, implicit, mai rar. Consensul transpartinic - dans la care nu s-a dat in laturi nici opozitia - a functionat doar in cazul avantajelor pentru toti: salarii, pensii si alte drepturi aferente demnitatii ocupate, averi si controlul acestora.
Drept urmare, intr-o alianta/coa-litie, coruptia este "temporizata" din interior de cel mai bun agent cu putinta: frica de aliati. Sigur, coruptia nu dispare, dar nu poate lua proportii endemice.

Vrajba, mai buna ca omerta
Guvernarea in alianta/coalitie mai asigura si mult-ravnita transparenta: stim si daca a stranutat un stalp al puterii din stat, auzim pana si soaptele din spatele usilor inchise, nu asteptam sa treaca ciclul electoral ca sa aflam daca puternicii zilei au mintit, si-au traficat functia si influenta, s-au lasat corupti, au primit foloase necuvenite, au incercat sa fure sau, chiar, au furat. "Spontan", apar "nevinovate" scurgeri de informatii sau intra in actiune "dezinteresatele" surse care vor sa-si pastreze anonimatul, si media afla multe din giumbuslucurile puterii. Iar preventia sau interventia "in fasa" sunt mai usoare decat combaterea unor boli descoperite in stadii terminale. Si chiar daca nu vom avea rezultate imediate in justitie, simpla denuntare a unor ilegalitati cantareste in ochii electoratului, sansa care n-a existat in timpul guvernarii PSD. Pesedistii au intrat in alegeri spunand pe toate canalele media altceva decat ceea ce constata electoratul cu ochiul liber: ca sunt saraci si cinstiti, precum niste social-democrati respectabili.
Revoltatii de serviciu ai natiunii constata la fiecare aparitie pe micul ecran ca guvernarea unei coalitii democratica nu inseamna doar galcevi politice, ci si posibilitatea de a vorbi despre ele, de a polemiza, de a judeca cine, unde si cat a gresit, care sunt perdantii sau castigatorii. Daca n-am uitat atat de repede omerta pesedista, am avea toate motivele sa ne bucuram de bataliile din Alianta D.A. si sa le consideram un semn de normalitate politica. Si-ar fi permis atunci cineva sa-i linseze pe Iliescu sau Nastase asa cum ii linseaza acum pe Basescu sau Tariceanu pentru fiecare stranut, parere sau decizie? Libertatea de opinie, ca si cea de exprimare a opiniei, nu mai sunt un delict. Daca sau cum isi folosesc aceasta libertate actorii politici sau vectorii mediatici sunt chestiuni de constiinta si de coloana vertebrala. Iertata fie-ne judecata, dar multi din cei care au tacut malc in guvernarea PSD n-au dreptul moral de a acuza galcevile din Alianta D.A. sau de a da sfaturi protagonistilor. Curajul de a avea o opinie proprie, buna sau proasta, de a o expune public, cu riscurile asumate de a-ti deteriora imaginea si de a fi pus la stalpul infamiei, n-ar trebui infierate cu atata manie. Ar fi cazul sa invatam cu totii ca aceia care nu sunt cu noi nu sunt, neaparat, impotriva noastra. Ca dusmanii dusmanilor nostri n-ar trebui sa devina, conjunctural, prietenii nostri. Ca imaginea nu este totul, iar forma fara fond nu rezista, in cele din urma, competitiei. O batalie politica se castiga si cu mijloace neortodoxe. Nu si un razboi.

Presiunea presedintelui-jucator
Si cei mai mari dusmani ai lui Traian Basescu stiu - desi nu recunosc - ca mult-hulitele crize iscate de presedinte au pus presiune benefica pe Coalitia aflata la guvernare, au prevenit un consens transpartinic si o omerta de tip PSD. Consens absolut nociv in conditiile in care justitia romaneasca nu este inca oarba, nu sta stramb sa judece drept, clasa politica e cea pe care o stim de 15 ani, iar institutiile vitale functionarii statului sunt inca pline de functionari aliniati politic, dispusi sa dea curs unor comenzi, sau fara de coloana vertebrala. Imaginati-va o Alianta D.A. in care functiona un consens unanim, in care PD si PNL se iubeau precum in luna de miere, o coalitie de guvernare in care PC si UDMR se intelegeau perfect cu Alianta D.A. Cui i-ar mai fi fost frica sa bage mana pana la umar in fondurile autohtone sau europene? Cine ar fi oprit eventualele comportamente excesive, de tip PSD? Efectele benefice ale galcevilor, enumerate anterior, i se datoreaza si presedintelui-jucator. Traian Basescu are meritul de a fi initiat (mai mult sau mai putin subtil) opozitia la excesele de putere exercitata de catre segmente aflate tot la putere, anihiland, practic, vocile opozitiei. Opozantii au fost, dupa caz, fie institutia prezidentiala, fie Partidul Democrat. La excesele PD si ale presedintiei au raspuns, dupa caz, PNL, PC si partidele din opozitie. Cei care s-au bucurat de zazania din alianta/coa-litie au cazut, de fapt, in plasa presedintelui. Prin magistrala gaselnita cu opozitia in cadrul puterii, greselile guvernantilor si eroziunea inerenta a acestora nu s-au mai contabilizat in intentii de vot/procente in contul PSD-PRM (ca in guvernarea CDR), ci au ramas in interiorul pu-terii. Le-a pierdut PNL, le-a castigat PD, s-a schimbat doar raportul de forte dintre cele doua partide, cu putine pierderi/castiguri/redistribuiri colaterale. Fara permanentul conflict dintre Basescu-Tariceanu, respectiv dintre democrati si liberali, taxa pe greselile guvernarii s-ar fi contabilizat in favoarea PSD, alunecare care ar fi fost (aproape) mortala pentru Alianta D.A., cea care a reusit ca prin minune sa detroneze PSD. Si care, daca nu vrea sa aiba soarta CDR, trebuie sa castige cu adevarat si puterea. Daca aceasta alianta nu se rupe, pierderea pe termen scurt a PNL poate insemna un castig pe termen lung. Pentru solutia de tip "castig de ambele parti" este nevoie de toleranta si clarviziune politica. Ceea ce nu par a avea liderii liberali si cei democrati in acest moment. Oricum alianta dintre ei este mult mai morala in ochii alegatorilor decat o colaborare cu PSD. Daca vor gasi impreuna calea spre castig, fie si in ceasul al doisprezecelea, vom vedea inca din primele luni ale anului viitor.
Cat de reale sunt sondajele politice, implicit actualele clasamente politice, vom afla la alegerile pentru parlamentul european, un moment al adevarului pentru tot esichierul. Desi la europene nu se vor prezenta toate segmentele de votanti - cel putin asa s-a intamplat in tarile care au aderat la UE in valul precedent de extindere - examenul va fi concludent. Si va decide daca vom avea sau nu alegeri anticpate.

Batalia pentru dreapta
In 2005, democratii au parasit fara regrete zona de centru-stanga a esichierului politic - unde PSD era un concurent puternic - si au ocupat o zona relativ libera, cea de centru-dreapta, in care se aflau deja liberalii si la care aspirau si conservatorii. Aceasta mutatie a nascut primele ostilitati si batalii politice. Pe plan extern, PD a reusit sa se alature pu-ternicului grup al Partidului Popular European, fapt care i-a atras inamicitia PNTCD si UDMR, intrate mai devreme in marea familie europeana si eclipsate prin prezenta PD. In ciuda furtunilor politice si a adversitatilor, Basescu a urmarit, consecvent, crearea unui pol de dreapta, in jurul PD, si a unui pol de stanga, dominat, probabil, de PSD. N-a ucis opozitia, necesara unei vieti politice sanatoase, chiar a protejat-o, dar a trecut-o in stand-by, pana la clarificarea si cristalizarea dreptei. A incercat si este pe cale de a reusi sa ofere celor doi poli egalitate de sanse, caci votanti pentru stanga se vor gasi totdeauna in Romania. "Vina" PNL a fost aceea de a nu fi acceptat unificarea cu PD si absorbtia in polul popular, deci locul doi in ierarhia dreptei. Cum e greu de crezut ca PNL va marsa la un pol de stanga, daca reconcilierea cu PD nu va avea loc, este de anticipat pastrarea identitatii liberale cu pretul scaderii ponderii detinute in ecuatia parlamentara. Miscarile de clarificare si de polarizare ale vietii politice din Romania nu i se pot imputa - ca vini - lui Traian Basescu. Le-a facut inteligent, fara a incalca Constitutia, presand clasa politica, dar si societatea, sa se pozitioneze de o parte sau de alta. Sigur ca aceste mutari au starnit furia actorilor politici, grupandu-i in functie de simpatiile/ antipatiile fata de presedinte. In prezent, coalitia anti-Basescu, transdoctrinara si transpartinica, aduna, declarat, la nivel de lideri, cam toate partidele politice, cu exceptia PD si a liberalilor lui Stolojan. Sunt voci care spun ca acestui pol popular i se vor adauga in 2007 si parlamentari PSD, PC, PRM, precum si unele dintre partidele mici, aflate sau nu in Parlament. Alte voci sustin ca PNL, PSD si PC se pregatesc sa rastoarne caruta lui Basescu, pregatind mutari care sa reconfi-gureze majoritatea parlamentara.

Constructie versus demolare
Adevarul este, probabil, la mijloc. Altfel spus, toate vocile au dreptatea lor. Cu siguranta, la PSD si PC si, chiar, PRM, exista fani ai lui Basescu, cu sau fara putere de decizie. Nici hemoragia din PNL spre PLD nu se stie daca s-a oprit. Vom vedea dupa infiintarea cu acte in regula a partidului daca e un proiect viabil sau nu. Si dupa congresul PNL din ia-nuarie. Pe de alta parte, este normal ca liderii partidelor deranjate de ascensiunea si expansiunea PD sa caute mutari politice de contracarare, sa vorbeasca de "partidul totalitar PD". Sunt posibile aliante la vedere sau de culise, dar si lovituri in forta, in incercarea de a mentine PD in izolarea politica actuala si de a opri coalizarea polului popular. Disciplina cu care PD imbratiseaza ideile sefului statului nu i-a adus pana acum decat bile albe. Ea ar putea deveni un bumerang sau o arma cu doua taisuri doar in cazul in care credibilitatea sefului statului ar fi grav deteriorata. Dar Basescu va aduna totdeauna puncte in mediu ostil sau in crize. Doar in medii prietenoase se simte in dificultate. Numai ca orgoliile impiedica ambientul politic sa-i ofere prietenia de care n-are nevoie. Paradoxal, liderii politici nu par a intelege ca atacandu-l si linsandu-l mediatic - cu sau fara motiv - pe presedintele Basescu, trudesc la cresterea credibilitatii acestuia. Si pierd procente importante din increderea populatiei. Vor castiga abia atunci cand vor construi si impune un alt mit. O alta locomotiva a vietii politice. Fara a le demola pe cele existente.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.