Este limpede ca punctul forte al cainilor din acest sezon este dat de forta trioulu
Este limpede ca punctul forte al cainilor din acest sezon este dat de forta trioului ofensiv Niculescu - Ganea - Danciulescu. Cei trei au marcat cele mai multe goluri pentru Dinamo, dovedind ca se inteleg foarte bine atat pe gazon, cat si in afara lui. si ieri, contra Pandurilor, atacantii ros-albilor au fost letali. Nu a contat lipsa lui "Clau-gol", accidentat, pentru ca Danciulescu, de doua ori, si Ganea au facut diferenta.
Dupa un start furibund al gorjenilor, decisi sa produca surpriza si sa le administreze bucurestenilor a doua infrangere din campionat, sustinut si de incurajarile frenetice ale spectatorilor, "cainii" au pus incet, dar sigur stapanire pe mijlocul terenului. Elanul elevilor lui Neagoe a fost brutal taiat de golul lui Danciulescu, care a reluat nestingherit din mijlocul careului in dreapta nefericitului Guso. Cu orgoliul ranit, Pandurii au replicat imediat prin Vrankovici ('31), lob peste poarta, si ('34) sut puternic din lovitura libera, scos greu de Gaev in fata.
Despre autor:
Sursa: Adevarul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro