Ciocoii noi cu bodyguardO luna de miere ratata - Vol. II, capitolul 2, roman in curs de aparitie la Editura RAO

La intrarea in Palat, doi soldati din garda prezidentiala, in uniforma de gala copiata dupa protocolul lui Carol I, la randul ei tinand foarte aproape de modelul impamantenit de Alexandru Ioan Cuza, pantaloni albi, de aba, bufanti, varati in cisme negre cu botul ascutit, tunica bleumarin, cu fireturi si epoleti aurii, caciula inalta, rotunda, de blana neagra prinsa sub barbie de o curelusa intinsa gata sa plesneasca, arma traditionala, cu care se facuse si primul si al doilea razboi mondial, carabina clasica tinuta cu mana stanga de teava pe langa care se ridica argintie, stralucitoare, lama inalta a baionetei. Intr-un acces de curtoazie exagerata, dar si de ploconire subaltern umilitoare, Dandu, care, altfel, ar fi vrut sa-i demonstreze Erotidei familiaritatea lui superioara cu gazda si Palatul se trezi, emotionat, aplecandu-se sa-i salute pe cei doi copii care intepenisera unul in stanga, celalalt in dreapta usilor de fier forjat intr-o broderie obositoare, baroca, dar indiscutabil fermecatoare, asa cum se si cuvenea unui adevarat castel regal. Abia dupa ce trecura de garda, in holul minuscul care ii obliga pe oaspeti sa intre in sir indian in culoarul larg, asa zis de intalnire si regrupare care marginea sala Unirii, Erotida si Dandu fura intampinati de doi ofiteri tineri din suita prezidentiala care cunosteau pe toata lumea si o salutau reverentios. Dandu se afla insa sub pecetea emotiei de la inceput si fara sa-si dea seama ii saluta si pe acestia cu mana la un chipiu imaginar.
- Poftiti, interveni unul din ofiteri, indicandu-i prevenitor elegant doamnei sa intre prima urcand mai intai cateva trepte de marmura roz palid, la fel ca si bratele sculptate ale capatului scurt de balustrada ocrotitoare. Erotida isi prinse cu amandoua mainile rochia lunga, dintr-o matase intens sanjanta, de culoarea gusei de porumbel, albastru antracit cu ape liliachi verzui, lipindu-se fericit de trupul slabit al Marii stele, dandu-i acesteia o linie aeriana, inaltand-o mai mult chiar decat o faceau tocurile cui ale pantofilor din antilopa, de asemenea albastra, ascunsi sub faldurile somptuoase, incepand brusc de sub genunchi si creand iluzia ca artista nu atinge dalele de marmura slefuite pana a le face oglinda, ci pluteste deasupra lor, sporind contrastul atat de isbitor cu infatisarea bondoaca a bogasierului, cum continua sa i se spuna lui Dandu dupa botezarea lui la "Sarpele rosu" de catre Didi Sfiosu si camarazii lui de baricada care, in ultimii ani, sustinuti generos de actualul inalt consilier al presedintelui, sporisera mereu pana la a da pe dinafara din modestul patrat de scandura pe care abia incapusera, singurii doi hotarati sa primeasca in piept trasoarele regimentului de securitate trimis in piata de dictator. Dandu Patricianul isi pusese costumul negru, comandat special pentru tinutele lojii masonice, la reverul stang al caruia uitase minuscula insigna de aur alcatuita din trei bobite ca si cand ar fi fost simbolul unui trifoi simplu. Costumul nu-l slabea cum
s-ar fi crezut si cum sperase si el, ba dimpotriva, il arata si mai patratos si mai scund, ii facea umerii si mai lati, camasa alba se bomba pe pantecele tuguiat si mai stralucitor, iar mansetele ei bogate si cravata ca un fluture se adaugau si mai strident pitorescului imaginii sale de ansamblu, trimitand la un pinguin dolofan, picioarele scurte, pantalonii ingustati, acoperind cismulitele de copil si carambii lor cu tocuri inalte, mai lungi decat ar fi trebuit. Pasind in Sala Unirii, coplesitoare prin inaltimea ei de catedrala, pregatita pentru un dineu de exceptie, cu douazeci si una de mese rotunde, pentru sase invitati fiecare, Dandu crezu ca e bine sa o ia de brat pe Erotida si intinse mana atingandu-i sfios cotul gol si apoi bratul cat iesea din manusile albastre, insa marea stea ridica imperceptibil umarul si degetele bogasierului ramasera suspendate. Nu mai avu timp sa reia tentativa de a o sprijini, construind astfel imaginea cuplului, fiindca in fata lor culoarul lasat liber in multimea ce sufoca uriasa sala ii pusese fata in fata cu Elefterie Teoforu.
