Sa zicem ca am o durere groaznica de masea. Ce fac? Caut cel mai bun stomatolog din Romania ca sa-mi rezolv o carie? Nu, evident, e pagubos, m-ar costa 500 de euro. Si nici nu mi-ar face mare lucru in plus. As cauta un medic „doar" bun, cu ceva recomandari de la prieteni si gata.

Febra celor mai buni din Romania, celor mai mari, celor mai inteligenti are ceva infantil, are ceva de curtea scolii, sa ne masuram muschii, sa vedem cine-i cel mai bun la bataie etc. Si totul capata, cum am mai spus, un aer incredibil de provincial atunci cind astfel de topuri sint luate mult prea in serios. Nu vreau sa fac elogiul mediocritatii, ci elogiul profesionalismului, elogiul omului care isi face treaba bine si apoi isi vede de viata, fara sa ne bata pe toti la cap cu valoarea lui. Postasul cel mai bun e cel care-ti aduce la timp scrisoarea. Bancherul cel mai bun e cel care-ti inmulteste banii incet si sigur, obtinind maximum de cistig fara miscari prea riscante. Stiu ca sint multi care gindesc altfel. Pe mine insa nu ma intereseaza decit zona profesionala neisterizata de competitia pentru maxima putere. Chiar cred ca nu de olimpici si de „exceptionali" (ba chiar cred ca acel „cult al olimpicilor" are ceva nociv, dar asta-i alta poveste) ducem lipsa, ci de moralitatea si cultul profesiei in interiorul breslelor.

Sa vorbim despre scriitori, de exemplu. Daca-i citesti doar pe cei stabiliti de altii drept „cei mai buni", nu poti avea pretentii de „cultura". Ai doar o informatie cel mult enciclopedica. Actul cultural este individualist in sine. Iti stabilesti si singur valorile sau citesti „valorile" si le notezi dupa propria grila. De exemplu, in „Zece pentru Romania" apare nominalizat Horia Girbea - va asigur, cu bruma de carte pe care o stiu si fara nici un fel de ranchiuna, ca e un scriitor care nu va prinde nici top 1.000 peste citiva ani. Pot continua cu astfel de prezente inexplicabile in respectivul concurs. Dar nu asta era ideea. Scriitorii mari se stabilesc in timp si conving si cu tiraje vindute, dar si cu respectul breslei din care fac parte. Multi scriitori mari nu apar din senin pe cerul instelat, ci se recruteaza din rindul unei paturi mai largi de scriitori onorabili - cu cit va fi mai solida aceasta zona, cu atit vom avea sansa sa putem exporta cu adevarat opera unui scriitor in Europa. Cit timp vom avea grija „celui mai tare din parcarea noastra mica si strimta", n-are ce sa iasa prea interesant pentru altii.

Nu ma intereseaza cei mai buni. Ma intereseaza mai ales cei mai rai, nocivii, ca sa stiu de cine sa ma feresc. In rest, diferenta dintre buni si cei mai buni se face din motive mult prea subiective, neinteresante. Romania n-are nevoie acum de catedrala personalitatilor. Pare mai mult o rabufnire de orgoliu, la intrarea in UE, de a arata ca nu sintem tocmai rai, ca sintem chiar valorosi.

Nici politicienii straluciti nu ma intereseaza, mai ales ca nu prea am vazut multi in ultimul timp. Dar ma intereseaza foarte mult politicienii care nu fac prostii grave, care nu-mi pericliteaza linistea cu vreo idee stralucita. Excelenta are un sens doar in zona artistica. Numai ca acolo nu se stabileste prin vot.

Asa ca, la ce sint buni cei mai buni? As vrea sa le transmit tot binele din lume acelora care sint doar „buni". Pina acum ei sint cei care mi-au facut viata mai frumoasa.