Stolojan raspundea, astfel, sefului grupului ALDE din Parlamentul European, Graham Watson, care afirmase ca PLD nu va fi primit in formatiunea europeana a liberal-democratilor. "Noi nu vom intra sub nici o forma intr-un partid european care-i de centru stanga. Dansii sunt de centru-stanga acolo, noi suntem de dreapta, centru-dreapta. Cand va fi momentul, partidul in care vom dori sa fim va fi cel popular, nu in grupul dansului. Deci, dansul e ca in proverbul acela: nu-l intreaba nimeni, dar vorbeste", a declarat Stolojan, conform Rompres. Liderul PLD a afirmat ca, de fapt, Graham Watson a fost pus sa dea declaratia respectiva de reprezentantii conducerii Partidului National Liberal. "Domnul Watson spune ceea ce i s-a spus din Romania, de catre Tariceanu si mai stiu eu cine de pe aici. Dansul nu cunoaste de fapt realitatea si, in consecinta, afirma lucruri care nu sunt reale. In primul rand, nu platformistii sau presedintele Traian Basescu sunt cei care rup PNL, ci domnul Tariceanu cu grupul lui de petro-liberali, pentru ca dansii ne-au exclus pe noi pentru ca am avut alta opinie, dansii au retras sprijinul politic celui mai eficient ministru liberal pe care l-au avut, revocandu-l din functie pe dl Flutur. Dansii au transmis scrisori de amenintare presedintilor liberali care au aderat la platforma liberala. Dansul (Calin Popescu Tariceanu - n.red.) ne-a adus in aceasta situatie de a incepe un demers pentru salvarea valorilor liberale, a liberalismului", a afirmat Stolojan. (O.B.)