Sosit inaintea oaspetelui, strain inca de la coborarea din aeronava cat un transatlantic, de rigorile protocolului european si parca pus sa dea peste cap toata sbaterea Dealului de a-i arata o pretioasa consideratie, Elefterie Teoforu se straduia sa treaca neobservata ineleganta intarziere a acestuia cu stiinta lui unanim recunoscuta de a catifela atatea asperitati ale vietii politice si mai ales cu arta de a musamaliza procesul de coacere a conflictelor si chiar isbucnirea lor si de a lasa posteritatii nenorocirea descoperirii adevarului, in prezent poate insuportabil si rasturnator de situatii nedorite de puterea lui, trimitand intr-un viitor cat mai indepartat descifrarea enigmelor, atunci cand si despre el ar fi trebuit sa se vorbeasca la capitolul istorie si cand demult nimic nu-l mai putea atinge, ascunzand cu o aceeasi arta a disimularii, cat era de preocupat de linistea lui personala, de siesta lui politica, si de bucuria acestei linisti construite cu o abilitate vicleana care ii facea istoria scrisa in prezenta lui, sub el, atat de favorabila incat reusise sa se faca unanim admirata, in ceea ce il privea, si o inegalabila arta a pastrarii echilibrului intregii vieti politice si sociale, astfel incat se ajunsese sa i se aduca public elogii fierbinti ca unui salvator. Din pacate, in vremea din urma meritele salvatorului incepusera sa fie, si din ce in ce mai acut, puse sub semnul unor semne de intrebare ce cresteau necontenit isbindu-se, nu fara un la fel de acut ecou, de rezistenta organismelor chemate sa faca lumina, dominate si acestea de subterana lui influenta foarte greu, daca nu aproape imposibil, deocamdata demonstrata si demontata cu argumentele sdrobitoare cautate cu obstinatie de opozitie si de cercurile unei societati civile minata si ea, la randul ei, de determinarea si dependenta direct salariala sau, acoperit straveziu, bine stipendiata extern si nu mai putin interesata sa intoarca, in beneficiul ei de imagine si de venit, recunostinta paginii de istorie.
Aparitia marii stele, in lumina orbitoare a candelabrelor coborand somptuoase din inaltimea tavanului casetat alb, tesut in cele patru colturi de ghirlandele unei stucaturi isvorate din fantezia prodigioasa a ultimilor maestri ai acestei meserii atat de greu de invatat in vieti intregi de ucenicie schivnica, descoperirea marii stele de catre zecile de reflectoare ale camerelor de luat vederi, pregatite sa-l surprinda pe inaltul oaspete asteptat de aproape douazeci de minute, ii oferi lui Elefterie Teoforu un nesperat prilej de a exploata clipa, astfel incat sa faca uitata intarzierea si, cu un aer radios, porni inaintea ei stimuland si aplauzele, la inceput timide, apoi aprinse, cu care Erotida fu imediat rasplatita.
- Imi pare bine ca va vad, ma bucur, inseamna ca foarte curand va vom revedea si pe scena. "Lacul lebedelor" va triumfa iar. Erotida inclina capul si sugera gestul unei usoare reverente. Nu spuse insa nimic.
- Asadar, curand! Cand?
Erotida zambi stins, intorcand capul spre Dandu Patricianul, venit si el in fata, langa umarul marii stele pe care abia il depasea cu fruntea plesuva, lucind lustruit sub lacul masajului cu creme ce nu puteau sa faca sa dispara pojarul unor pete cafenii ca niste stelute.
Elefterie Teoforu nu-l vazu insa, desi acesta se pregatise sa intinda mana convins ca gestul va veni de la sine.
- Imi pare foarte bine ca va vad, ca sunteti aici, ca vom putea veni sa va aplaudam, inista Elefterie Teodoru sa i se adreseze Erotidei, desi nu spunea nimic nou, dar reusea sa atraga atentia celor din jur care ii inconjurasera sufocandu-i, ca nu-l vede pe Dandu.
- Dar ce a fost, reveni el, ce s-a intamplat, continua ipocrit, fiindca era sigur ca si el stia, ca toata lumea, istoria absentei de pe scena a marii stele, dar tinea sa-l umileasca si mai vizibil pe bogasier.
- Erotida zambi iar stins, vinovat, ridicand acum ochii spre Teoforu. Si fata lui, ca a lui Dandu, era spuzita de vinisoare rosii si pete maronii, mai apasat maronii, si mai mari decat cele de pe fruntea partenerului ei.
Dar dialogul nu mai putu continua. Un ofiter din garda spuse destul de tare la urechea lui Teoforu: "A venit! Urca scarile!?" si Elefterie porni, grabit, in urma generalului care deschidea drumul prin multime spre usile oficiale din capatul salii Unirii prin care venise si el si care acum fusesera deschise larg, lasand sa se vada un culoar nesfarsit, larg, asternut cu un covor de un rosu aprins, curgand printre coloane de marmura roz cu capiteluri bogat inflorate. Avusese timp insa, atent, sa-i spuna Erotidei: "Sper sa ne vedem din nou asta seara, sa faceti cunostinta cu invitatul meu", apoi sa dea mana, plin de voie buna, cu unul dintre operatorii de televiziune, sa bata pe umar un invitat tanar, sa incline capul spre o doamna destul de in varsta care nu pierdu prilejul sa se agate de gatul lui si sa-l sarute, pe Dandu Patricianul insa tot nu-l vazu.

(Continuarea, sambata viitoare)

---

Despre autor: