Soldier, ask not se numeste una din cartile trilogiei razboinice a lui Gordon Dickson, vorbind (avertisment!) despre o Galaxie, peste vremuri, inca incarcata de violenta, razboaie, comploturi, dictatura, teroare - adica maladiile pamantene cele mai g
La fel, Fritz Leiber, fratii Strugatki, Joe Haldemann - literatura SF abunda in avertismente - construiesc, in carti onorate de premiile "Hugo" si "Nebula", portrete-robot ale unei lumi in care militarul reprezinta un arhetip aparent etern, nascut de evolutia ADN-ului uman si purtator de violenta fara leac a lui Homo Sapiens (am spus sapiens?).
Dar se poate si fara...
Luati aceasta poveste color in alb-negru (in sensul basmului: eroi buni si eroi rai), care este Star Trek, incercati sa gasiti in echipajul comandantului Picard criminali, batausi, egoisti, lichele... Nu veti gasi de loc, insufletiti de o ingereasca dragoste pentru ratiune, marinarii cosmici de pe "Enterprise" se dau de ceasul mortii pentru a ajuta, a salva, a intelege, a pacifica. Singurul soldat de la bord este un simpatic klingonian care se straduieste din rasputeri sa-si inabuse propriile porniri violente (hranite de mediul planetar belicos in care a crescut) - si reuseste, intotdeauna.
In rest, aventuri si o gigantica do-rinta de pace.
Pace care chiar a pornit, cam de pe vremea lui Gorbaciov - caruia, probabil, omenirea n-o sa-i poata multumi niciodata pentru cat a ajutat vindecarii lumii. S-au daramat, de la Gorby, ziduri ale Berlinului, dictatori violenti au sfarsit, violent sau nu, focare de infectie ale molimei razboiului au fost luate la tratament de doctorii pacii (vezi uluitoarea "Telepatul", a regretatului John Brunner). S-au propus, apoi, pe rand, solutii la probleme ce pareau absolut insolubile: Orientul Apropiat (cu rana-i deschisa: Israel-Liban-Siria), palestinianul Yasser Arafat strangu-si mana, la un moment dat, cu fostul soldat evreu Ytzak Rabin, intr-o scena care parea de film SF, dar si "cazurile" Cecenia, Bosnia-Hertegovina, Irak, unde glasurile militarilor diplomati au inceput din nou sa fie ascultate (din pacate).
Lasati, multi, la vatra, dupa indelungatul razboi rece, zeci de mii de fosti militari au inceput sa vina, cu tineretea, forta, priceperea lor, in antreprizele de constructie ale lui Homo Faber. Cercetarea stiintifica militara s-a pornit sa coboare in civilie - cu rezultate extraordinare, mai ales in cooperarea ce se leaga intre rusi si americani, in ceea ce ne poate da folosirea pasnica a spatiului cosmic. "Armistitiul" planetar nu a durat insa prea mult. "Durii" din Israel au hotarat, recent, sa incetineasca procesul de pace. IRA a mai pus cateva bombe. In Cecenia, desi Dudaev a disparut, a ramas spiritul lui Dudaev. Iar tragediile din Afganistan si Irak au parut a rasturna pacea ce se pregatea sa se instaureze total pe planeta. Soldatii nu accepta usor trecerea in rezerva - acesta-i adevarul. Nu accepta sa-si piarda privilegiile, salariile si pensiile mari, admiratia si respectul celor slabi de inger, satisfacerea gustului de aventura. Va fi greu sa-i facem sa-si lase in parasire sofisticatele lor jucarii ucigase. Uniformele. Spiritul cazon. Pozitia de stapani ai lumii. De fapt, de fosti stapani ai lumii, pentru ca The Forever War (J. Haldemann) nu poate merge pentru totdeauna. Armele au devenit atat de sofisticate, incat pretul lor depaseste ceea ce poate da economia Pamantului. Cele atomice - riscuri de sinucidere, la nivel planetar. Mintile cele mai bune din cercetare - este nevoie de ele, neaparat, in trenul progresului. Pentru militarii de cariera de mare calibru apare, tot mai clar, serviciul de diplomat-militar, jandarm-facator de pace, in locurile unde se infecteaza civilizatia omului, bubele violentei.
Poate ca initiativa Frantei reprezinta cel mai bine actuala stare de fapt: incepand cu 1997 armata cocosului galic se profesionalizeaza, a hotarat Jacques Chirac, lasand la vatra sute de mii de tineri (recrutii amatori), carnea de tun, de pana acum, a razboaielor. Iar Romania a urmat trendul, ca si majoritatea statelor europene. Prezumtivii recruti nu vor fi insa abandonati cu totii: si baietii si fetele vor intra, pe perioada armatei, in scoli speciale de pregatire civila, vor ajuta societatea, isi vor folosi tineretea pentru noile proiecte ale societatii (in Franta - dar poate ca si la noi...).
Pacea a izbucnit, navalnica, pe intreg Pamantul. Nimic nu o mai poate opri. Decizia presedintelui Jacques Chirac de acum aproape 10 ani ar putea fi - vor socoti istoricii viitorului - ultimul dangat de clopot din prohodul pe care societatea lui Homo Sapiens incepe a-l canta meseriei de razboinic.
Despre autor:
Sursa: Cronica Romana
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.